Ambasadoarea Croației, despre turismul din România: „Resursele naturale sunt ca un diamant neşlefuit”

62149077
Pro TV

România este ca un diamant neşlefuit din punctul de vedere al turismului, iar Croaţia poate acorda expertiză în dezvoltarea infrastructurii de cazare şi a modului de promovare, a spus, joi, Marija Kapitanovic, ambasadoarea Croaţiei în România.

Ea a participat la Forumul de Afaceri România-Croaţia, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.

„România este o ţară frumoasă, cu atâtea resurse naturale frumoase. Aveţi de toate: mare, lacuri, munţi, păduri superbe. Eu personal sunt foarte încântată de natura din România, pentru că este neatinsă, aşa cum era ea odată. Resursele României, în special cele naturale, sunt ca un diamant neşlefuit”, a spus Kapitanovic, potrivit Agerpres.

Croaţia poate acorda românilor expertiză în turism, întrucât are o bogată tradiţie în dezvoltarea acestui sector.

Ce spune diplomatul din Croația despre turism

„Noi suntem focusaţi în special pe litoral şi pe oferirea de servicii în special în sezonul estival, chiar dacă avem zonă montană frumoasă. Dar, dacă vorbim de România, putem împărtăşi expertiza în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de cazare, a serviciilor şi modul în care sunt promovate toate aceste locuri care pot fi vizitate, pentru că este o ţară frumoasă şi are un potenţial turistic uriaş”, a mai spus diplomatul croat.

La rândul său, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Iuliu Stocklosa, a spus că Forumul Economic România-Croaţia este organizat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de relaţii comerciale dintre cele două ţări.

„În special schimburile comerciale sunt în domeniul agricol şi în cel am produselor industriale. Interesant este că balanţa comercială cu Republica Croaţia este echilibrată, ceea ce se întâmplă foarte rar în schimburile comerciale ale României”, a spus el.

Schimburi comerciale între România și Croația

Conform datelor statistice, în anul 2021, schimburile comerciale bilaterale au înregistrat o creştere cu 15,8% faţă de anul anterior, până la 588 milioane de euro, din care 298 milioane euro export, iar 289 milioane de euro import.

Tendinţa de creştere a continuat în primele şapte luni ale anului 2022, astfel că la 31 iulie, s-a înregistrat un volum de 445 milioane euro, în creştere cu 31,9% faţă de perioada similară din 2021, exportul atingând 261,2 milioane euro (+60,1%), iar importul 183,8 milioane euro (+5,5%).

Potrivit celor mai recente date de la ONRC, la 31 iulie 2021, numărul societăţilor româneşti cu capital croat era de 313, cu un capital total investit de 19,8 milioane dolari şi o pondere de 0,14% în totalul investiţiilor străine în România.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62297130
Un adăpost care găzduia refugiați ucraineni a fost încendiat în Germania

Un adăpost care găzduia refugiații ucraineni a fost incendiat în Germania, în municipiul Groß Strömkendorf (Mecklenburg-Pomerania de Vest), scrie publicația germană Bild. 

62297127
Efectul uriaș pe care l-a avut Moartea Neagră: Ce i-a salvat pe strămoșii noștri ne îmbolnăvește pe noi azi

Pandemia de ciumă bubonică ce a ucis jumătate din populația Europei în secolul XIV, încă afectează sănătatea oamenilor și în zilele noastre.

62297126
Ministerul rus de Externe: UE e „parte a războiului” din Ucraina. Declarațiile de la Kremlin despre țările care livrează arme

Ministerul rus de Externe a declarat joi că livrările de armament ale Uniunii Europene către Ucraina fac din UE o „parte în conflictul” din Ucraina şi a denunţat ţările care furnizează armament Kievului drept „sponsori ai terorismului”, potrivit AFP.

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).