Erdogan, la un an de la atacul Hamas: „Israelul va plăti mai devreme sau mai târziu preţul genocidului pe care-l comite”

62481350
Shutterstock

Liderii occidentali îşi reiterează atât ”oroarea” la un an de la atacurile atroce comise de Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie 2023, cât şi ataşamentul faţă de pace, relatează AFP.

De la Amsterdam la Takyo, şi de la Washington la Ankara, numeroase declaraţii şi adunări împreună cu comunitatea evreiască, dar şi manifestaţii propalestiniene au comemorat această zi de masacre, cele mai sângeroase din istoria statului evreu.

Atacul a luat prin surprindere ţara într-o zi de sărbătoare religioasă evreiască şi a antrenat moartea a 1.205 de persoane, iar apoi un război devastator în Fâşia Gaza - care s-a soldat cu aproape 42.000 de morţi - şi deschiderea altui front în Liban, la jumătatea lui septembrie, împotriva Hezbollahului proiranian.

Preşedintele american Joe Biden - a cărui ţară furnizează armament Israelului - s-a declarat ”total angajat” în favoarea ”securităţii Israelului”, recunoscând că 7 octombrie este totodată ”o zi neagră pentru palestinieni, din cauza conflictului pe care Hamas l-a declanşat în această zi”.

”Israelul va plăti mai devreme sau mai târziu preţul genocidului pe care-l comite de un an şi pe care-l continuă”, a denunţat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan într-un mesaj postat pe X.

În mai multe ţări din Asia din Filipine în India -, steaguri palestiniene sau pancarte denunţând martiriul Fâşiei Gaza au fost agitate de către manifestanţi.

Papa Francisc a denunţat ”incapacitatea ruşinoasă a comunităţii internaţionale şi a marilor puteri” de a obţine o încetare a focului.

”Acum un an, s-a aprins fitilul urii. El nu s-a stins, ci s-a aprins într-o spirală a violenţei”, a denunţat Suveranul Pontif.

”Spirala violenţei”

La Londra, premierul laburist Keir Starmer a evocat o ”zi a durerii şi tristeţii”.

La Roma, premierul italian Giorgia Meloni s-a dus la marea Sinagogă de la Roma şi a subliniat că aceste ceremonii nu sunt ”un simplu ritual”, ci o condiţie ”prealabilă a aduceri păcii”. Ea şi-a exprimat îngrijorarea faţă de un antisemitism ”latent şi galopant” în opinia sa.

”La un an de la oribilele atacuri teroriste de la 7 octombrie, noi nu uităm”, a subliniat pe X premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Diplomţaia spaniolă şi-a reiterat ”condamnarea fermă a atacurilor teroriste atroce ale Hamas” şi a îndemnat la un armistiţiu în Fâşia Gaza şi la o ”soluţie cu două state”.

Ceremonii de comemorare la care au luat parte rude ale victimelor atacurilor au avut loc la Varşovia, Madrid sau Bucureşti.

La Varşovia, Yuval Dancyg, fiul lui Alex Dancyg, în vârstă de 75 de ani, unul dintre ostaticii răpiţi în kibuţul de stânga Nir OZ, asasinat apoi de Hamas, a subliniat că a venit pentru tatăl său dar şi pentru că trebuie ”să se pună pe ordinea de zi problema ostaticilor”.

La Madrid a avut loc o ceremonie de aproximativ 100 de persoane, la care au participat diplomaţi, membri ai comunităţii evreieşti şi victime sau rude ale acestora, între care Nissim Louk, tatăl lui Shani Louk, a cărei fotografie în care zăcea pe jumătate goală în spatele unei camionete a făcut înconjurul lumii. ”Este un avertisment. Dacă Israelul cade, lumea occidentală va cădea”, prezice el.

”Noi vă împărtăşim durerea”, a scris pe X în ebraică cancelarul german Olaf Scholz, care postează o fotografie a faţadei Cancelariei de la Berlin pe care este proiectat desenul unei panglici galbene, care simbolizează solidaritatea cu ostaticii şi familiile lor.

În Franţa, mai mulţi miniştri şi aproximativ 1.000 de persoane erau aşteptate luni seara la Paris la o ceremonie comemorativă organizată de către comunitatea evreiască.

”Cicatrice a umanitaţii”

”Durerea rămâne la fel de vie ca acum un an”, a subliniat pe X preşedintele francez Emmanuel Macron. Cu o zi mai înainte a cerut încetarea anumitor livrări de armament Israelului. El depunea eforturi să calmeze furia Israelului.

Ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot era prezent luni în Israel la Reim.

”Numai forţa nu poate fi suficientă să garanteze ecuritatea Israelului”, a declarat el într-o conferinţă de presă. ”Pentru a-i aduce în sfârşit înapoi pe ostatici rudelor lor, pentru a permite în sfârşit întoarcerea deplasaţilor din nord în casele lor, după un an de război, a venit timpul diplomaţiei”, a pledat el, după ce a depus 48 de trandafiri albi în memoria celor 48 de victime franceze.

Dintre cele 251 de persoane răpite, 97 sunt ţinute în continuare ostatice în Fâşia Gaza, dintre care 34 sunt considerate moarte de către autorităţile israeliene.

La Re'im, la o petrecere rave, dintre ai cărei cel puţin 370 de participanţi au fost masacraţi anul trecut, şi-a început Israelul ceremoniile, la ora locală 6.29 (şi ora României).

Preşedintele israelian Isaac Herzog a cerut lumii să ”susţină Israelul în lupta sa împotriva inamicilor săi”.

7 octombrie lasă ”o cicatrice umanităţii”, a declarat el, după ce Israelul anunţa duminică trimiterea unei a treia divizii în sudul Libanului.

Israelul schimbă ”realitatea” pe teren astfel încât să nu mai existe un alt 7 octombrie, a declarat premierul Benjamin Netanyahu.

Atacul de la 7 octombrie a adus Israelul ”înapoi la punctul de plecare şi i-a ameninţat existenţa”, a salutat la postul Al Arabiya Khaled Mechaal, un fost lider al Hamas.

Hezbollahul libanez împotriva căruia Israelul luptă în Liban, a anunţat luni că va continua să lupte împotriva ”agresiunii” Israelului, care l-a catalogat drept o entitate ”canceroasă” care trebuie să fie ”eliminată” în cele din urmă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Citește și...
Josep Borrell, avertisment la un an de la atacul Hamas în Israel: „Situaţia nu face decât să se înrăutăţească"

La un an de la atacul împotriva Israelului, Orientul Mijlociu este "în pragul unei conflagraţii totale pe care comunitatea internaţională pare incapabilă să o controleze", a deplâns luni situaţia actuală şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

 

Vladimir Putin a fost ”felicitat” și de ucraineni de ziua sa de naștere. Ce au putut să vadă rușii la televiziunile de stat

Compania media de stat VGTRK din Rusia, care deţine şi operează principalele posturi naţionale de televiziune din ţară, a fost vizată luni de un atac cibernetic masiv pe care o sursă guvernamentală ucraineană l-a atribuit hackerilor de la Kiev.

 

Vecina României, anunț șocant: ”Criminalitatea a fost suprimată, infractorii au fost închişi. Cea mai sigură ţară din Europa”

Viktor Orban a declarat că a suprimat criminalitatea din Ungaria și a închis toți infractorii, iar acum țara sa este cea mai sigură din Europa. Afirmația vine în contextul unui discurs despre imigrație ținut în Italia.

Recomandări
Comisia Europeană respinge proiectul legii salarizării - SURSE. România pierde 770 de milioane de euro dacă nu îl schimbă

Discuțiile purtate de miniștii interimari Alexandru Nazare și Dragoș Pîslaru, cu reprezentanții Comisiei Europene s-au încheiat, iar Bruxelles-ul nu este de acord cu proiectul legii salarizării prezentat de partea română.

Calculele Ministerului Educației. Câți bani ar economisi dacă ar tăia din bursele copiiilor orfani și din familii sărace

Propunerea de a tăia bursele școlare în vacanță este criticată. Zeci de organizații neguvernamentale atrag atenția că mii de copii ar putea fi nevoiți să renunțe la cursuri.

Accident înfiorător în București. O tânără a murit, mama și fiica ei sunt grav rănite. Au fost lovite de un camion

Un accident teribil a îndoliat o familie din capitală. O femeie de 29 de ani și-a pierdut viața, iar fetița și mama ei au fost grav rănite după ce au fost lovite de un camion pe șoseaua Gării Cățelu.