Doctoriță din Rusia, condamnată la închisoare pentru că ar fi criticat războiul în timpul unei consultații. „Este absurd”

62498043
Profimedia

Rusia a condamnat marţi un medic pediatru în vârstă de 68 de ani la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru că ar fi criticat campania din Ucraina, după ce a fost denunţată de fosta soţie a unui soldat ucis în luptă, transmite AFP.

Cazul împotriva Nadejdei Buyanova a exemplificat nivelul de represiune din Rusia şi cât de frecvente au devenit denunţurile în timp ce trupele ţării luptă în Ucraina.

Arestat în februarie, medicul moscovit a fost acuzat de Anastasia Akinshina, fosta parteneră a unui soldat, că l-a numit pe bărbat ”ţintă legală” a Ucrainei, în comentarii care ar fi fost făcute în timpul unei consultaţii medicale pentru fiul său.

Buyanova a declarat că este nevinovată şi ”doar un medic”.

Judecătoarea Olga Felina a condamnat-o în ciuda faptului că nu există nicio dovadă publică a faptului că această conversaţie a avut loc şi după ce fiul de şapte ani al Akinshinei a depus mărturie împotriva medicului, într-o practică care aminteşte de procesele spectacol sovietice.

”Cred că acest lucru este absurd”, a declarat Buyanova, cu părul cărunt, cu câteva momente înainte de a se pronunţa pedeapsa cu închisoarea.

Mai mulţi susţinători, majoritatea medici, au strigat ”Să vă fie ruşine!” în sala de judecată în timp ce sentinţa era citită.

”Sunt medic pediatru... Nu regret nicio zi”, a declarat Buyanova.

Mulţi au indicat locul de naştere al Buyanova - oraşul Liov din vestul Ucrainei - drept motivul real al tratamentului dur la care a fost supusă.

Încătuşată în boxa de sticlă a inculpatului şi purtând un pulover negru, ea le-a mulţumit susţinătorilor pentru că au venit la tribunal.

”Trebuie să empatizăm unii cu alţii şi să-i iubim pe ceilalţi”, a spus ea în instanţă.

”Dar nu există paradis pe pământ, nu există pace pe pământ. Şi mi-aş dori asta”, a adăugat ea.

Medicul a plâns în instanţă săptămâna trecută, când procurorii au cerut o pedeapsă de şase ani pentru ea, spunând că provine dintr-o ”familie simplă” şi că ”nu a avut o viaţă uşoară”.

”Dovezile nu au fost prezentate”, a declarat avocatul ei, Leonid Solovyev, după verdict.

Apărarea acesteia insistă că nu există nicio înregistrare audio a presupuselor comentarii şi a criticat faptul că procurorii l-au adus pe copilul lui Akinshina în proces, spunând că a fost presat de serviciul de securitate FSB.

În ciuda faptului că mama sa a declarat la începutul procesului că el nu a fost prezent în timpul conversaţiei, băiatul a declarat instanţei că Buyanova l-a numit pe tatăl său ”ţintă legală pentru Ucraina”.

Buyanova şi avocaţii acesteia au declarat că el a folosit un limbaj neobişnuit pentru un copil de vârsta sa.

Avocatul Solovyev a declarat că a fost ”surprins” să vadă că oamenii au venit să o susţină pe Buyanova ”în al treilea an de lipsă a statului de drept”.

Moscova a declanşat o represiune masivă împotriva disidenţei de la lansarea campaniei sale în Ucraina în 2022.

Văduva regretatului lider al opoziţiei Alexei Navalnîi, Iulia Navalnaia, a declarat că Buyanova s-a confruntat cu un ”proces spectacol”, făcând referire la procesele foarte mediatizate ale lui Iosif Stalin împotriva opozanţilor.

”O persoană în vârstă a fost aruncată în închisoare pentru un caz complet inventat. Pe baza unei acuzaţii politice care nu ar trebui să existe într-o ţară normală”, a scris Navalnaia pe X.

Procesul Buyanova ”este un semn pentru toată lumea să stea liniştită”, a declarat pentru AFP Iuri Samodurov, care a condus Centrul Sakharov din Moscova, un ONG, în timp ce asista la audierea în instanţă.

El a declarat că verdictul este ”complet nefondat” şi aminteşte de o ”vânătoare de vrăjitoare”.

Părinţii liderului opoziţiei exilat Ilya Yashin, care au venit la diverse procese politice în Rusia, au venit şi ei la audiere.

”Este denunţul unei femei împotriva cuvântului unui medic”, a declarat Tatiana Yashina, pentru AFP.

Ea s-a declarat disperată de numărul de condamnări la închisoare pronunţate în Rusia în cazuri considerate politice.

”Cu fiecare verdict, se pare că sistemul ar slăbi fălcile... Dar sentinţele sunt atât de mari încât chiar şi pentru crimă se dau mai puţine”, a declarat ea.

Buyanova, care trăieşte în Rusia de mai bine de trei decenii, a fost acuzată că are o ”ură personală” faţă de conducerea rusă din cauza locului în care s-a născut.

”Ea este din Liov! Acesta este motivul pentru care urăşte Rusia”, a declarat Akinshina în instanţă la începutul procesului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62493977
Israelul a bombardat Beirutul într-unul dintre cele mai puternice atacuri pe timp de zi asupra zonei controlate de Hezbollah

Armata israeliană a bombardat, marţi, suburbiile sudice ale Beirutului, organizând unul dintre cele mai puternice atacuri pe timp de zi asupra zonei controlate de Hezbollah.

62498038
"America pe primul loc". Trump face o alegere surprinzătoare și numește un jurnalist pentru șefia Pentagonului

Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că l-a ales pe Pete Hegseth, jurnalist la Fox News, în funcţia de secretar al apărării, relatează CNN şi Associated Press.

62498035
Donald Trump a anunțat noul ambasador al SUA într-o țară importantă din Orientul Mijlociu: „Va lucra neobosit pentru pace”

Donald Trump a anunţat marţi că intenţionează să îl numească pe fostul guvernator de Arkansas Mike Huckabee în funcţia de ambasador al SUA în Israel, informează AFP.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.