Donald Trump l-a eliberat pe George Santos din închisoare. Fostul congresman republican a primit comutarea pedepsei

62584046
AFP

Fostul congresman George Santos, condamnat la şapte ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni financiare, a beneficiat, vineri,de o comutare a pedepsei din partea lui Donald Trump, care a anunţat că acesta va ieşi din închisoare.

Într-o postare pe reţeaua sa Truth Social, preşedintele american a scris că „George Santos era într-un fel un «delincvent», dar în ţara noastră sunt mulţi delincvenţi care nu sunt obligaţi să ispăşească şapte ani de închisoare”.

Acuzat că a folosit ilegal identităţile şi datele financiare personale ale donatorilor campaniei sale pentru a le sustrage fonduri, fostul ales în vârstă de 37 de ani a pledat vinovat şi a fost condamnat în luna aprilie a acestui an. El a început să-şi ispăşească pedeapsa în luna iulie.

Santos a fost condamnat pentru fraude financiare

El „a petrecut lungi perioade în izolare şi, potrivit tuturor mărturiilor, a fost tratat într-un mod îngrozitor. De aceea, tocmai am semnat o comutare a pedepsei care îl eliberează pe George Santos din închisoare IMEDIAT. Mult noroc, George, îţi doresc o viaţă frumoasă!”, a mai spus preşedintele american.

Înainte de a fi prins de justiţie, George Santos a devenit celebru când New York Times a dezvăluit o serie de minciuni din CV-ul şi mesajele sale de campanie, la scurt timp după ce a fost ales în Camera Reprezentanţilor în 2022 ca reprezentant al statului New York.

Ulterior, un raport al comisiei de etică a Camerei l-a acuzat că a „discreditat grav” instituţia prin deturnarea banilor donatorilor pentru achiziţii de lux, cheltuieli într-un cazinou, tratamente cosmetice sau plăţi online.

În decembrie 2023, reprezentanţii republicani şi democraţi au votat pentru destituirea şi excluderea sa din Camera Reprezentanţilor.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62529580
SUA și China pregătesc noi negocieri economice. Liderii caută să evite o escaladare a tarifelor comerciale
Beijingul şi Washingtonul au convenit să pregătească noi negocieri între liderii celor două mari economii mondiale şi să evite o nouă escaladare distructivă a tarifelor vamale, relatează AFP, preluat de News.ro.
62536228
Scandal în Italia, după ce liderul celui mai mare sindicat a spus că Giorgia Meloni că este „curtezana” lui Donald Trump
Giorgia Meloni l-a condamnat pe liderul celui mai mare sindicat din Italia după ce acesta s-a referit la ea drept „curtezana” lui Donald Trump, relatează The Guardian.
62567598
Când va avea loc întâlnirea dintre Trump și Putin. Dialogul va fi în lipsa lui Zelenski
Preşedintele american, Donald Trump, a declarat că intenţionează să se întâlnească cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în Ungaria, într-o discuţie care va fi probabil bilaterală, adică fără participarea directă a Ucrainei, relatează dpa.