Fostul preşedinte al Madagascarului a murit. A fost spitalizat din cauza unei gripe

62181616
Getty

Fostul preşedinte al Madagascarului, Didier Ratsiraka, a încetat din viaţă la 84 de ani.

 

Fostul preşedinte al Madagascarului Didier Ratsiraka, supranumit „amiralul roşu" în referire la politicile sale socialiste, a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 84 de ani, a anunţat pe Twitter actualul şef de stat Andry Rajoelina, relatează AFP şi EFE.

Ratsiraka, care era ofiţer de marină, a fost preşedinte al insulei din Oceanul Indian în două rânduri, între 1975 şi 1991 şi între 1997 şi 2002, potrivit Agerpres.

„Malgaşii au pierdut un patriot ilustru", a declarat Rajoelina.

Instigator al „revoluţiei socialiste malgaşe" care a generat însă un eşec economic şi social, Ratsiraka, militant anticolonial şi „tovarăş" cu Fidel Castro, a lăsat moştenire „malgaşizarea" învăţământului şi a numelor de localităţi.

Mişcarea de contestare din 1991-1992 l-a obligat să renunţe, temporar, la putere, acceptând tranziţia liberală susţinută de opozantul său de atunci Albert Zafy, care i-a succedat ca şef de stat.

Reinstalat la putere în 1997, „Amiralul roşu" a pierdut din nou, la următoarele alegeri prezidenţiale. Scrutinul a fost contestat şi a fost urmat de manifestaţii de stradă şi ciocniri armate, între decembrie 2001 şi iulie 2002, între susţinătorii lui Ratsiraka şi cei ai noului său oponent, primarul din Antananarivo, Marc Ravalomanana.

Într-un final, acesta din urmă a fost declarat învingător, iar Didier Ratsiraka s-a văzut obligat să se exileze în Franţa, timp de nouă ani.

În 2003, a fost condamnat, în contumacie, la 10 ani de muncă forţată pentru „deturnare de fonduri publice", iar apoi la cinci ani de închisoare pentru atingere adusă siguranţei statului, pedepse anulate însă în 2009.

În ultimii ani, Didier Ratsiraka a fost prezent pe scena politică malgaşă, fiind invitat în mod regulat pe platourile de televiziune, pentru a face analize.

Fostul preşedinte a fost spitalizat la începutul săptămânii din cauza unei gripe.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62164154
Vladimir Putin i-a îndemnat pe ruşi să se vaccineze împotriva Covid-19: „Un gest necesar”

Vladimir Putin i-a îndemnat pe ruşi să se vaccineze împotriva COVID-19.

62176684
Aleksei Navalnîi susţine că riscă să i se amputeze un picior în penitenciar

Opozantul rus, Aleksei Navalnîi se teme că ar putea fi nevoie să i se amputeze un picior în închisoarea unde își va petrece următorii doi ani și jumătate.

62181612
Româncă din Italia, găsită moartă în casa în care a lucrat ca badantă. Mătușa ei a avut aceeași soartă în urmă cu câteva luni

O româncă, badantă în Italia, a fost găsită fără viață în casa bătrânului pe care l-a îngrijit până la moartea acestuia, care a avut loc în urmă cu doar o săptămână.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.