Fosta soţie a lui Maradona susţine că acesta a fost sechestrat de avocatul său

62174957

Fosta soţie a lui Maradona susţine că acesta a fost sechestrat de avocatul său.

Claudia Villafane, soţia lui Diego Armando Maradona în perioada 1989-2003 şi mama a două dintre fiicele fostului mare fotbalist, Dalma şi Gianinna, a afirmat, marţi, că legendarul jucător a fost sechestrat de avocatul lui Maradona, Matias Morla, informează agenţia EFE.

Villafane a intervenit telefonic la postul de televiziune America, în cadrul unei emisiuni la care participa Mauricio D'Alessandro, avocatul lui Morla, care este indicat de familia lui Maradona drept unul din principalii responsabili pentru moartea lui Maradona, pe 25 noiembrie, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 60 de ani.

„Vrea să mă facă să par ca omul rău din acest film, dar adevărul nu este acesta, iar el (D'Alessandro) ştie asta. Nu mai pot să ascult aceste atrocităţi care se relatează", a spus Villafane.

Fosta soţie a lui Maradona a afirmat că a avut o relaţie bună cu fostul campion mondial argentinian, în ciuda divergenţelor în justiţie care au avut drept motiv chestiuni financiare.

„Era supărat, poate, într-un dosar, dar mai târziu când mă întâlnea mă îmbrăţişa şi dansa cu mine, dar nu aţi aflat. Eu vorbeam cu Diego, chiar dacă nu am făcut public acest lucru. Am împărţit totul foarte bine", a adăugat aceasta.

Villafane a mai spus că Morla şi membrii echipei medicale se fac responsabili de moartea lui Maradona, după difuzarea unor înregistrări audio în care Maximiliano Pomargo, asistentul lui Maradona şi cumnatul lui Morla, a împiedicat internarea lui Maradona sau ca acesta să fie îngrijit de Gianinna Maradona.

Diego Armando Maradona, în vârstă de 60 ani şi suferind de probleme legate de dependenţa de alcool, a fost internat într-o clinică din oraşul La Plata, pe 2 noiembrie 2020, din cauza anemiei şi a deshidratării, iar o zi mai târziu a fost transferat la un sanatoriu din oraşul Olivos, în regiunea Buenos Aires, unde a fost operat pentru un hematom subdural la cap.

Pe 11 noiembrie, el a fost externat din sanatoriu, însă sub supraveghere la domiciliu pentru continuarea tratamentului. În acest scop, el s-a mutat într-o casă dintr-un cartier privat de la periferia capitalei Argentinei, unde a încetat din viaţă pe 25 noiembrie, în urma unui stop cardiac, transmite Agerpres.

Ancheta i-a vizat iniţial pe neurochirurgul Leopoldo Luque şi psihiatra Agustina Cosachov. Ea a fost extinsă la un psiholog şi doi infirmieri (un bărbat şi o femeie) care erau la căpătâiul lui Maradona, iar de acum sunt cercetate şi alte două persoane: coordonatorul acestor infirmieri şi un medic coordonator al spitalizării la domiciliu. Ultimii doi vor fi audiaţi prima oară joi.

Au fost de asemenea convocate, pentru a fi audiate, două din fiicele lui Maradona, Gianinna (31 de ani) şi Jana (24), ale căror declaraţii indicându-l pe Leopoldo Luque drept responsabil pentru deteriorarea stării de sănătate a tatălui lor, au declanşat procedura judiciară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62150851
Explozie în apropierea unui centru de testare Covid-19 din Olanda. Anunțul autorităților

Un dispozitiv exploziv s-a declanşat miercuri în apropierea unui centru de testare Covid-19 din localitatea Bovenkarpsel, în nord-vestul Olandei, a anunţat poliţia locală, adăugând că nu există răniţi, transmite AFP.

62176300
Record de decese din cauza Covid-19 în Brazilia. Este cel mai mare număr de la începutul pandemiei

Brazilia a înregistrat cel mai mare număr zilnic de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei, informează dpa.

62177231
Un miliardar japonez caută opt persoane care să zboare cu el pe Lună, gratuit

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a invitat opt membri ai publicului să i se alăture pentru o călătorie în jurul Lunii, în cadrul zborului organizat de SpaceX, compania lui Elon Musk.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.