Donald Trump spune că nu ştie nimic despre cazul Tate şi România. Andrew: „Nu avem niciun cazier judiciar nicăieri”

62518319
IMAGO

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu ştie nimic despre cazul fraţilor Andrew şi Tristan Tate şi România, transmite Reuters.  

Declaraţia preşedintelui american vine în contextul în care cotidianul Financial Times a relatat cu ceva timp în urmă că administraţia Trump ar fi făcut presiuni la începutul lunii asupra guvernului român să ridice restricţiile de circulaţie împotriva celor doi fraţi, scrie dpa.

Reacția oficialilor români

Ministrul de Externe român, Emil Hurezeanu, a confirmat că a avut o discuţie recentă cu reprezentantul lui Donald Trump, Richard Grenell, în cadrul căreia acesta din urmă şi-a arătat interesul faţă de soarta fraţilor Tate, aminteşte AFP.

Ministrul Justiţiei român, Radu Marinescu, a dat însă asigurări pentru AFP că nu are cunoştinţă de "o intervenţie de la Washington". În plus, potrivit ministrului român, fraţii Tate vor trebui să se prezinte pe 24 martie. "Dacă nu se prezintă, va fi o încălcare a controlului judiciar, care ar putea duce la revocarea acestuia şi la reîncarcerarea lor", a declarat Marinescu.

Este pentru prima dată că Andrew Tate părăseşte teritoriul României după arestarea sa în 2022.

Personalitate a internetului şi misogin declarat, Andrew Tate a sosit împreună cu fratele său Tristan, joi dimineaţă, la Fort Lauderdale, Florida, din România, la scurt timp după ce procurorii români au ridicat interdicţia de călătorie legată de acuzaţiile penale împotriva lor.

Fraţii Tate sunt cercetaţi penal în România pentru acuzaţii de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, raport sexual cu un minor şi spălare de bani, aminteşte Reuters, care adaugă că cei doi au negat toate faptele.

"Nu avem niciun cazier judiciar nicăieri pe planetă", le-a declarat Andrew Tate reporterilor, în timp ce părăsea aeroportul din Florida, joi, spunând că el şi fratele său sunt pe deplin nevinovaţi şi victime ale minciunilor.

Andrew Tate nu le-a răspuns reporterilor care au întrebat de ce a venit cu fratele său în Florida sau dacă preşedintele american Donald Trump a avut vreo contribuţie la ridicarea interdicţiei de călătorie.

Tate, care a câştigat milioane de fani online prin promovarea unui stil de viaţă ultramasculin despre care criticii spun că denigrează femeile, plănuieşte să se întoarcă în România la sfârşitul lunii martie pentru a-şi îndeplini obligaţia de control judiciar, a declarat o sursă pentru Reuters.

Un purtător de cuvânt al lui Andrew Tate a declarat că autorităţile române i-au returnat cinci proprietăţi, şase maşini, i-au redat accesul la conturile bancare şi la acţiunile companiei sale, în timp ce unele bunuri au rămas sub "sechestru preventiv", transmite dpa.

Reacția guvernatorului Floridei

Înainte de aterizarea fraţilor Tate la Fort Lauderdale, lângă reşedinţa lui Donald Trump, Mar-a-Lago, guvernatorul Floridei, republicanul Ron DeSantis, a negat orice implicare a administraţiei sale în sosirea celor doi fraţi.

"Nu am fost anunţaţi", a subliniat Ron DeSantis, care a spus că a aflat despre sosirea celor doi din presă.

Referindu-se la acuzaţiile formulate împotriva fraţilor Tate, DeSantis le-a declarat reporterilor că statul său "nu este un loc în care cineva cu o asemenea conduită să fie binevenit" şi că procurorul general din Florida analizează ce jurisdicţie are statul pentru "a se ocupa de asta".

Videoclipurile cu instrucţiuni online ale lui Andrew Tate îi învaţă pe bărbaţi, printre altele, să agreseze fizic femeile care îi acuză că le înşală, potrivit grupului de supraveghere a extremismului, Liga Antidefăimare.

Patru femei care l-au acuzat pe Tate de viol şi control coercitiv şi au introdus o cerere civilă împotriva lui în Regatul Unit au declarat că ştirea cu plecarea în SUA a fraţilor Tate le-a "retraumatizat".

Într-o declaraţie comună, ele au afirmat: "Nu ne vine a crede şi ne simţim retraumatizate de vestea că autorităţile române au cedat la presiuni din partea administraţiei Trump pentru a-i permite lui Andrew Tate să călătorească în Europa şi în SUA. Nu putem decât să sperăm că autorităţile britanice vor lua în sfârşit măsuri, vor face ceva în privinţa acestei situaţii terifiante în desfăşurare şi se vor asigura că (Andrew Tate) va fi adus în faţa justiţiei din Regatul Unit".

Avocatul lor, Matthew Jury, a calificat ştirea "pe cât de dezgustătoare, pe atât de îngrozitoare" şi l-a îndemnat pe premierul britanic Keir Starmer, care se află joi la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump, "să profite de oportunitate pentru a ridica această problemă".

O instanţă română a admis deja cererea de extrădare a fraţilor Tate formulată de Regatul Unit, dar numai după încheierea procedurilor judiciare din România.

Un purtător de cuvânt al Downing Street a refuzat să comenteze "o decizie luată de justiţia română în mod independent, în conformitate cu o procedură obişnuită".

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Donald Trump doreşte un acord de încetare a focului în Ucraina înainte de a discuta despre „forţele de menţinere a păcii”

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că doreşte un acord de încetare a focului în Ucraina înainte de a discuta despre forţele de menţinere a păcii.

Donald Trump, după ce l-a numit „dictator” pe Volodimir Zelenski: „Am spus asta? Nu-mi vine să cred”. VIDEO

Noul preşedinte american Donald Trump îşi minimalizează joi declaraţii pe care le-a făcut în urmă cu o săptămână în care l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept ”dictator”, relatează AFP.

Cel mai vârstnic deţinut palestinian din Israel, eliberat de Israel după 45 de ani de închisoare

Cel mai vârstnic deţinut palestinian din Israel, Nael Barghouti, a fost eliberat joi în cadrul celui de-al şaptelea schimb de ostatici şi prizonieri între Israel şi Hamas, ca parte a fragilului acord de încetare a focului din Fâşia Gaza. 

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.