„Nu aș spune că am fost supărat. Am fost puțin deranjat de faptul că se luptă constant cu Libanul”, a declarat Trump în podcastul „Pod Force One”, difuzat miercuri pe YouTube.

Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă a subliniat că el și Netanyahu continuă să colaboreze eficient.

Trump a confirmat, în interviul acordat jurnalistei Miranda Devine de la The New York Post, că l-a numit pe premierul israelian Benjamin Netanyahu „dus cu capul” în timpul unei convorbiri telefonice purtate luni. Cu toate acestea, el a insistat că „lucrează foarte bine împreună”.

Conflictul din Liban complică negocierile cu Iranul

Atacurile Israelului în Liban au pus în pericol negocierile de pace dintre Statele Unite și Iran, în condițiile în care Teheranul insistă ca Israelul să înceteze operațiunile împotriva Hezbollah înainte de încheierea unui acord privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz și, ulterior, desființarea programului nuclear iranian.

Citește și
Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina va trimite experți în apărare antidrone în România și în țările baltice

„Am colaborat foarte bine. Îmi place foarte mult Bibi. Și lucrez foarte bine cu el”, a insistat Trump după ce a confirmat schimbul tensionat de replici în care i-a cerut lui Netanyahu să oprească focul.

„Sunt un președinte în timp de război. El este un prim-ministru în timp de război”, a adăugat liderul american.

Deși a recunoscut că este frustrat de riscul ca acest conflict secundar să compromită un acord de pace mai amplu, Trump s-a declarat optimist că o înțelegere va fi atinsă „destul de repede”.

Totodată, președintele american a evidențiat evoluția pieței bursiere, susținând că economia SUA rămâne rezilientă și respingând previziunile privind o explozie a prețurilor la petrol.

„Toată lumea spunea că va ajunge la 300 sau 400 de dolari pe baril, dar este la 98 de dolari pe baril. Nu este un preț mare de plătit dacă te gândești la posibilitatea ca ei să dețină o armă nucleară”, a afirmat Trump.

Blocada din Strâmtoarea Ormuz ar putea continua

Trump a declarat, pe de altă parte, că este posibil ca blocada navală a SUA în jurul Strâmtorii Ormuz să rămână în vigoare până la Ziua Muncii, sărbătorită luni, 7 septembrie. Un astfel de scenariu ar însemna o vară întreagă marcată de prețuri ridicate la combustibil și ar putea afecta șansele republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie.

„Nu știu. Adică, cred că ar putea fi închisă până după Ziua Muncii, dar cred că este puțin probabil. Cred că vom ajunge la un acord. Cred că problema se va rezolva destul de repede”, a spus el.

Trump și-a menținut tonul optimist pe parcursul interviului și a susținut că discuțiile cu Iranul „evoluează rapid”.

„Nu vor avea o armă nucleară și se vor întâmpla multe alte lucruri bune”, a declarat președintele american.

Limbajul dur folosit de Trump la adresa lui Netanyahu a fost relatat pentru prima dată luni de Axios și a stârnit neîncrederea unor susținători ai Israelului. Printre aceștia s-a numărat și comentatorul conservator Mark Levin, care a cerut FBI să investigheze sursa scurgerii de informații către publicație, susținând că dezvăluirea conversației a avantajat Iranul.