Finlanda a închis şapte din cele opt puncte de trecere a frontierei cu Rusia

62404798
Shutterstock

Finlanda a închis temporar toate cele opt puncte de trecere a frontierei cu Rusia, cu excepţia unuia, ca răspuns la un flux neobişnuit de mare de migranţi pentru care ţara nordică acuză Moscova, relatează Reuters.

Peste 700 de migranţi din ţări precum Afganistan, Kenya, Maroc, Pakistan, Somalia, Siria şi Yemen au intrat în Finlanda via Rusia în ultimele săptămâni. Helsinki afirmă că Moscova îi direcţionează către graniţă, acuzaţie respinsă de Kremlin.

După ce săptămâna trecută a închis patru puncte de trecere a frontierei, Finlanda a închis în cursul nopţii toate punctele de trecere rămase, cu excepţia celui din nordul extrem al ţării, Raja-Jooseppi, pentru o perioadă de o lună.

Raja-Jooseppi şi-a deschis porţile pentru trafic vineri, la ora 08:00 GMT, şi va continua să accepte cereri de azil în timpul celor patru ore pe zi în care va fi deschis, a informat poliţia de frontieră finlandeză.

Joi, 92 de migranţi ilegali au sosit la punctele de trecere a frontierei Salla şi Vartius înainte de a fi închise, însă niciun migrant nu a sosit în cursul nopţii în afara orelor de program, a adăugat poliţia.

Poliţia de frontieră finlandeză a precizat vineri că aşteaptă zeci de ofiţeri din cadrul Frontex pentru a ajuta la patrularea zonei de graniţă de 1.340 de km cu Rusia începând de săptămâna viitoare.

"Sarcina lor va fi în primul rând să patruleze graniţa terestră sub supravegherea poliţiştilor de frontieră finlandezi şi să le acorde acestora sprijin", a declarat pentru Reuters expertul în securitatea frontierei Arttu Maaranen.

El a spus că poliţiştii de frontieră se pregătesc pentru toate scenariile, inclusiv pentru cel în care migranţii încearcă să treacă în Finlanda prin pădurile de la graniţă.

"Am solicitat echipamentul necesar pentru monitorizare şi supraveghere, inclusiv un vehicul cu camere termice", a spus el.

Frontex are deja nouă poliţişti de frontieră care lucrează în Finlanda şi a anunţat joi că va trimite alţi 50 de ofiţeri şi personal în Finlanda, împreună cu echipamente, precum maşini de patrulare, pentru a îmbunătăţi securitatea la frontieră.

Articol recomandat de sport.ro
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Citește și...
62405371
Islanda rămâne sub alertă de erupţie vulcanică, chiar dacă activitatea seismică s-a diminuat

Autorităţile din Islanda au anunţat vineri că se află în continuare sub alertă pentru erupţie vulcanică în peninsula sud-vestică Reykjanes, deşi şansele s-au redus ca urmare a diminuării activităţii seismice, informează Reuters.

62289566
Guvernul german a anunţat prelungirea permiselor de şedere pentru refugiaţii ucraineni până în 2025

Guvernul german a anunţat vineri prelungirea automată până în martie 2025 a permiselor de şedere acordate celor circa 1,1 milioane de refugiaţi de război ucraineni, informează agenţia EFE.

62405290
„Erau scaune care se izbeau, aveau bâte”. Noapte de coșmar cauzată de sute de huligani violenți în Dublin

A fost o noapte violentă în Dublin. Sute de huligani s-au bătut cu poliția, au incendiat mașini și au jefuit magazine, după ce un bărbat, despre care s-a crezut că e migrant a înjunghiat mai multe persoane, inclusiv copii în fața unei școli.

Recomandări
Luca niculescu id237175 inquam photos george calin
PNL, decizie finală privind „Guvernul Niculescu”. Liberalii susțin propunerea lui Bolojan și vor vota noul Cabinet

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit sâmbătă și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Votul are loc, marți (20 octombrie), în Parlament.

Congres pnl 7
Reacția lui Ilie Bolojan după ce PNL a decis să voteze „Executivul Niculescu” și să intre în opoziție: „Un vot condiționat”

PNL a decis să voteze pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu și intrarea formațiunii în opoziție, a anunțat sâmbătă liderul partidului, Ilie Bolojan, după o ședință de peste trei ore. El a precizat că votul este condiționat.

Shutterstock oameni la guvern
Datoria guvernamentală a României a depășit 1.200 de miliarde de lei în iulie 2026. Cu cât a crescut într-o singură lună

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creştere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).