Festivalul de Film de la Veneţia s-a deschis cu actriţa Catherine Deneuve şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

62283139
Getty

Cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, cel mai vechi dintre festivalurile de cinema, s-a deschis, miercuri seară, cu Catherine Deneuve ca invitat de onoare şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ca invitat surpriză.

La Palatul cinematografiei de pe Lido, starul francez în vârstă de 78 de ani a primit Leul de Aur pentru întreaga carieră.

Emoţionată, într-o rochie roşie, cea care a câştigat în 1998 premiul pentru cea mai bună actriţă a spus „grazie” publicului, după un omagiu adus de cineastul francez Arnaud Desplechin.

 

 

Mai devreme, intrebată de AFP despre sensul acestei recompense, actriţa, care continuă să filmeze, a mărturisit: „Nu privim înapoi. Nu este un refuz, doar nu mai avem timp”.

Preşedintele Volodimir Zelenski a ocupat scena printr-un mesaj video care a îndemnat lumea cinematografiei să „nu uite” un război care „nu durează 120 de minute, ci de 189 de zile”. La finalul intervenţiei sale, pe fundal negru, a fost derulată lista prenumelor copiilor şi adolescenţilor (până în 18 ani) ucişi în conflict, însoţite de datele şi locurile lor de naştere.


 

După discursuri şi omagii, cinematografia şi-a reluat rolul cu proiecţia oficială a filmului de deschidere, „White Noise” a newyorkezului Noah Baumbach, adaptat după un roman al scriitorului Don DeLillo.

Cineastul în vârstă de 52 de ani, autor al „Frances Ha”, „The Meyerowitz Stories” sau „Marriage Story”, îi reuneşte aici pe interpreţii săi fetiş, partenera sa Greta Gerwig şi pe Adam Driver. „Este un film despre viaţă şi moarte. Trebuie să acceptăm că ele merg împreună”, a explicat el.

Selecţia acestui film în deschidere este o nouă recunoştere pentru gigantul de streaming Netflix, care l-a produs, şi care anul acesta prezintă în lagună patru filme şi un serial.

În total, 23 de lungmetraje (dintre care doar 8 sunt de regizoare) sunt în competiţia pentur Leul de Aur, decernat pe 10 septembrie.

Julianne Moore este preşedinta juriului.

Printre momentele culminante ale festivalului se numără sosirea vedetelor de la Hollywood.

De joi, 1 septembrie, Cate Blanchett ar trebui să urce treptele pentru „Tár” de Tidd Field, unde interpretează un dirijor genial, înaintea lui Timothée Chalamet care va sosi a doua zi. Franco-americanul, care a primit anul aprecieri pentru „Dune”, revine cu „Bones and All”, noul film al lui Luca Guadagnino, autorul „Call Me By Your Name”.

De asemenea, la Veneţia ar urma să sosească şi Penélope Cruz pentru două filme, Isabelle Huppert şi fenomenul pop britanic Harry Styles, care joacă în filmul regizat de partenera sa Olivia Wilde („Don't Worry Darling”).

Una dintre cele mai aşteptate vedete este probabil actriţa cubaneză din „Blonde”, Ana de Armas, noua Marilyn Monroe. Acest film biografic fictiv, de Andrew Dominik („Asasinarea lui Jesse James de laşul Robert Ford”), se bazează pe povestea cu acelaşi titlu, „Blonde”, a romancierei Joyce Carol Oates.

De asemenea, aşteptate cu nerăbdare de cinefili sunt noile filme de Alejandro González Iñárritu („The Revenant”, „Birdman”), de Darren Aronofsky („Requiem for a Dream”, „Pi”), sau de Joanna Hogg, cu Tilda Swinton, sau ale iranianului Jafar Panahi şi veteranilor Walter Hill şi Paul Schrader.

Autorii francezi anunţaţi sunt Rebecca Zlotowski, Romain Gavras. De asemenea, dramaturgul Florian Zeller care, după succesul companiei sale cu Anthony Hopkins pentru „The Father”, prezintă „The Son”, o altă adaptare a uneia dintre piesele sale, de data aceasta alături de Hugh Jackman şi Laura Dern.

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62283138
Exercițiu militar de amploare în Rusia, cu soldați din China, India, Mongolia și din foste republici sovietice | GALERIE FOTO

Rusia a lansat, joi, un amplu exerciţiu militar cu peste 50.000 de soldaţi în estul ţării, la mii de kilometri distanţă de linia frontului de luptă din Ucraina.

62020998
Raport ONU. China ar fi comis posibile crime împotriva umanității și violență sexuală în Xinjiang. Reacția Beijingului

China ar fi comis crime împotriva umanităţii în regiunea Xinjiang, în principal împotriva minorităţii uigure, arată un raport ONU.

Peste 150 de alergători s-au costumat în dinozauri și s-au întrecut pe un hipodrom din Washington

O cursă fără asemănare a avut loc în Washington. Peste 150 de alergători s-au costumat în dinozauri și s-au întrecut pe un hipodrom.  

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.