Cum își atacă Trump principalii aliați, într-un singur discurs. Franța și Marea Britanie, revoltate: Incompetent, ce să zic?

×
Publicitate

Din dorinţa de a le fi pe plac adepţilor portului de armă din ţara lui, Donald Trump și-a atacat dur doi dintre cei mai apropiați aliați – Marea Britanie și Franța.

Astfel, el a subliniat că legislația strictă nu a putut preveni atacul terorist din Paris, de la finalul anului 2015, și nici numărul mare de atacuri cu cuțitul cu care Londra se confruntă în prezent.

După declarațiile controversate de la Convenția Asociației Naționale pentru Arme de Foc, liderii din Franța au reacționat, criticându-l pe președintele american, informează CNN.

„Teroriștii și-au alocat cât timp le-a fost necesar și i-a împușcat unul după altul: „boom, vino aici! Boom, vino aici!”, a afirmat Donald Trump.

În replică, șeful diplomației franceze i-a cerut liderului de la Casa Albă „să respecte amintirea victimelor.”

„Ne exprimăm dezaprobarea fermă privind afirmațiile președintelui și îi solicităm să respecte victimele”, a precizat Ministerul de Externe al Franței.

La rândul său, Francois Hollande, care era președintele franței în perioada atacurilor, a calificat drept „nerușinate” afirmațiile lui Trump.

„Afirmațiile nerușinate ale lui Donald Trump și gesturile obscene spun multe despre ceea ce crede el despre Franța și despre valorile acesteia. Prietenia dintre popoare nu va fi mânjită de lipsa de respect. Toate gândurile mele se îndreaptă spre victimele atacului din 13 noiembrie”, a scris Hollande pe Twitter.

În controversatul discurs de sâmbătă, Trump a afirmat că și pentru parizienii care se aflau la cafenele ar fi avut parte de altă soartă, dacă oamenilor le-ar fi fost permisă posesia de arme.

„Dacă un angajat sau măcar un patron ar fi avut un pistol, dacă o persoană din această încăpere ar fi fost acolo cu o armă și ar fi tras în direcția opusă, teroriștii ar fi fugit sau ar fi fost împușcați. Ar fi fost o poveste cu totul diferită”, a mai spus el cu referire la atacul din 13 noiembrie 2015, în urma căruia 130 de persoane și-au pierdut viața.

În replică, Palatul Elysee a răspuns precizând: „Accesul liber la arme în societate nu reprezintă un scut împotriva atacurilor teroriste, ci ar putea ușura plănuirea acestui tip de atac.”

„Statisticile privind numărul de oameni uciși de arme nu conving Franța să schimbe legislația privind armele”, a precizat și ambasadorul Franței în SUA, Gerard Araud.

Și fostul premier francez Manuel Valls a reacționat: „Indecent și incompetent. Ce să mai zic?!”

Nici Marea Britanie n-a scăpat de criticile președintelui american

Astfel, el a comparat un spital din Londra – al cărui nume a rămas neprecizat – cu o zonă de război, subliniind că în ciuda legislației privind armele din Marea Britanie, țara se confruntă cu un număr mare de atacuri cu cuțitul.

„Ei n-au arme. Ei au în schimb cuțite și este sânge peste tot pe podelele spitalului. Se spune că e la fel de rău ca într-un spital dintr-o zonă de război. Cuțite, cuțite, cuțite. Londra nu s-a obișnuit cu asta, încă se obișnuiește cu asta. E foarte dur”, a spus Trump.

Oficialii britanici nu au comentat, nici primarul Londrei, Sadiq Khan, care este recunoscut pentru „ciocnirile” frecvente pe care le-a avut cu președintele Trump.

„Rata de criminalitate din Statele Unite este de cinci ore mai mare decât în Marea Britanie. Nu este nicio persoană în întreaga (cu excepția președintelui Statelor Unite, și probabil minte) care să creadă că reducerea ratei criminalității din țara noastră este să facilităm accesul la arme”, a precizat fostul ministru Charlie Falconer.

Nu este clar la ce spital se referă președintele SUA, dar BBC a relatat că un chirurg de la Spitalul Regal din Londra le-ar fi spus jurnaliștilor că unii dintre colegii săi au comparat unitatea medicală cu o zonă de război din Afganistan.

„Unii dintre colegii mei militari au descris activitatea de aici ca fiind similară cu cea din tabăra Basion. Avem grijă de copii de 13,14,15 ani internați cu răni de cuțit sau împușcați”, a precizat doctorul Martin Griffiths.

Casa Albă a precizat că Donald Trump și Theresa May au avut, sâmbătă, o conversație telefonică despre schimburile cu China, Coreea de Nord, Iran și vizita președintelui SUA în Marea Britanie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Zece persoane au murit în Cambodgia, iar alte 121 au fost spitalizate, după ce ar fi băut apa contaminată

Zece persoane din provincia Kratie din estul Cambodgiei au decedat şi alte 121 au fost spitalizate în urma consumului de apă contaminată, conform unui anunţ făcut duminică de autorităţile locale, citat de agenţia Xinhua.

Proteste împotriva dezvelirii statuii lui Marx, în Germania. Monumentul, "made in China"

Co-autorul "Manifestului Comunist", Karl Marx a fost sărbătorit sâmbătă în Germania. În oraşul său natal a fost dezvelită o statuie făcută de un sculptor chinez, în prezenţa ambasadorului Chinei.

Peste 1.600 de persoane arestate după protestele anti-Putin din Rusia

Peste 1.600 de oameni din 26 de oraşe au fost reţinuţi, sâmbătă, în Rusia, la protestele dinaintea învestirii lui Vladimir Putin pentru al patrulea mandat de președinte. Oozantul Aleksei Navalnîi a organizat 90 de astfel de acțiuni în toată ţara.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.