Europa a trecut pragul de un milion de decese asociate COVID. 60% dintre victime, în doar șase țări

×
Publicitate

Europa a trecut pragul de un milion de decese asociate COVID fiind regiunea cu cel mai sumbru bilanț al pandemiei.

60% dintre victime au fost raportate de doar șase țări: Regatul Unit, Italia, Rusia, Franţa, Germania, şi Spania. În acest clasament negru, Europa este urmată, în ordine, de America Latină, Statele Unite, și Asia. Iar dacă oamenii, vor înceta să respecte măsurile de prevenție, cifrele vor crește și mai mult după cum avertizează din nou Organizația Mondială a Sănătății.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director-General, OMS: „Pandemia este departe de a se apropia de sfârşit. În ianuarie şi februarie, am avut 6 săptămâni consecutive de declin în privinţa numărului de infectări. Acum, suntem în a şaptea săptămână la rând de creştere a ratei de infectare şi a patra de înmulţire a deceselor”.

Aşadar, nici nu se pune problema să lăsăm garda jos. Cifrele vorbesc de la sine, majoritatea statelor europene raportând o rată de infectare în creştere. Inclusiv Germania, al cărei guvern federal a adoptat un proiect legislativ menit să uniformizeze la nivel naţional măsurile anti-pandemie.

Soundbite Steffen Seibert, purtător de cuvânt: ”De acum înainte, se trage frana automat la nivel naţional la o incidenţă de peste 100 de infectări la sută de mii de locuitori. Automat, nu mai stăm să interpretăm, să ne gândim”.

Proiectul - care trebuie aprobat de Bundestag - prevede ca la o incidenţă de 100 de noi infectări la 100.000 locuitori pe trei zile, autorităţile federale pot decide interzicerea circulaţie pe timpul nopţii şi închiderea magazinelor neesenţiale.

Angela Merkel: ”Situaţia este gravă. Al treilea val al pandemiei ne-a prins în ghearele sale. Am zis întotdeauna că, dacă aşteptăm până se ocupă toate paturile de la terapie intensivă, atunci va fi prea târziu. Nu-i putem lăsa pe doctori şi asistente singuri în faţa acestei sarcini herculeene. Nu-i putem abandona. Trebuie să-i ajutăm noi toţi”.

Noul proiect legislativ constituie o victorie pentru Angela Merkel, adepta unei abordări mai dure pentru combaterea epidemiei de coronavirus. În prezent, Germania are o incidenţă de 140 la sută de mii de locuitori.

În Spania, situaţia este chiar mai gravă.

Fernando Simón, reprezenatant sănătate: ”În acest moment incidența la 14 zile este de 199 de infectări la sută de mii de locuitori, cu 15 mai mare decât săptămâna trecută. Creşterea este concentrată în 2-3 regiuni”.

Autorităţile de la Madrid şi-au reînnoit apelurile către populaţie de a respecta regulile. Orice neglijenţă sau abatere costă. O dovedeşte cazul unei familii din Ungaria. La începutul lunii martie, 10 rude s-au adunat s-o serbeze pe bunica la împlinirea vârstei de 86 de ani.

Toţi cei zece participanţi au luat COVID de la unul dintre ei, care nu se ştia infectat. Sărbătorita şi fiul ei au murit de COVID. Şi nepoata, care depune mărturie pentru greşeala tragică, a fost spitalizată în stare gravă mai multe săptămâni.

Rozsa: ”Nu pot da timpul înapoi, dar dacă măcar 2 familii care mă ascultă se gândesc încă o dată înainte să organizeze o asemenea petrecere de familie, atunci poate că salvez nişte vieţi spunându-mi povestea”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Marea Britanie a redeschis terasele după ce a vaccinat aproape 60% din populaţia adultă a ţării

Marea Britanie a vaccinat aproape 60% din populaţia adultă a ţării și stă cel mai bine în Europa, la acest capitol.

Șoc în Israel. Un fost militar, care suferea de stres post-traumatic, şi-a dat foc în public

Un val de emoţie a cuprins marţi Israelul după ce un fost soldat suferind de stres post-traumatic şi-a dat foc cu o zi în urmă în faţa serviciului de asistenţă pentru soldaţii răniţi, caz care a avut ecou până la vârful conducerii statului israelian.

6,8 milioane de americani au fost vaccinați cu Johnson&Johnson. Unul a murit și unul este în stare critică

O persoană a murit din cauza unei tromboze, iar alta se afla într-o stare critică, în Statele Unite, după ce au fost vaccinate cu vaccinul împotriva covid-19 într-o singură doză Johnson & Johnson, a anunţat marţi un reprezentant al FDA.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.