Decizia Indiei pentru a reduce surplusul comercial cu Washington. Ministrul petrolului și gazelor naturale a făcut anunțul

62592029
Getty

India îşi intensifică importurile de energie din Statele Unite pentru a reduce surplusul comercial cu Washingtonul, una dintre cerinţele administraţiei Trump în negocierile bilaterale.

Luni, ministrul indian al petrolului şi gazelor naturale, Hardeep Singh Puri, a anunţat un acord prin care aproape 10% din importurile de gaz petrolier lichefiat (GPL) ale Indiei vor proveni din SUA, transmite CNBC.

Companiile petroliere de stat au semnat un contract pe un an pentru importul a circa 2,2 milioane de tone de GPL pe an din zona Golfului american, Puri numind acordul „o premieră istorică”. Tranzacţiile vor fi indexate la preţurile de la Mont Belvieu, punctul de referinţă al pieţei americane.

India își crește achizițiile energetice

Potrivit Nomura, aproximativ 10% din importurile anuale de 20–21 milioane de tone ar însemna o creştere de circa 1 miliard de dolari a achiziţiilor din SUA, o sumă modestă în raport cu surplusul comercial de 40 de miliarde de dolari al Indiei faţă de Washington.

Relaţiile comerciale dintre cele două ţări s-au tensionat în august, când SUA au impus tarife de 50% pentru bunurile indiene, la care New Delhi a răspuns cu taxe de 25%. Washingtonul justifică măsurile prin nevoia de a corecta dezechilibrele şi de a proteja industriile interne.

Tarifele tensionează relațiile bilaterale

În septembrie, preşedintele Trump a criticat dur India, numind relaţiile comerciale „o catastrofă unilaterală”, însă tonul s-a moderat recent. Pe 6 noiembrie, Trump l-a numit din nou pe premierul Narendra Modi „prieten” şi „om extraordinar”.

Trump a declarat şi că India „a oprit în mare măsură” achiziţiile de petrol rusesc, o afirmaţie care nu este confirmată de datele de piaţă.

Potrivit firmei de monitorizare Kpler, importurile Indiei de petrol rusesc se situau încă la 1,85 milioane barili/zi pe 17 noiembrie, faţă de 1,6 milioane în octombrie. În schimb, importurile de petrol american au crescut puternic în octombrie, la 568.000 barili/zi, cel mai ridicat nivel din februarie 2021.

Rusia rămâne un furnizor important

Analiza Nomura estimează că schimbarea mixului energetic — reducerea ponderii petrolului rusesc de la 35% la 15% — va adăuga circa 1,1 miliarde de dolari la factura de importuri a Indiei, chiar dacă ar putea facilita un acord comercial cu SUA şi reducerea tarifelor.

Rystad Energy avertizează însă că, odată cu extinderea planificată a rafinăriilor şi a complexelor petrochimice, factura energetică a Indiei va continua să crească în lipsa unei creşteri semnificative a producţiei interne.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62592023
Un gigant aerian mizează pe avioanele Boeing cu o mega-comandă de 38 de miliarde de dolari la Dubai Airshow

Emirates a anunţat luni o comandă uriaşă pentru 65 de aeronave Boeing 777-9, în valoare de 38 de miliarde de dolari la preţuri de listă, în prima zi a Dubai Airshow 2025, transmite CNBC.

62592000
Îngrijitorul unui liceu din Bosnia și-a ucis trei colegi și a încercat să-și ia viața. De ce ar fi recurs la gestul extrem

Un îngrijitor de la un liceu din Bosnia a fost condamnat luni la 42 de ani de închisoare pentru că şi-a ucis trei colegi cu o armă Kalaşnikov înainte de a încerca să se sinucidă, în august 2024, transmit AFP şi agenţia de presă croată HINA.

62443423
O femeie din Rusia a mers la bancă după ce a primit o notificare suspectă și a aflat că soțul ei murise în război

Alexander Cheprasov, fost colonel în Serviciul Federal Penitenciar, și-a pierdut viața în războiul din Ucraina. Soția sa, Natalya Saidyasheva, a aflat vestea șocantă de la bancă, fără ca familia să fie notificată oficial, relatează Meduza.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.