Cutremur de 5,9 în apropiere de Tokyo. Cel puțin 37 de persoane au fost rănite. Autoritățile avertizează asupra replicilor

Cutremur tokyo
Profimedia

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 a lovit împrejurimile oraşului Tokyo în dimineaţa zilei de duminică, provocând 37 de răniţi, potrivit Agenţiei japoneze pentru gestionarea incendiilor şi a dezastrelor, citată de AFP.

Cutremurul a fost suficient de puternic încât a provocat scuturări puternice în capitala japoneză şi în împrejurimile acesteia, declanşând sistemele de alertă ale ţării, care au difuzat mesaje de avertizare către public şi au pornit sirenele pe străzi, scrie News.ro.

Cutremurul a afectat partea de sud a prefecturii Ibaraki, în apropierea capitalei japoneze, în jurul orei 02:00 (17:00 GMT), a raportat duminică Agenţia Meteorologică Japoneză (JMA). Cutremurul s-a produs la o adâncime de 68 de kilometri şi nu a generat riscul apariţiei unui tsunami, a precizat agenţia.

Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite (USGS) a estimat magnitudinea la 5,8.

Printre cei 37 de răniţi semnalaţi de agenţia de gestionare a dezastrelor, o femeie în vârstă de 80 de ani din Yokohama, la sud de Tokyo, a căzut în timp ce se ridica din pat, lovindu-se la şold, au precizat autorităţile şi mass-media locale.

O clădire din Saitama, la nord de Tokyo, a suferit daune minore, dar nu au fost semnalate imediat daune structurale majore, tot potrivit Agenţiei pentru gestionarea incendiilor şi a dezastrelor.

Cutremurul nocturn a perturbat traficul trenurilor regionale în capitala japoneză duminică dimineaţă, potrivit East Japan Railway Company.

Agenţia meteorologică a avertizat asupra unui risc crescut de alunecări de teren în regiune, cutremurul putând fragiliza solul în această zonă, care a fost afectată de ploi torenţiale sâmbătă după-amiază.

Agenţia a avertizat, de asemenea, că există riscul unor replici puternice în zilele următoare.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
Vlcsnap 2026 08 23 08h57m54s180
Show aviatic spectaculos la Târgu Jiu. Șoimii României au făcut spectacol pe cer, la 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși
Avioane ale Armatei, elicoptere de luptă, Șoimii României și piloți amatori au făcut spectacol pe cer, la Târgu Jiu. 
Ilie bolojan sedinta guvernro
Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit
România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.
Vlcsnap 2026 08 23 08h27m44s061
Doi bărbați au ajuns la spital cu arsuri după ce garajul în care reparau o mașină a luat foc. Unul este în stare gravă
Doi bărbați din Arad au ajuns cu arsuri la spital, după ce garajul unde reparau o mașină a fost cuprins de flăcări. Unul dintre ei este în stare gravă.