Erupţia vulcanică din Tonga, de sute de ori mai puternică decât cea a bombei atomice de la Hiroshima

62236963
StirilePROTV

Forţa erupţiei vulcanice produse în arhipelagul Tonga pe 15 ianuarie a depăşit-o pe cea a bombei atomice de la Hiroshima, au anunţat oamenii de ştiinţă de la agenţia spaţială americană NASA.

Supravieţuitorii catastrofei au declarat că puterea acesteia ''le-a zguduit creierul'', relatează luni AFP.

Vulcanul Hunga Tonga-Hunga Ha'apai a expulzat o ciupercă de fum cu o înălţime de până la 40 de kilometri în timpul erupţiei ce a fost auzită până în Alaska, la peste 9.000 de kilometri distanţă şi care a declanşat un tsunami.

Potrivit NASA Earth Observatory, erupţia a fost de câteva sute de ori mai puternică decât bomba atomică americană lansată asupra oraşului japonez Hiroshima în august 1945, a cărei putere a fost estimată la aproximativ 15 kilotone (15.000 de tone) de TNT.

''Cantitatea de energie eliberată de erupţie credem că a fost echivalentă cu între 5 şi 30 de megatone (5 până la 30 de milioane de tone) de TNT'', a declarat Jim Garvin, om de ştiinţă în cadrul NASA, citat într-un material publicat duminică seara pe site-ul misiunii Earth Observatory.

Agenţia a declarat că erupţia a ''şters'' insula vulcanică situată la aproximativ 65 de kilometri nord de capitala Tonga, Nuku'alofa.

În urma erupţiei, regatul insular cu o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori a fost acoperit cu un strat de cenuşă toxică, ce a otrăvit apa potabilă şi a distrus culturile agricole şi cel puţin două sate.

De asemenea, evenimentul a provocat decesul a cel puţin trei persoane în Tonga şi a condus la moartea prin înec a două persoane din Peru, ţară ale cărei coaste au fost lovite de valuri excepţionale în urma erupţiei.

O ''urgenţă de mediu'' de 90 de zile a fost anunţată de autorităţile peruane pentru zona de coastă afectată de deversarea a 6.000 de barili de ţiţei în urmă cu o săptămână, o maree neagră ce continuă să se răspândească şi să îi îngrijoreze pe locuitori.

În Tonga, amploarea pagubelor rămâne incertă, comunicaţiile fiind în continuare afectate.

Şocul în urma erupţiei ''depăşeşte cu mult orice au experimentat oamenii de aici'', a declarat pentru AFP jurnalista Mary Lyn Fonua din Nuku'alofa.

''Unda de şoc de la erupţie pur şi simplu ne-a zguduit creierul'', a spus ea, adăugând că stratul de cenuşă fină care acoperă totul îngreunează în continuare viaţa locuitorilor. ''Se infiltrează peste tot'', a descris ea adăugând că cenuşa ''irită ochii, face răni în colţurile gurii, toată lumea are unghiile înnegrite''.

Forţe de apărare japoneze, neozeelandeze şi australiene au început livrarea ajutoarelor de urgenţă în Tonga, inclusiv apă potabilă, fiind respectate în acelaşi timp protocoale stricte COVID-19 pentru a menţine arhipelagul în siguranţă în timpul pandemiei.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62229976
Director OMS: Este "plauzibilă" ideea că Omicron ar putea aduce sfârşitul pandemiei în Europa

Pandemia de Covid-19 s-ar putea încheia în Europa odată cu varianta Omicron, care ar putea infecta 60% dintre europeni până în luna martie, a estimat, duminică, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din Europa.

62238029
O activistă pentru drepturile omului din Iran, condamnată la 8 ani de închisoare şi 70 de lovituri de bici

Narges Mohammadi, o activistă iraniană pentru drepturile omului, a fost condamnată la 8 ani de închisoare şi 70 de lovituri de bici. Soţul ei, stabilit la Paris, a afirmat că nu ştie motivul condamnării.

62238025
Preşedintele Armeniei, Armen Sarkissian, a demisionat

Preşedintele Armeniei, Armen Sarkissian, şi-a anunţat duminică demisia, o decizie surprinzătoare pe care a motivat-o prin incapacitatea prerogativelor sale de a influenţa politica internă şi externă a ţării, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.