Droguri transportate cu elicopterul. Cum i-au prins polițiștii spanioli pe traficanți: „Este rar”. FOTO

62598814

Poliţia spaniolă a anunţat sâmbătă că a destructurat o bandă criminală ce folosea elicoptere pentru a transporta haşiş din Maroc, un mod mai rar de operare în traficul cu droguri, scrie Reuters.

Elicopterele, care puteau transporta între 500 şi 900 de kilograme de droguri, zburau peste Marea Mediterană către sudul Spaniei, de unde haşişul era apoi transportat pe şosea către alte părţi ale Europei, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii Civile, Gonzalo Lopez.

Elicopter ascuns într-un hangar izolat

Poliţia a confiscat un elicopter dintr-un hangar izolat, împreună cu 657 kg de haşiş, cinci arme de foc, bani cash şi vehicule în timpul raidurilor pe care le-a întreprins în provinciile Malaga, Almeria şi Murcia.

Şase persoane au fost arestate în cadrul operaţiunii, la care au participat şi agenţii de aplicare a legii din Maroc, Belgia şi Suedia. Cei şase suspecţi au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia de trafic de droguri, apartenenţă la o organizaţie criminală şi deţinere de arme de foc.

„Este rar ca elicopterele să fie folosite pentru traficul de droguri, dar ocazional (bandele criminale) încearcă acest lucru. Reţineţi că elicopterele sunt uşor de detectat şi greu de cumpărat pe piaţa neagră”, a declarat o sursă din poliţie pentru Reuters.

La începutul acestui an, poliţia spaniolă a desfiinţat grupuri criminale care foloseau drone pentru a transporta droguri din Maroc în Spania.

Poziţia geografică a Spaniei o face un punct de intrare cheie pentru haşiş în Europa, drog provenind în principal din Maroc, şi pentru cocaina traficată din America Latină.

Haşişul este de obicei traficat pe mare, uneori folosindu-se bărci rapide sau jet-ski-uri.

Garda Civilă nu a precizat când a avut loc operaţiunea, numită Giro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62288244
Un bărbat fără probleme de sănătate a suferit un AVC brusc. Obiceiul pe care îl avea zilnic și care i-a pus viața în pericol
Un bărbat de 54 de ani, sănătos, alergător și care nu fuma și consuma alcool, a făcut un AVC din cauza unui obicei pe care îl avea.
62598813
Mișcări de trupe pe flancul estic al NATO. Germania trimite sodați să întărească granița Poloniei cu Belarus
Germania a anunţat că va trimite un grup de soldaţi în Polonia pentru a ajuta la punerea în aplicare a unui proiect de fortificare a frontierei estice a ţării, pe fondul îngrijorărilor crescânde cu privire la ameninţarea rusă.
62514827
Belarusul eliberează peste 100 de deținuți politici. Printre ei și un laureat al Premiului Nobel pentru Pace
Un emisar al lui Donald Trump în vizită în Belarus a anunţat sâmbătă ridicarea sancţiunilor americane asupra potasei produse de această ţară apropiată Rusiei.