Cum s-a produs carnagiul din Grecia. Peste 36 de oameni au murit în cel mai grav accident feroviar din țară

×
Publicitate

A fost carnagiu în estul Greciei continentale. Cel puțin 36 de oameni au murit și peste 70 au fost răniți, în cel mai grav accident feroviar din istoria acestei ţări.

Între Atena și Salonic, un tren de pasageri și un marfar au mers unul spre altul pe aceeași linie, kilometri întregi, iar în final s-au ciocnit la viteze foarte mari. Câteva vagoane au luat foc.

Este de aşteptat că numărul victimelor să crească, deoarece temperaturile din primul vagon au atins 1.300 de grade Celsius. Șeful de gară din cel mai apropiat oraș a fost arestat, iar autoritățile au indicat drept cauză probabilă o eroare umană.

Accidentul feroviar s-a produs în apropiere de orășelul Evanghelismos din estul Greciei, la aproximativ 130 de kilometri de Salonic. Un tren de pasageri, care venea de la Atena cu 350 de oameni la bord, mulți dintre ei studenți care se întorceau din vacanță, s-a ciocnit frontal cu unul de marfă, plecat din Salonic. S-au lovit la ieşirea dintr-un mic tunel pe deasupra căruia trece autostrada care leagă principalele două oraşe ale ţării. Impactul a fost feroce: mai multe vagoane au deraiat în câmp, iar trei dintre ele au luat foc.

Vassilis Polyzos, martor: „Prima imagine a fost înfricoșătoare, pentru că erau bucăți mari de oțel peste tot. Trenurile erau complet distruse, și cel de pasageri, și cel de marfă. Trenul de pasageri avea în jur de 160 de kilometri la oră și a fost o ciocnire frontală.”

Mai mulți călători au fost pur și simplu azvârliţi pe ferestrele vagoanelor, în urma impactului violent. Disperaţi să iasă din trenul care luase foc, unii au spart geamurile cu propriile bagaje.

Tată: „Băiatul meu şi prietenul lui sunt de negăsit. Se numesc Karagiorgiou Domotris și Aslanidis Sotirios. Aseară ne-au trimis mesaj că se întorc acasă cu trenul şi asta a fost ultimul schimb de mesaje. Băiatul meu are 26 de ani. Nimeni nu ne spune nimic. Parcă am fi în Ucraina…”

Sute de oameni sunt în situaţia acestui tată. Apropiaţii victimelor stau pe la porţile spitalelor şi aşteaptă înmărmuriţi un semn. Pentru unii calvarul se va prelungi, întrucât multe cadavre sunt carbonizate.

La locul accidentului au ajuns 40 de ambulanţe şi 150 de pompieri. Două macarale imense au fost instalate în zonă ca să ridice vagoanele răsturnate.

Şocul a fost atât de puternic încât locomotivele şi vagoanele din faţă au fost complet zdrobite. Mecanicii celor două garnituri au murit pe loc.

Bărbat: „Scenele de aici sunt cu adevărat şocante. Vă puteţi imagina că operaţiunile de căutare şi salvare sunt foarte dificile. Încă nu ştim numărul victimelor.”

Premierul Kyriakos Mitsotakis a convocat o reuniune de criză a guvernului încă din timpul nopții, iar în cursul dimineţii a mers la faţa locului.

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: „Vă promit solemn că vom lămuri cauzele nenorocirii şi vom face tot ce ne stă în puteri să nu se repete.”

Autoritățile elene au început imediat ancheta, iar doi responsabili ai Companiei de Căi Ferate au fost audiaţi de poliţie. Lipsa sistemelor de securitate şi semnalizare performante, precum şi vechimea trenurilor erau reclamate de angajaţi de mulţi ani. Societatea de căi ferate din Grecia, Hellenic Train, privatizată în 2018, este controlată de grupul italian FS.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
China și Belarus au emis o declarație comună în care au cerut încetarea focului în Ucraina şi negocieri de pace

Moscova își intensifică propaganda şi vorbeşte despre pretinse "operațiuni ucrainene sub steag fals", pentru a distrage atenția de la lipsa unor progrese pe front.

Imagini din dronă cu carnagiul din Grecia. Pasagerii au fost aruncați pe ferestrele vagoanelor

Cel puțin 38 de oameni au murit și peste 80 au fost răniți în noaptea de marți spre miercuri, într-un cumplit accident feroviar, care a avut loc în estul Greciei continentale.

Un soldat ucrainean a distrus 5 tancuri rusești într-o singură zi, folosind rachete Javelin furnizate de SUA. VIDEO

Un soldat ucrainean a distrus cinci tancuri rusești într-o singură zi, folosind rachete Javelin furnizate de SUA, conform autorităților ucrainene, scrie Insider.

Recomandări
Riscul imens din spatele revoluției IA despre care vorbim prea puțin: „Concentrarea puterii economice în doar câteva mâini”

Inteligența artificială avansează într-un ritm rapid și pătrunde în tot mai multe domenii ale vieții. De la muncă și educație până la decizii care îi privesc direct pe oameni, IA ridică o întrebare esențială: cât control suntem dispuși să-i cedăm?

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova.