Electricitatea a fost restabilită în aproape întreg Kievul. Regiunea Herson, vizată de 54 de tiruri de rachete rusești

62295276
Getty

După retragerea din zona Hersonului situată în stânga fluviului Nipru, invadatorii ruşi şi-au intensificat bombardamentele asupra acesteia, a declarat duminică şeful administraţiei militare ucrainene a regiunii Herson, Iaroslav Ianuşevici.

Acesta a indicat că numai în ultimele 24 de ore ruşii au efectuat 54 de lovituri asupra teritoriului regiunii, ucigând o persoană şi rănind alte două, între care un copil, potrivit Unian şi DPA.

Prin intermediul canalului său Telegram, Ianuşevici a acuzat Rusia de terorism şi de atacarea civililor, indicând că au fost vizate oraşe de-a lungul malului nord-vestic al fluviului Nipru.

O mare parte din oraşul Herson este fără curent electric, în timp ce autorităţile depun eforturi ca reţeaua să funcţioneze din nou. Doar un spital are din nou curent electric şi numai 5% din populaţie a fost conectată la reţea.

Electricitatea a fost restabilită în aproape tot Kievul, la patru zile după un atac devastator asupra infrastructurii sale critice, a informat administraţia militară din capitala Ucrainei, citată de dpa.

"În capitală, curentul, apa, încălzirea şi comunicaţiile au fost restabilite aproape în totalitate", a informat instituţia pe contul său Telegram, potrivit Agerpres.

Aceasta înseamnă că majoritatea locuitorilor nu numai că au electricitate, dar nu suferă de întreruperi temporare de curent, conform acesteia.

"Totul funcţionează normal. Sunt posibile doar situaţii de urgenţă locale", a informat administraţia militară, care a precizat că lucrările de reparaţii la reţea se află în 'faza finală', recunoscând că cererea mare ar putea duce la întreruperi locale.

Primarului oraşului Kiev, Vitali Kliciko,care a fost criticat de preşedintele Volodimir Zelenski pentru ritmul lent în restabilirea serviciilor, a declarat pentru ediţia de duminică a ziarului german de mare tiraj Bild că lucrările se desfăşoară într-un "ritm record".

Acest anunţ intervine în timp ce la Kiev se aşteaptă ninsori abundente, iar temperaturile sunt prognozate să scadă până la -2 grade Celsius în timpul zilei şi -5 grade Celsius noaptea.

Valul de atacuri ruseşti asupra infrastructurii energetice ucrainene din 23 noiembrie a provocat pene de curent pe scara largă în întreaga ţară, reţeaua electrică a fost grav avariată, iar majoritatea centralelor electrice a trebuit să fie deconectate.

Aprovizionarea a fost restabilită treptat în ultimele zile, dar preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a reiterat sâmbătă seara în apelul către populaţie, cerându-i să facă economie la energie.

În 14 regiuni ale ţării există încă restricţii care afectează cel puţin 100.000 de consumatori în fiecare dintre ele, a indicat el în discursul său video, avertizând că dacă consumul creşte, numărul întreruperilor de curent ar putea de asemenea să crească.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Kim Jong-un a lansat „cea mai puternică armă strategică din lume”. „Racheta monstru” poate ajunge până în SUA. GALERIE FOTO

Coreea de Nord vrea să fie ”cea mai puternică forţă strategică din lume”, a anunţat Kim Jong un la o ceremonie de prezentare a unei noi rachete balistice intercontinentale, la care fiica sa, Kim Ju Ae, a apărut în public pentru a doua oară.

Un preot din Cernăuți a fost găsit în chilia sa cu un băiat de 17 ani, în lenjerie intimă

În timpul unor percheziții la Eparhia Cernăuților și a Bucovinei a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, agenții Serviciului de Securitate l-au găsit pe arhimandritul Nikita cu un băiat de 17 ani din corul bisericii.

Ucigașul din Brazilia este fiul unui polițist și a folosit armele din dotare ale tatălui. Patru persoane au murit în atacuri

Bilanţul atacului armat de vineri, în două şcoli din statul Espirito Santo, Brazilia, a crescut la patru morţi, în urma decesului unei profesoare, au anunţat autorităţile.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.