Democrații au publicat 68 de noi fotografii din „dosarul Epstein”. Imagini incredibile cu Bill Gates și alte personalități

62600281
AFP

Aleşi democraţi din Congresul american au publicat joi 68 de noi imagini legate de Jeffrey Epstein, cu o zi înaintea datei limită a publicării de către Guvernul lui Donald Trump a documentelor pe care le deţine despre infractorul sexual mort în detenţie.

Aceste 68 de imagini provin dintre cele 95.000 de imagini pe care aleşii au anunţat săptămâna trecută că le-au primit de la moştenitorii lui Jeffrey Epstein.

Prin publicarea acestor imagini, ei vor să exercite presiuni asupra Guvernului lui Donald Trump, care urmează să divulge - până cel mai târziu vineri - documentele pe care le deţine despre acest finanţist newyorkez mort în închisoare în 2019, înainte să fie judecat cu privire la infracţiuni sexuale.

”Este timpul ca Departamentul Justiţiei să publice dosarul”, afirmă într-un mesaj postat pe X aleşii democraţi, membri ai puternicei Comisii de Supraveghere şi Reformă Guvernamentală din cadrul Camerei Reprezentanţilor.

Donald Trump a promis în campania sa prezidenială victorioasă din 2024 dezvăluiri zgomotoase în „dosarul Epstein”, însă preşedintele republican le cere susţinătorilor săi, de mai multe luni, să dea pagina, catalogând scandalul drept o „farsă” exagerată de către opoziţia democrată.

După ce s-a opus mult timp, miliardarul a fost nevoit, în noiembrie, să promulge o lege care-i obligă Guvernul să facă publice toate documentele din acest dosar.

Teorii ale complotului

Moartea lui Jeffrey Epstein, găsit spânzurat în celulă la New York, la 10 august 2019, a alimentat nenumărate teorii ale complotului potrivit cărora acesta a fost asasinat cu scopul muşamalizării unui scandal vizând personalităţi de prim-plan.

În unele dintre fotografiile publicate joi, el apare în biroul său, în compania lui Steve Bannon, un fost consilier al lui Donald Trump, dar şi la bordul a ceea ce pare să fie un avion privat alături de intelectualul de stânga Noam Chomsky sau pozând alături de regizorul Woody Allen, înfofolit într-un palton gros.

În alte imagini apar paşapoarte şi cărţi de identitate ale unor ucrainence, rusoaice sau sud-africane ale căror nuume şi forografii sunt cenzurate.

Existenţa unor legături între aceste persoane şi finanţist era deja cunoscută.

În niciuna dintre fotograiile publicate începând de săptămâna trecută nu apare vreun comportament infracţional.

Săptămâna trecută, aleşii democraţi au publicat numeroase imagini - inclusiv cu Donald Trump şi fostul preşedinte Bill Clinton sau fostul prinţ britanic Andrew.

Steve Bannon şi Woody Allen apăreau şi ei, dar şi Bill Gates, cofondartorul Microsoft, şi Richard Branson, fondarorul grupului Virgin.

Donald Trump - o vreme un apropiat al lui Jeffrey Epstein, în anii '90 - a dezminţit întotdeauna că a ştiut despre comportamentul infracţional al acestuia şi dă asigurări că s-a certat cu el la începutul anilor 2000, cu mult înainte ca acesta să aibă probleme în justiţie.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Trump cere Ucrainei „să se miște rapid” pentru pace. Noi runde de negocieri în weekend, la Miami

Preşedintele american Donald Trump a cerut joi Ucrainei „să se mişte repede” în negocierile cu privire la un plan de pace în vederea opririi conflictului cu Rusia, relatează AFP.

Macron vrea să poarte un dialog cu Putin. „Cred că va fi din nou util să vorbesc”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că va fi „din nou util" pentru el şi pentru europeni să discute cu omologul său rus, Vladimir Putin, în urma eforturilor actuale ale SUA de a pune capăt războiului din Ucraina, scrie AFP.

SUA au atacat alte două bărci implicate în traficul de droguri în Oceanul Pacific. Cinci persoane au murit. VIDEO

Armata SUA a efectuat, joi, atacuri împotriva a două bărci suspectate de trafic de droguri în estul Oceanului Pacific, ucigând 5 persoane, potrivit Comandamentului Sud al SUA, transmite CNN.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.