Detalii cutremurătoare despre femeia violată de zeci de indivizi. 4.000 de fișiere s-au găsit pe un hard-disk al soțului

femeie violata

În cele aproximativ 4.000 de fişiere, fotografii şi înregistrări video meticulos catalogate pe un hard-disk de către soţ şi cercetate de cei patru anchetatori însărcinaţi cu cazul, victima principală nu a apărut niciodată „conştientă

Miercuri, în a treia zi a procesului pentru abuzurile sexuale la care a fost supusă Gisèle Pélicot, o femeie de 72 de ani din Franţa, a venit să depună mărturie cel care a condus ancheta, comisarul Jérémie Bosse Platière, care a explicat cum a reuşit poliţia să identifice 50 dintre cei 72 de suspecţi căutaţi, relatează AFP.

Comisarul a vorbit despre contactele telefonice păstrate de soţul victimei, de conversaţiile sale online cu bărbaţii pe care îi recruta pe internet pentru a-i viola soţia şi de programele de recunoaştere facială. Dar poliţistul s-a confruntat apoi cu acuzaţiile mai multor avocaţi ale acuzaţilor, care erau furioşi să îşi vadă clienţii, dintre care majoritatea sunt în libertate (n.r.: 32 din 50, al 51-lea este în libertate), puşi în aceeaşi categorie cu alţi inculpaţi, recidivişti.

Dintre cei 50 de coinculpaţi recrutaţi de Dominique Pélicot, acum în vârstă de 71 de ani, pentru a-i abuza soţia între iulie 2011 şi octombrie 2020, zece au revenit de mai multe ori, unii chiar de şase ori.

Au fost în total circa 200 de violuri, potrivit estimării anchetatorilor, dintre care 92 comise de către aceşti bărbaţi recrutaţi de soţ.

Citește și
volodimir zelenski
Zelenski susține că aderarea Ucrainei la NATO este ”realizabilă”, dar că Kievul va trebui să lupte pentru a convinge

Nadia El Bouroumi, avocata a doi dintre inculpaţi, a insistat asupra faptului că ideea de joc este imaginabilă.

„În practicile libertine, consimţământul este obţinut în mod sistematic”, i-a replicat ofiţerul de poliţie. Or, în cazul de faţă, nu s-a pus problema consimţământului. Soţia nu a ştiut nimic, violurile erau comise în somn, după ce era drogată bine de soţ cu medicamente amestecate în mâncare sau băutură.

Alţi avocaţi au încercat să arate că clientul lor a fost „păcălit” de acuzatul principal, soţul, „dirijorul de orchestră”, care le-a prezentat un „joc libertin” în care soţia se prefăcea că doarme.

„Problema a fost obţinerea consimţământului: în ce moment doamna Pélicot şi-a arătat aprobarea pentru acest act? În niciun moment”, a insistat comisarul Jérémie Bosse Platière.

VICTIMA, GOALĂ ŞI „PREGĂTITĂ”

Pentru a-şi susţine afirmaţiile, anchetatorul a reamintit ceea ce el consideră a fi procesul folosit sistematic de Dominique Pélicot pentru a recruta online aceşti zeci de necunoscuţi: după un prim contact pe site-ul de întâlniri Coco.fr (între timp închis), discuţia trecea pe Skype, urmată de schimburi telefonice. Apoi, instrucţiunile erau identice de fiecare dată: parcarea - departe de locuinţa cuplului pentru a nu trezi suspiciunile vecinilor; aşteptarea afară, „uneori până la o oră”, pentru ca somniferele să îşi facă efectul; intrarea în linişte prin bucătărie; şi, în cele din urmă, abuzarea victimei, deja „pregătită” şi goală pe patul conjugal.

În cele aproximativ 4.000 de fişiere, fotografii şi înregistrări video meticulos catalogate pe un hard-disk de către soţ şi cercetate de cei patru anchetatori însărcinaţi cu cazul, victima principală nu a apărut niciodată „conştientă” şi nu a făcut nici cel mai mic „gest”, a subliniat poliţistul.

Jérémie Bosse Platière a insistat că nu-şi aminteşte niciun cuvânt rostit. „Uneori auzi gemete, sforăituri, dar nu se aude niciun cuvânt inteligibil”, a spus el insistând asupra calificării de „viol”, un termen care a apărut de altfel şi în mai multe discuţii online între Dominique Pélicot şi potenţialii agresori. „Sunteţi ca mine, vă place modul viol”, îi spusese soţul unuia dintre interlocutorii săi.

Dar „pentru un viol, trebuie să existe intenţie”, a replicat avocata El Bouroumi.

„Vom vorbi despre o scenă de sex”, a decis preşedintele tribunalului penal din Vaucluse, Roger Arata, subliniind că, până la condamnarea lor, inculpaţii sunt prezumaţi nevinovaţi. Mai mulţi inculpaţi şi avocaţii lor au salutat această declaraţie.

FĂRĂ SUSPICIUNI TIMP DE ZECE ANI

Mai mulţi avocaţi ai apărării au pus la îndoială, pe de altă parte, adevărul despre starea de inconştienţă a victimei, exprimându-şi surprinderea că Gisèle Pélicot nu a avut niciun fel de suspiciuni timp de zece ani. „Cum putem fi atât de siguri că era într-adevăr inconştientă?”, a întrebat Isabelle Crepin-Dehaene.

„Ori este o actriţă foarte bună, ori era cu adevărat inconştientă”, a răspuns comisarul, repetând că în niciun moment aceşti bărbaţi nu au avut nici cel mai mic contact prealabil cu victima.

„Nu mai generalizaţi”, a replicat El Bouroumi. „Trageţi concluzii pentru că este o repetare a faptelor”, a acuzat aceasta. „Mulţimea indivizilor este cea care vă face să îi descrieţi drept violatori? Dacă ar fi fost singuri, ar fi putut exista îndoieli cu privire la intenţiile lor reale?” - a arătat ea.

