Directorul CIA, propus la șefia Departamentului de Stat: „Câteva sute de ruși” au fost uciși de militarii americani în Siria

61953343
Getty

Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), Mike Pompeo, propus de președintele Donald Trump pentru funcția de șef al Departamentului de Stat, susține că „sute de ruși” au fost uciși în raiduri aeriene efectuate de forțele americane în estul Siriei.

Pompeo a făcut aceste afirmații în timpul audierii sale într-o comisie din Senatul Statelor Unite, care a avut loc în 12 aprilie. Conform Radio Europa Liberă, acesta este unul dintre rarele momente în care un oficial de rang înalt al SUA recunoaște că un astfel de incident a avut loc.

Totodată, el a afirmat în timpul audierii pentru funcția de șef al Departamentului de Stat că dacă va fi învestit, va avea o abordare mai dură împotriva Rusiei.

În opinia sa, administrația Donald Trump are deja o politici ferme în ceea ce privește Moscova. În acest sens, a dat ca exmemplu sancțiunile impuse de Trezorerie unor oameni de afaceri și politicieni apropiați lui Vladimir Putin, cât și expulzarea a zeci de diplomați ruși.

„Cu toate acestea, Vladimir Putin nu a recepționat pe deplin mesajul și vom continua să lucrăm la asta. Dar nu au fost doar sancțiunile; această administrație a expulzat cel mai mare număr de diplomați – 60. În Siria, în urmă cu câteva săptămâni, rușii și-au găsit nașul. Câteva sute de ruși au fost uciși. Lista acțiunilor luate de această administrație...Îmi face plăcere să vă vorbesc despre fiecare, dar nu vreau să vă mai răpesc din timp”, a mai spus Pompeo.

Potrivit AFP, ar fi fost vorba despre 200 de mercenari ruși. Presa a sugerat că aceștia ar acționa în numele unei grupări cunoscută drept „Grupul Wagner.”

Anterior, Armata Americană a precizat că în 7 februarie a fost lansat un atac de amploare, atât la sol, cât și în aer, împotriva unor luptători situați în provincia estică Deir al-Zor. Atacul a venit la scurt timp după ce o bază americană susținută de luptători ai Forțelor Siriene Democrate a fost atacată.

La acel moment, oficialii americani au anunțat că peste 100 de luptători pro-Assad au fost uciși. Pe de altă parte, oficialii ruși au precizat că trupele ruse nu au fost implicate în atac. Mai mult, între SUA și Rusia ar fi fost deschisă o „linie de urgență”, pentru ca oficialii să poată comunica înainte, în timpul și după acest atac.

Ulterior, însă, Rusia a recunoscut că cinci dintre cetățenii săi au murit în respectivul atac, conform AFP.

În jur de 500 de persoane au fost afectate de presupusul atac chimic care a avut loc, weekendul trecut, în orașul Douma din enclava siriană Ghouta de Est, potrivit Organizației pentru Sănătate. Cu toate acestea, numărul morților și răniților rămâne neclar, activiștii relatând moartea a cel puțin 40 de persoane.

Drept urmare, Statele Unite, Marea Britanie și Franța au bombardat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai multe obiective guvernamentale situate pe teritoriul Siriei.

După atac, Pentagonul a anunţat că operaţiunile nu vor continua, însă ulterior atât premierul britanic cât şi ministrul francez de Externe au vorbit despre posiblitatea unei noi intervenţii, dacă regimul al-Assad continuă să folosească arme chimice.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61930073
Trump, după atacul din Siria: ”Misiune îndeplinită! Mulțumesc Franței și Marii Britanii”

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a lăudat armata pentru atacul executat în Siria și le-a mulțumit aliaților.

61953341
Primele imagini cu țintele lovite din Siria, după atacul SUA și al aliaților. VIDEO

Televiziunea de stat siriană a prezentat mai multe imagini cu ruinele centrelor din programul de arme chimice ale guvernului sirian, lovite de rachetele Statelor Unite și ale aliaților.

61953340
Serviciile de informații franceze: Atacul chimic din Douma a fost comis „fără îndoială” de forțele siriene

Autoritățile franceze au ajuns la concluzia că atacul care a avut loc, weekendul trecut, în orașul sirian Douma, a fost comis de forțele guvernamentale siriene. În acest sens, au fost analizate „informații de încredere” și surse deschise.

Recomandări
Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Colaj inquam agerpres
PSD decide luni dacă susţine Guvernul Mureşan. Sorin Grindeanu cere depunerea mandatului şi vorbeşte despre anticipate

Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte luni, online, de la ora 10:30, pentru a decide dacă social-democraţii susţin sau nu guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan.

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.