Cum l-a presat Xi Jinping pe Joe Biden în timpul unei întâlniri oficiale. Detaliul care a ieșit la iveală după un an

62303071
AFP

Președintele chinez Xi Jinping i-a cerut anul trecut lui Joe Biden să schimbe limbajul pe care SUA îl folosesc atunci când discută poziţia lor cu privire la independenţa Taiwanului.

În timpul întâlnirii Biden-Xi din noiembrie anul trecut, lângă San Francisco, Xi şi delegaţia sa le-au cerut lui Biden şi echipei sale să modifice limbajul în declaraţiile oficiale ale Statelor Unite despre Taiwan, au afirmat doi oficiali americani familiarizaţi cu o conversaţie privată între cei doi lideri, relatează Reuters.

China a vrut ca SUA să spună "ne opunem independenţei Taiwanului", mai degrabă decât versiunea actuală, care este că Statele Unite "nu sprijină" independenţa Taiwanului, au declarat oficialii americani, care s-au exprimat sub rezerva anonimatului în legătură cu discuţiile diplomatice private la care au participat sau despre care au fost informaţi.

Consilierii lui Xi au făcut această cerere în mod repetat în lunile care au urmat întrevederii, potrivit surselor citate.

În pofida insistenţelor, Statele Unite au refuzat să facă această schimbare.

Casa Albă a răspuns unei solicitări de declaraţii printr-un comunicat în care foloseşte aceeaşi exprimare, şi anume că Washingtonul "nu sprijină" independenţa Taiwanului.

Reacția Chinei

"Administraţia Biden-Harris a fost consecventă în ceea ce priveşte politica noastră de lungă durată 'O singură Chină'", se arată în comunicat.

La rândul său, Ministerul chinez de Externe a declarat: "Ar trebui să adresaţi această întrebare guvernului SUA. Poziţia Chinei cu privire la problema Taiwanului este clară şi consecventă".

Ministerul de Externe din Taiwan a refuzat să facă vreun comentariu în legătură cu această informaţie.

Republica China rămâne numele oficial al Taiwanului, iar guvernul a afirmat că nu are de gând să schimbe acest lucru, având în vedere că Taiwanul este deja un stat suveran, independent, iar Beijingul nu are dreptul de a revendica Taiwanul ca fiind teritoriul său.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62494350
Brânza cheddar de lux de 360.000 de euro dispărută în Anglia, furată pentru a fi dusă în Rusia. ”Jaf de proporții șocante”
Cele 22 de tone de brânză cheddar de lux, în valoare de 360.000 de euro, furate de la un comerciant londonez, au ajuns, cel mai probabil, în Rusia.  
62336542
Alegeri în Bulgaria. Conservatorii populişti conduşi de Boiko Borisov au învins, însă le va fi greu să formeze un guvern
Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare de duminică din Bulgaria, al şaptelea scrutin din ultimii trei ani şi jumătate, au confirmat victoria partidului conservator populist GERB.
62494345
Fondatorul TikTok este cel mai bogat om din China. Cine este Zhang Yiming și ce avere deține
Zhang Yiming, fondatorul ByteDance, firma mamă a TikTok, a fost desemnat pentru prima dată cea mai bogată persoană din China.