Donald Trump afirmă că Zelenski nu are „nicio carte în mână” și trebuie să accepte planul de pace negociat cu Rusia

×
Publicitate

Donald Trump a declarat că Volodimir Zelenski va trebui să aprobe planul său de pace cu 28 de puncte, negociat direct de Statele Unite cu Rusia.

La o întrevedere cu noul edil al metropolei New York, președintele a transmis, din nou, că Zelenski NU are nicio carte în mână. Și că va trebui „să accepte ceva” la un moment dat. Ucraina a primit termen până joia viitoare, de Ziua Recunoștinței, să dea un răspuns. Vladimir Putin s-a grăbit să anunțe că sprijină propunerile Casei Albe. În opinia sa, reprezintă o bază de negociere pentru un eventual acord de pace.

Reporter: „Domnule președinte, ați discutat cu președintele Zelenski? Plănuiți să vă întâlniți cu președintele Zelenski ca să discutați despre planul de pace?”
Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Am vorbit cu delegația ucraineană. Avem un plan. Am găsit o cale de a obține pacea și el (Volodimir Zelenski) va trebui să-și dea acordul.”
Reporter: „Președintele Zelenski a spus că țara sa riscă fie să piardă un aliat, fie să-și piardă demnitatea... Sunt critici care vizează planul.”
Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Adică nu îi place (planul de pace)?”
Reporter: „Nu e clar...”
Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Va trebui să-i placă. Și dacă nu o să-i placă, n-au decât să se lupte mai departe.”
Reporter:
„Totuși, ați sugerat că, dacă nu acceptă (planul de pace), Statele Unite vor opri orice ajutor pentru Ucraina...”
Donald Trump, președintele Statelor Unite: „La un moment dat, (Zelenski) va trebui să accepte ceva. Vă amintiți momentul din Biroul Oval (din februarie), nu demult, când i-am zis că nu are nicio carte de joc în mână. Ar fi trebuit să încheie un acord acum un an... acum doi ani chiar.”

Trump a confirmat, încă o dată, cele mai negre temeri ale ucrainenilor: că vor ajunge să-și piardă cel mai important aliat dacă nu acceptă termenii unui acord la negocierea căruia nu au participat.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Trăim unul dintre cele mai dificile momente din istoria noastră. Ucraina este supusă unor presiuni fără precedent și ar putea fi pusă în fața unei alegeri dificile: fie își pierde demnitatea, fie riscă să piardă un aliat vital. Fie acceptăm planul de pace înrobitor în 28 de puncte, fie vom avea o iarnă cumplită. Ni se cere să dăm un răspuns. Nu voi trăda niciodată jurământul făcut țării când am fost ales. Interesele naționale ale Ucrainei sunt mai presus de orice altceva.”

Zelenski a transmis că va oferi Casei Albe alternative la planul propus.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Vom căuta soluții constructive împreună cu principalul nostru partener. Voi prezenta argumente, voi încerca să-i conving (pe americani), voi oferi alternative, dar cu siguranță nu vom da inamicului niciun motiv să spună că Ucraina nu dorește pace și că sabotează procesul.”

Planul Washingtonului în 28 de puncte include mai multe solicitări ale Rusiei privind încheierea conflictului, inclusiv concesii teritoriale și o reducere a armatei ucrainene. Nu e de mirare, așadar, că Vladimir Putin a transmis că susține demersul președintelui american.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Cred că (planul de pace) poate servi drept bază pentru o soluționare pașnică definitivă, dar acest plan nu a fost discutat cu noi în termeni concreți. Și pot să îmi dau seama de ce. Motivul este același: Ucraina nu este de acord. Noi suntem pregătiți să purtăm negocieri pașnice și să rezolvăm problemele prin mijloace pașnice. Asta necesită, desigur, o discuție amănunțită a tuturor detaliilor planului propus. Europenii, care nu au fost implicați în discuțiile dintre delegația americană și cea rusă, insistă că vor susține Ucraina și pe viitor. Cancelarul Germaniei a anunțat că a avut o discuție telefonică bună cu Donald Trump și că i-a informat pe liderii Franței și Marii Britanii despre conținut.”

Keir Starmer, prim-ministru al Regatului Unit: „Potrivit planului negociat în secret de americani, Kievul ar trebui să cedeze Moscovei o bucată din Donbas, puternic fortificată, cu o suprafață aproape egală cu cea a statului Luxemburg. În schimb, Moscova ar urma să se angajeze prin lege să nu atace NATO și Ucraina. Iar Statele Unite și europenii ar urma să-i apere pe ucraineni în cazul unui atac al Rusiei.”

Oleksandr Merezhko, parlamentar ucrainean: „Acest plan nu include nimic bun pentru Ucraina. Nu există garanții reale de securitate. Singura garanție poate fi apartenența la NATO, pe care nu o avem. Dimpotrivă, cerințele sunt nerealiste, deoarece nu pot fi implementate.

De exemplu, modificările constituționale. Este nevoie de aproximativ un an pentru a face modificări în Constituție, iar aceste schimbări sunt, de asemenea, inacceptabile pentru societatea ucraineană, pentru parlament, pentru președinte, pentru guvern. Deci, din toate punctele de vedere, este un plan absolut nerealist, lipsit de logică.”

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62593315
Iarna s-a instalat mai devreme în Germania. A nins aproape în toată țara, iar temperaturile au coborât sub zero grade

Nerăbdătoare, iarna s-a instalat mai devreme în Germania și oferă peisajul ideal pentru târgurile de Crăciun. A nins aproape în toată țara, iar temperaturile au coborât mult sub limita înghețului.

62593282
Întâlnire neașteptată între Trump și Zohran Mamdani. Noul primar al New York-ului, întrebat dacă președintele este „fascist”

Președintele american Donald Trump a promis vineri să-l „ajute” pe Zohran Mamdani să facă din New York un oraș „puternic și foarte sigur”, într-o întâlnire în Biroul Oval cu primarul socialist ales, relatează AFP.

62592333
ISW, despre planul american pentru Ucraina: Rusia ar câştiga fără luptă un teritoriu echivalent cu Luxemburgul

Rusia ar putea obține fără luptă un teritoriu cât Luxemburgul, arată o analiză AFP bazată pe datele ISW privind planul american pentru Ucraina.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.