Coşmarul inundaţiilor continuă în vestul Europei. O viitură puternică a lovit un oraş din regiunea Salzburg

×
Publicitate

Coşmarul inundaţiilor continuă în Europa de Vest. Un oraş austriac din apropierea graniţei germane a fost invadat de torente.

Pe de altă parte, bilanţul victimelor din Germania ţara cel mai greu lovită de ape a ajuns la cel puţin 156 de decese.

Cancelarul Angela Merkel a vizitat unele dintre zonele devastate în timp ce estimările sugerează că va fi nevoie de miliarde de euro pentru refacere şi despăgubirea sinistraţilor.

O viitură înfricoşătoare s-a năpustit peste un oraş din regiunea Salzburg, aproape de graniţa cu Germania. Şi, după cum a anunţat cancelarul austriac Sebastian Kurz, ploile în exces şi furtunile au cauzat pagube serioase şi în alte părţi ale ţării.

Între timp, în regiunile Germaniei şi Belgiei lovite de inundaţii catastrofale, zilele trecute, apele s-au retras, dezvăluind tot mai mult amploarea dezastrului.

Elicopterele survolează mereu acest orăşel aflat pe malul râului Ahr, care s-a revărsat cu furie nimicitoare. Aşezarea pitorească până mai ieri este acum acoperită de noroi şi de tot felul de resturi, izolată de localităţile vecine şi fără comunicaţii.

Localnicii încearcă să cureţe ce se poate. Îi ajută pompieri, poliţişti, soldaţi.

Cu cât te apropii de râu, cu atât mai mari sunt pagubele. Pe zidul unui hotel se vede un marcaj istoric - nivelul apelor la precedentele mari inundaţii din zonă, în 1910.

Atika Shubert: ”Ca să înţelegeţi ce a fost la aceste inundaţii: Eu mă aflu pe malul râului, hotelul este chiar aici, iar apa a urcat până la etajul al treilea. Puteţi vedea urma rămasă pe zid. Până acolo s-au umflat apele revărsate”.

Nu doar că au crescut atât apele. Puhoaile au surpat pereţii caselor, au smuls bucăţi din şosea chiar şi pietrele funerare din cimitir.

Localnicii spun că trupul neînsufleţit al unui vecin a fost dus de torent din casa lui până la via de pe deal.

Refacerea căilor de comunicaţii este prioritară pentru ajutorarea locuitorilor din aşezările devastate

În Belgia, armata a fost trimisă în patru din cele 10 provincii pentru a ajuta la refacere după inundaţiile despre care premierul belgian spunea că ar putea fi cele mai catastrofale din istoria ţării.

La Pepinster, oraşul belgian devastrat de potop, pompierii caută printre dărmături, unde ar mai putea fi victime. În unele locuri intră în apă până la brâu.

Pompier: ”Este prima oară când am putut să venim pe acestă stradă. Încercăm să verificăm toate casele şi să trecem mai departe”.

Această femeie îşi aduce aminte de noaptea când a fost prinsă în capcana teribilei viituri.

Femeie: ”Am stat ore întregi pe acoperiş.Dar măcar noi suntem în viaţă. Nu toţi vecinii noştri au avut norocul ăsta. De pe acoperiş vedeam cum creşte apa, îi puteam vedea şi auzi pe alţii cum urlă de la ferestre: "Nu uitaţi să spuneţi că mai sunt oameni aici".

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Zborurile interne, suspendate în zonele cu risc epidemiologic din Thailanda începând din 21 iulie

Zborurile interne spre şi dinspre Bangkok şi alte provincii clasificate de guvernul thailandez ca fiind de mare risc privind răspândirea Covid-19 vor fi suspendate începând cu 21 iulie, informează Reuters, scrie News.ro. 

Medic: Varianta Beta a coronavirusului poate evita răspunsul imun generat de vaccinuri

Profesorul John Edmunds de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, care sfătuiește autoritățile britanice pe teme legate de pandemie, a declarat pentru The Guardian că guvernul „este îndreptăţit să fie îngrijorat”.

Israelul a înregistrat peste 1.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus

Numărul infectărilor cu COVID-19 a depăşit din nou pragul de 1.000 de cazuri zilnice în Israel.

Recomandări
Consultări decisive la Cotroceni: PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții, USR e deschis. Anunțul președintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.