Femeia care a încercat să-l otrăvească pe Donald Trump a fost condamnată la aproape 22 de ani de închisoare

62377830

O femeie a fost condamnată, joi, la aproape 22 de ani de închisoare pentru că i-a trimis lui Donald Trump, la Casa Albă, în septembrie 2020, o scrisoare de ameninţare care conţineau ricină pe care o obţinuse acasă.

Ricina este o toxină vegetală care se găseşte în seminţele de ricin şi care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui, având potenţialul de otravă mortală, informează News.ro.

Pascale Cecile Veronique Ferrier, în vârstă de 55 de ani, cu dublă cetăţenie canadiană şi franceză, a pledat vinovată la începutul acestui an.

Ea a trimis plicuri care conțineau ricină lui Trump şi unor oficiali ai forţelor de ordine din statul Texas, potrivit Departamentului american de Justiţie.

Plicul adresat lui Trump a fost interceptat în septembrie 2020 la instalaţia de sortare a corespondenţei de la Casa Albă, unde personalul Serviciului Poştal al SUA l-a semnalat ca fiind suspect şi a contactat FBI.

Ferrier a fost arestată două zile mai târziu la graniţa dintre Canada şi SUA, între Buffalo şi Fort Erie, Ontario.

Ea a recunoscut că a fabricat ricina la reşedinţa sa din Quebec, Canada, au declarat procurorii.

Sentinţa ei de 262 de luni de închisoare va fi urmată de posibilitatea unei eliberări sub supraveghere pe viaţă, a declarat joi Departamentul de Justiţie.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62377827
Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz, pus sub acuzare pentru mărturie falsă. Ar putea sta trei ani în spatele gratiilor
Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz a fost pus sub acuzare pentru mărturie falsă în faţa parlamentului, a anunţat, vineri, Parchetul austriac pentru infracţiuni economice şi corupţie (WKStA).
62377801
Incendiu uriaș la un terminal petrolier din portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră | VIDEO
Un incendiu de proporţii a cuprins terminalul de păcură de la Novorossiisk, unul dintre cele mai mari porturi ruseşti de la Marea Neagră, situat la aproximativ 172 km de Crimeea, relatează The Guardian.
62377763
Animalul de companie al viitorului? E creat de Xiaomi și știe să dea lăbuța
Roboții umanoizi au ajuns să ne semene tot mai mult și să mimeze fidel emoțiile. Inteligența artificială îi ajută să poarte "conversații" din postura de ghizi în muzee sau recepționeri în hoteluri.