„Elementele individuale ale cazului clientului dumneavoastră ne-ar fi putut face să credem că acestea au fost într-adevăr acte criminale”, I-a răspuns sobru ofiţerul de poliţie.

VICTIMA VORBEŞTE JOI PENTRU PRIMA DATĂ

După ce miercuri a vorbit directorul anchetei, victimei i se va da cuvântul pentru prima dată joi dimineaţă, în ceea ce ar trebui să fie unul dintre punctele culminante ale acestui proces extraordinar.

Marţi, copleştiă de emoţii, fiica cuplului a părăsit tribunalul francez în timpul procesului. Caroline Darian a fost copleşită de dezvăluirea unor detalii în timpul procesului tatălui, Dominique Pélicot, şi al altor 50 de bărbaţi.

Cazul împotriva lui Dominique Pélicot, în vârstă de 71 de ani, a îngrozit Franţa după ce faptele au ieşit la iveală absolut din întâmplare, în 2020, când acesta a fost surprins filmând pe sub fustele femeilor într-un supermarket din oraşul Carpentras. În buzunarul său au fost găsite prezervative şi o cameră de filmat. Când a fost interogat, Pélicot a declarat că a acţionat „pe baza unor impulsuri” pe care „nu le-a putut controla”.

În timpul percheziţiilor, anchetatorii au dat peste mii de fotografii şi înregistrări video care o arătau pe Gisèle Pélicot abuzată sexual de străini recrutaţi pe un forum online numit „Fără ştirea ei” de pe controversatul site Coco, care a fost închis de justiţie în iunie. Pélicot, care intra pe site sub un pseudonim, a susţinut că participa la forum „ocazional” şi că nu era „un obicei al său”. Cu toate acestea, au fost descoperite mai multe discuţii în care acesta folosea uneori termenul „viol” şi le spunea potenţialilor agresori că administrarea de somnifere soţiei sale îi permitea să abuzeze de ea prin practici pe care le-ar fi refuzat în mod normal.

El a comandat 450 de pastile în decurs de un an, conform asigurărilor naţionale de sănătate.

Poliţia a declarat că a găsit sute de fotografii şi înregistrări video cu Gisèle Pélicot pe computerul său, vizibil inconştientă şi de cele mai multe ori în poziţie fetală. Imaginile ar arăta zeci de violuri în casa cuplului din Mazan, un sat cu 6.000 de locuitori situat la aproximativ 30 km de Avignon, în Provence.

Procesul din oraşul Avignon din sudul ţării, care urmează să se încheie în decembrie, îl acuză de viol pe soţ şi pe alţi 50 de bărbaţi pe care i-ar fi recrutat online pentru a abuza de soţia sa.

Soţia sa, Gisèle Pélicot, asistă la proces şi a cerut să fie deschis publicului. La fel şi fiica şi cei doi fii ai lor.

Fotomontaje nud cu fiicei lui Pélicot, care foloseşte pseudonimul Caroline Darian, au fost găsite pe calculatorul tatălui, într-un fişier intitulat „În jurul fiicei mele, goală”.

Darian s-a prăbuşit în lacrimi şi a fost escortată din sala de judecată de cei doi fraţi ai săi şi de avocatul său, Antoine Camus, dar a reapărut aproximativ 20 de minute mai târziu.

În 2022, Darian a scris o carte Et J'ai Cesse de T'appeler Papa (Şi am încetat să te numesc tată - n.r.) despre efectul asupra familiei avut de descoperirea presupuselor crime.

În ceea ce o priveşte pe victimă, Gisèle Pélicot a rămas calmă şi rezervată pe tot parcursul procesului, în timp ce soţul ei stătea chiar vizavi de ea, la celălalt capăt al sălii de judecată, şi a ascultat cu atenţie.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Zelenski susține că aderarea Ucrainei la NATO este ”realizabilă”, dar că Kievul va trebui să lupte pentru a convinge
Zelenski susține că aderarea Ucrainei la NATO este ”realizabilă”, dar că Kievul va trebui să lupte pentru a convinge

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că aderarea Ucrainei la NATO este ”realizabilă", dar că Kievul va trebui să lupte pentru a convinge aliaţii să facă acest lucru posibil, transmite Reuters.

Surpriză neplăcută de Sărbători la un club de fotbal. Hoții au spart sediul și au furat cadourile copiilor
Surpriză neplăcută de Sărbători la un club de fotbal. Hoții au spart sediul și au furat cadourile copiilor

„Returnați măcar cadourile” – acesta este apelul lansat de Cornélia Simon, președinta clubului FC Belvès, o grupare din satul Périgord Noir.

Un bar brazilian a devenit o atracţie turistică după o vizită surpriză a cântăreţului Bruno Mars
Un bar brazilian a devenit o atracţie turistică după o vizită surpriză a cântăreţului Bruno Mars

În Brazilia, unde oamenii îi spun cu afecţiune "Bruninho", cântăreţul american Bruno Mars, un star al industriei muzicale, a contribuit la transformarea unui mic bar fără pretenţii într-o adevărată atracţie turistică.

Recomandări
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”
Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”

Elena Lasconi a declarat după consultările de la Cotroceni că Iohannis ”nu are legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român”. Președinta USR i-a cerut lui Klaus Iohannis să-și dea demisia.

Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan
Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan

Liberalul Crin Antonescu este varianta cea mai vehiculată pentru poziția de candidat comun al alianței PSD-PNL-UDMR-minorități la alegerile prezidențiale. Paradoxal, însă, nominalizarea sa este întârziată pentru că PNL ar înclina și spre Nicușor Dan.