Extincția oamenilor din cauza încălzirii planetei este „periculos de puțin” studiată. La ce riscuri este supusă umanitatea

62276159
Shutterstock

Consecințele catastrofale ale crizei climatice, inclusiv posibilitatea dispariției speciei umane, nu sunt luate în serios suficient de către cercetători, potrivit unui nou studiu.

Oamenii de știință spun că există motive pentru a considera că încălzirea globală ar putea conduce la o catastrofă, care include riscul de colaps al societății globale sau chiar dispariția oamenilor de pe planetă, potrivit The Guardian.

O mare necunoscută: cantitatea de emisii nocive produsă de societate

Ei au subliniat în analiză gradul mare de incertitudine privind nivelul de emisii produs de populația în creștere și cu un stil de viață cu a amprentă de carbon din ce în ce mai mare. 

„Confruntarea unui viitor în care schimbările climatice sunt accelerate, în timp ce suntem orbi în fața celor mai rele scenarii, este o gestionare naivă a riscurilor în cel mai bun caz și o prostie fatală în cel mai rău caz”, au avertizat cercetătorii.

Echipa internațională de experți susține că lumea trebuie să înceapă să se pregătească pentru posibilitatea sfârșitul societății umane așa cum o știm. „Analiza mecanismelor care determină aceste consecințe extreme ar putea ajuta la stimularea luării de măsuri concrete și la îmbunătățirea rezilienței, pe fondul informării corecte în rândul factorilor decizionali", au spus ei.

Care sunt „cei patru călăreți” care pun populația planetei la risc

Cercetările desfășurate în anii 1980 despre o posibilă "iarnă nucleară" care ar urma unui război nuclear global au stimulat îngrijorarea publicului și eforturile de dezarmare, au spus cercetătorii. În analiză se propune o agendă de cercetare, incluzând ceea ce ei numesc „cei patru călăreți” (aluzie la un pasaj biblic din Apocalipsa lui Ioan) ai apocalipsei climatice: foamete, vreme extremă, război și boli.

Ei au cerut, de asemenea, Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice să elaboreze un raport special pe această problemă. Raportul IPCC cu privire la impactul încălzirii planetei cu „doar” 1,5 grade Celsius asupra societății a provocat un „val de îngrijorare” în rândul multor oameni, au spus ei.

„Există o mulțime de motive pentru a crede că schimbările climatice ar putea deveni catastrofale, chiar și la niveluri modeste de încălzire”, a spus Luke Kemp, cercetător la Centrul pentru Studiul Riscului Existențial în cadrul Universității Cambridge, care a condus analiza. „Schimbările climatice au jucat un rol determinant în fiecare eveniment de extincție în masă și au modelat istoria”, a mai spus el.

„Căile către dezastru nu se limitează la impactul direct al temperaturilor ridicate, cum ar fi evenimentele meteorologice extreme. Efectele secundare, cum ar fi crize financiare, conflicte și noi focare de boli ar putea declanșa alte calamități”, a adăugat Kemp.

Analiza este publicată în revista Proceedings of the National Academy of Sciences. În ea se susține că efectele încălzirii globale cu peste trei grade Celsius au fost subexaminate, cu puține estimări ale impactului total, în ciuda faptului că nu se știe cum vor evolua populația lumii și trendurile de consum ale oamenilor.

„Știm cel mai puțin despre scenariile care contează cel mai mult”, a concluzionat Kemp.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62274693
China se confruntă cu întreruperi de curent, pe măsură ce canicula împinge consumul de energie electrică la niveluri record

Canicula îndelungată din China a împins consumul de energie electrică la niveluri record în unele zone şi a dus la întreruperi de curent, iar temperaturile ridicate sunt preconizate să continue cel puţin încă o săptămână.

62272311
Ciucă: Un comitet interministerial se va ocupa de efectele schimbărilor climatice şi ale secetei în agricultură

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că, de săptămâna viitoare, va fi înfiinţat un comitet interministerial care se va ocupa de efectele schimbărilor climatice în agricultură şi de efectele pe care le produce seceta pedologică în acest domeniu.  

62272117
Ce criterii trebuie să îndeplinească o școală pentru a fi considerată „verde”

Normele privind organizarea și funcționarea „școlilor verzi” în România au fost publicate joi în Monitorul Oficial, după ce au fost aprobate.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, din nou, consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.