Fost comandant al armatei britanice, despre „parada prizonierilor” din Mariupol: „Așa au procedat ruşii cu germanii”

×
Publicitate

Pe 9 mai, „Ziua Victoriei” în Rusia, trupele rusești ar vrea să organizeze o „paradă a prizonierilor” ucraineni la Mariupol, oraşul-port la Marea Azov devastat în urma luptelor.

Este un scenariu teribil evocat de un oficial ucrainean.

„Kievul trebuie să le ordone luptătorilor ucraineni de la „Azovstal” să depună armele,” i-a spus Vladimir Putin premierului israelian, cu care a avut o convorbire telefonică.

I-a cerut chiar şi scuze pentru declarațiile ministrului său de externe, Serghei Lavrov, cu privire la „sângele evreiesc” al lui Hitler.

Pe de altă parte, liderul Belarusului și aliatul lui Putin, Alexandr Lukașenko, a apărat invazia rusă, dar acum spune că „războiul s-a prelungit mai mult decât se aștepta”.

O nouă repetiție pentru parada de 9 mai a avut loc aseară la Moscova, în timp ce toată lumea se întreabă ce gen de victorie ar urma să anunţe Vladimir Putin. De asemenea continuă speculaţiile în privinţa unei extinderi a ceea ce președintele rus se încăpăţânează să numească „operațiunea specială din Ucraina”.

Generalul în retragere Lord Richard Dannatt, fost comandant al armatei britanice, crede că s-ar putea ca lunea viitoare să fie siliţi să participe la parada din Piaţa Roşie şi prizonierii ucraineni.

„Așa au procedat ruşii cu germanii, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, am un sentiment îngrozitor că se va întâmpla din nou lunea viitoare,” a spus generalul Dannatt.

Potrivit unui consilier al primarului local, trupele ruse ar intenționa să organizeze o așa-zisă „paradă a prizonierilor ucraineni” pe 9 mai, dar la Mariupol. Conform oficialului, ar urma să fie aduşi 2.000 de civili ținuți acum în lagăre de filtrare, care să fie îmbrăcați în uniforme ale armatei ucrainene.

Cecenii lui Ramzan Kadirov au sărbătorit încă de acum două săptămâni „victoria”, în faţa combinatului siderurgic Azovstal.

Pe de altă parte, potrivit New York Times, care citează înalți oficiali americani, Statele Unite au furnizat forțelor ucrainene informații care le-au permis sa urmărească, să țintească și să ucidă generali ruși în Ucraina. Informațiile transmise ucrainenilor de serviciile secrete americane ar fi cuprins detalii privind mișcările trupelor ruse, dar și localizări ale centrelor de comandă mobile.

Ucrainenii susțin că au ucis 12 generali ruși de rang înalt de la începutul conflictului. Pentru că în armata rusă deciziile nu sunt lăsate aproape deloc pe seama ofițerilor interiori, dar și din cauza moralului scăzut în rândul trupelor ruse, comandanții de rang înalt sunt nevoiți să se afle aproape de linia frontului, observă analiştii. Astfel s-ar putea explică numărul foarte mare de generali ruşi eliminaţi.

Ce crede liderul Belarusului, Lukașenko, despre războiul din Ucraina

Liderul autoritar al Belarusului și aliatul credincios al lui Vladimir Putin, Alexander Lukașenko, susţine în continuare invazia rusă în Ucraina, dar admite că nu se aştepta ca acest conflict să se prelungească atât de mult.

Alexander Lukașenko, președintele Belarusului: „Nu Zelenski este cel care conduce Ucraina, fără supărare, este punctul meu de vedere, poate greșesc. Voi (Statele Unite) conduceți acolo. Ar fi suficient doar ca Joe Biden să spună: ‘Asta este, băieți, ne-am luptat, așa cum spun rușii, ne-am lovit unii pe alții, acum trebuie să oprim asta. Nimeni nu are nevoie de război’. Și totul s-ar termina într-o săptămână.”

Lukașenko a menționat ajutorul militar oferit Ucrainei de Occident. Acesta a adăugat: „El (Vladimir Putin) cel mai probabil nu vrea o confruntare globală cu NATO. Dar trebuie făcut totul ca să nu se ajungă acolo. Pentru că, deși Putin nu vrea, armata ar putea reacționa.”

După zvonurile privind starea sănătăţii lui Putin, acum se speculează că, la Moscova, o serie de foști generali și ofițeri KGB s-ar pregăti să-l înlăture din funcție pe președintele Rusiei. De asemenea se speculează că ar intenționa să pună capăt războiului din Ucraina, care este din ce în ce mai mult văzut în toată Rusia ca o greșeală strategică și, mai ales, un dezastru economic.

Astfel, de teama unei presupuse lovituri de stat, securitatea la Kremlin și în jurul lui Vladimir Putin a fost întărită.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62257962
Papa Francisc a apărut în public într-un scaun cu rotile

Papa Francisc a apărut, pentru prima dată în public, într-un scaun cu rotile.

62257960
Atac cu arme albe într-un parc din Israel. Poliţia investighează incidentul drept un atac terorist

Poliţia din Israel îi caută în continuare pe cei doi atacatori palestinieni care joi seară au semănat teroare în orașul Elad, din centrul ţării.

62257956
O maşină a scăpat la limită după ce asfaltul s-a surpat sub ea. Echipele de intervenţie au imortalizat momentul

În statul american Ohio o maşină a rămas într-o poziţie cum rar s-a mai văzut, după ce asfaltul s-a surpat.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.