Două mari puteri ale UE au blocat la Bruxelles o propunere de sancționare a Israelului pentru situația din Fâșia Gaza

62434078
AFP

Germania şi alte câteva ţări ale UE au blocat o propunere de sancţionare a Israelului pentru rolul său în înrăutăţirea situaţiei umanitare din Fâşia Gaza, potrivit Agerpres, care citează agenția DPA.

În timpul discuţiilor de la Bruxelles dintre reprezentanţii permanenţi ai blocului comunitar, nu s-a ajuns la niciun acord privind lansarea procesului decizional formal, deoarece ţări precum Germania au solicitat analize şi timp suplimentare pentru evaluarea situaţiei pe teren, potrivit diplomaţilor citați de DPA.

Unele delegaţii şi-au exprimat îngrijorarea că sancţiunile ar putea pune în pericol dialogul esenţial cu autorităţile israeliene.

Conform regulilor UE, cel puţin 15 dintre cele 27 de state membre, reprezentând 65% din populaţia UE, trebuie să susţină propunerea pentru ca aceasta să poată avansa.

Germania şi Italia sunt considerate actori esenţiali. Toate celelalte ţări mari ale UE şi o serie de ţări mai mici şi-au exprimat deschiderea faţă de ideea adoptării de sancţiuni.

Potrivit diplomaţilor, numeroase delegaţii şi-au exprimat sprijinul pentru propunerea de sancţiuni ca o modalitate de a creşte presiunea asupra autorităţilor israeliene şi de a contribui la îmbunătăţirea situaţiei de pe teren în Gaza.

Luni, Comisia Europeană a recomandat suspendarea parţială a participării Israelului la programul de finanţare a cercetării Orizont Europa, invocând încălcări ale drepturilor omului şi ale dreptului umanitar în Gaza. Textul propunerii evidenţiază mii de decese civile şi o creştere a malnutriţiei severe, în special în rândul copiilor.

Grupul de lucru al Consiliului UE urmează acum să examineze aspectele tehnice ale propunerii de sancţiuni, iar diplomaţii au avertizat că procesul s-ar putea confrunta şi cu întârzieri de natură juridică, unele state membre punând la îndoială posibilitatea ca măsura să fie adoptată prin vot cu majoritate calificată.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62562726
Lista de invitați la înmormântarea lui Ozzy Osbourne a fost dezvăluită. Cine sunt celebritățile care vor participa
Lista de invitați la înmormântarea lui Ozzy Osbourne a fost dezvăluită, cu Elton John printre celebritățile de top care se alătură familiei la serviciul funerar, după omagiul fanilor.
62563519
Cutremurul de 8,8 din Kamchatka e cel mai puternic din ultimii 63 de ani. Prognoza unui seismolog rus
Academia de Științe a Rusiei a confirmat că seismul de magnitudine 8,8 produs marți în largul peninsulei Kamchatka reprezintă cel mai puternic cutremur înregistrat în această regiune din anul 1952.
62563472
Cutremur istoric, de magnitudine 8,8. Rusia a fost lovită de tsunami. Alerte în mai multe state, inclusiv în SUA
Un cutremur cu o magnitudine de 8,8 s-a produs miercuri în largul peninsulei ruse Kamchatka, din Oceanul Pacific. Seismul, unul dintre cel mai puternice din istorie, a generat valuri tsunami care au lovit Rusia și au ajuns până în Hawaii.