Europa, împărțită între relaxarea restricțiilor și carantină. Care sunt cele mai afectate țări

×
Publicitate

La mai bine de un an de la debutul pandemiei şi în plină campanie de imunizare, Europa oscilează între ridicarea, cel puţin parţială, a unor restricţii şi pregătiri pentru o nouă carantină.

Marea Britanie, Cehia și Bosnia au eliminat unele măsuri. Germania, în schimb, se confruntă în continuare cu un număr ridicat de pacienți cu COVID, iar secţiile de Terapie Intensivă sunt pline.

În altă ordine de idei, după ce a monitorizat efectele adverse ale vaccinurilor Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson, Departamentul Sănătății din Statele Unite a anunțat că reacțiile severe sunt extrem de rare, un caz la 28.000 de doze administrate.

Germania a depășit pragul de trei milioane de îmbolnăviri, iar rata de infectare la nivel național este de 136 de cazuri la suta de mii de locuitori. Autoritățile condiționează ridicarea restricțiilor de scăderea incidenței sub 50. Prin urmare, nu doar că nu se pune problema relaxării, ci pare iminentă o nouă carantină strictă. Medicii sunt primii care cer o astfel de măsură.

Jörg Krebs, Spitalul Universitar Mannheim: „Ce am învățat din primele două valuri este că, mai întâi, crește numărul spitalizărilor, ceea ce deja se întâmplă la noi. Numărul celor internați s-a dublat în ultimele două săptămâni și ne așteptăm ca asta să se întâmple aidoma și la Terapie Intensivă."

Vin însă veşti bune din Cehia, una dintre ţările europene grav lovite de pandemie. La aproape două luni de la debutul celui de-al treilea val, guvernul de la Praga a ridicat luni o parte din restricții. S-au redeschis grădinițele, iar elevii din clasele primare s-au întors în bănci. În plus, grădinile zoo şi cele botanice primesc din nou vizitatori.

În capitala Sarajevo, localnicii s-au înghesuit la terase şi cafenele în aer liber, după ce autorităţile au relaxat unele dintre măsurile luate acum mai bine de o lună.

În Italia, restaurantele şi barurile au în continuare lacătul pe ușă. Regulile ar putea rămâne în vigoare până la sfârşitul lunii, deşi numărul cazurilor noi, anunțate zilnic, este în scădere.

Sute de proprietari de localuri au protestat luni pe străzile din Roma, unde au apărut incidente.

Mulţi îşi pun speranţele în campania de imunizare, care ia amploare în Uniunea Europeană. Autorităţile de la Bruxelles au transmis luni că primele doze de ser produs de Johnson&Johnson au plecat spre statele membre. Până la sfârşitul lunii iunie, 55 de milioane de vaccinuri vor fi împărţite în Uniune.

Peste Ocean au apărut tensiuni în legătură cu alocarea dozelor de vaccin. Autoritățile din statul Michigan, unde rata de infectare a crescut dramatic, imploră Guvernul Federal să trimită acolo mai multe resurse.

Până acum, Casa Albă a trimis în Michigan 160 de cadre medicale, care să ajute la campania de imunizare, nu însă și doze suplimentare de vaccin.

Intre timp, India, cu 1,35 de miliarde de locuitori, a depășit Brazilia la numărul de infectări, ocupând acum locul al doilea în lume. În acest moment, una din șase îmbolnăviri raportate zilnic pe plan global vine din India și lucrurile ar putea fi mai grave, întrucât sute de mii de hinduși s-au adunat pe malurile fluviului Gange pentru rugăciuni speciale, fără distanțare fizică.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62184463
Atac armat la un liceu din Tennessee, cu mai multe victime. Ce spun autoritățile

Poliţia din Knoxville, Tennessee, a anunţat, luni, că a reacţionat la mai multe informaţii despre un atac armat la un liceu, care a produs cel puţin câteva victime, transmite Reuters.

62184456
Israel acuză Iranul că vrea să-i răpească cetățenii, ademenindu-i pe Instagram cu profiluri fictive de femei

Serviciile secrete israeliene au acuzat luni Iranul de crearea unor conturi false de femei prin care încearcă să răpească cetățeni din Israel.

62184451
OMS: Pandemia de COVID-19 a atins un punct critic. Numărul de cazuri crește exponențial

Pandemia a atins un ”punct critic”, iar cazurile cresc în mod ”exponenţial”, avertizează luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.