Familia imperială a Japoniei şi-a făcut debutul, cu prudenţă, pe Instagram. De ce au fost dezamăgiți internauții

62438028

Familia imperială japoneză a făcut luni primii săi paşi pe reţelele de socializare, prin intermediul Instagram.

Însă internauţii care speră să descopere mai multe selfie-uri spontane şi alte instantanee decât cele difuzate de obicei în mass-media tradiţionale riscă să fie dezamăgiţi, informează AFP.

Primele 19 fotografii şi videoclipuri publicate pe contul oficial al Agenţiei Casei Imperiale sunt imagini atent puse în scenă cu împăratul Naruhito şi împărăteasa Masako, realizate în timpul unor apariţii publice recente, care au avut întotdeauna un caracter ceremonial extrem de pronunţat.

Acest lucru nu a împiedicat însă contul de Instagram al familiei imperiale nipone (kunaicho_jp) să atingă luni, la ora 08:30 GMT, pragul de 200.000 de abonaţi. În urmă cu o săptămână, Agenţia imperială anunţase că noul cont va deveni public în această zi de luni.

Prezentându-se pe reţelele de socializare, instituţia speră să atragă atenţia generaţiilor tinere asupra sarcinilor familiei imperiale, a explicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a agenţiei nipone.

Fiecare imagine este însoţită de o scurtă legendă factuală, explicând ce a făcut împăratul într-o anumită zi: a primit demnitari străini, a admirat o expoziţie de bonsai, a participat la o ceremonie de premiere, etc.

Comentariile sunt moderate înainte de publicare, iar contul nu urmăreşte alte persoane.

Familia imperială japoneză are origini care se întrepătrund cu miturile nipone şi care datează de mai bine de 2.600 de ani. De la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, împăratul nu mai deţine niciun rol politic, dar rămâne o importantă personalitate simbolică în această ţară, iar orice critică publică la adresa sa rămâne tabu.

„Casa imperială este pe Instagram! Am crezut că este o păcăleală de 1 aprilie!”, a reacţionat un utilizator amuzat pe reţeaua de socializare X.

„Când am auzit că Familia Imperială şi-a deschis un cont de Instagram, m-am dus repede să verific. Dar, în mod evident, împăratul nu a publicat 'mâncarea mea de astăzi' (emoji în formă de inimă)' sau ceva de genul acesta”, a reacţionat un alt internaut pe reţeaua X.

Alte monarhii din întreaga lume sunt prezente de mai mulţi ani pe reţelele de socializare, cum ar fi familia regală britanică.

Însă această strategie de comunicare sporeşte, de asemenea, exigenţele de transparenţă, după cum a evidenţiat cazul recent al fotografiei retuşate a prinţesei Kate şi a copiilor săi, publicată pe contul ei de pe reţeaua de socializare X. Acea fotografie, destinată iniţial să liniştească publicul în legătură cu starea ei de sănătate, a făcut obiectul unor speculaţii intense timp de mai multe săptămâni.

La sfârşitul lunii martie, prinţesa Kate a dezvăluit în cele din urmă, într-un discurs televizat preînregistrat, că suferă de cancer.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62436738
„Probabil că nu aș fi fost aici astăzi”. Povestea unui șofer care a trecut podul din Baltimore înainte de prăbușire

Un bărbat din SUA crede că este norocos, fiind unul dintre ultimii oameni care a trecut pe podul Francis Scott Key înainte ca un vapor să ducă la prăbușirea acestuia.

 

62397936
„Simbolul unei epoci”. Tatăl lui Shani Louk, despre imaginea premiată în care fiica lui apare mutilată

Tatăl lui Shani Louk, femeia care a fost ucisă în timpul atacurilor Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, a apărat premiul prestigios primit de un freelancer care i-a fotografiat cadavrul mutilat.

 

62429555
Fenomen alarmant în Grecia. Problemele pe care le au oamenii din cauza temperaturilor ridicate și a norilor de praf saharian

Nori denşi de praf şi nisip din Sahara au invadat, luni, din nou cerul Greciei, în special la Atena şi la Salonic, unde termometrele afişau temperaturi de până la 31 de grade Celsius.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.