Coruptie la FIFA. Un fost vicepresedinte sustine ca se teme pentru viata sa si ca va dezvalui o "avalansa de secrete"
Scandalul de coruptie care macina FIFA este alimentat de noi detalii compromitatoare. Sepp Blatter a facut parte din conducerea unei firme "fantoma" a FIFA la Dublin, informeaza ziarul "Irish Independent", citat de agentia EFE.
Blatter a fost membru in conducerea unei societati fondate in Irlanda, in 2002, pentru a beneficia de avantaje fiscale si a transfera milioane de euro catre sediul central al organizatiei din Elvetia. Investigatia efectuata de aceasta publicatie a scos la iveala faptul ca Blatter a figurat timp de sase ani pe lista directorilor companiei "FIFA Ireland Ltd", care a fost dizolvata "in mod voluntar" in 2008, scrie Agerpres.
"Irish Independent" adauga ca firma respectiva a ocupat in aceasta perioada birouri in districtul financiar din Dublin si niciodata nu a avut niciodata personal "direct angajat" de catre "FIFA Ireland Ltd". Blatter, in varsta de 79 ani, a anuntat marti ca intentioneaza sa renunte la presedintia FIFA, la putine zile dupa realegerea sa, in mijlocul scandalului de coruptie din cadrul forului fotbalistic international, declansat de ancheta justitiei americane.
O analiza a rezultatelor comandate de "Irish Independent" unei firme de experti, releva faptul ca "FIFA Ireland Ltd" a generat "un volum comercial combinat" de 172,7 milioane de franci elvetieni (113,1 milioane euro), in perioada septembrie 2001 - decembrie 2006.
"Societatea irlandeza a transferat in total 171 milioane de franci elvetieni (112 milioane euro) catre FIFA, in cursul aceleiasi perioade", adauga publicatia irlandeza. Intr-un comunicat transmis ziarului "Irish Independent", FIFA a explicat ca respectiva companie a fost creata pentru a facilita semnarea de acorduri de concesionare a licentelor cu societati comerciale japoneze, "in special, in relatie cu Mondialul de fotbal desfasurat in 2002 in Japonia si Coreea de Sud".
"La acea vreme, tratatul privind dubla fiscalitate, semnat intre Irlanda si Japonia oferea o mai buna protectie decat vechiul acord privind dubla fiscalitate existent intre Japonia si Elvetia", a explicat FIFA in comunicatul sau. Forul fotbalistic mondial adauga ca astfel de manevre economice "sunt normale, iar in caz contrar se poate ajunge la plata impozitelor de doua ori pe acelasi venit" si reaminteste ca societatea respectiva "a respectat in totalitate legile si regulamentele in vigoare".
Fostul vicepresedinte al FIFA Jack Warner spune ca se teme pentru viata sa
Jack Warner, fost vicepresedinte al Federatiei Internationale de Fotbal (FIFA), a afirmat miercuri ca detine documente care dovedesc implicarea forului mondial in alegerile legislative care au avut loc in 2010 in tara sa, Trinidad-Tobago, relateaza AFP.
''Am adunat o serie de documente care demonstreaza o legatura intre FIFA, finantarea sa si Congresul National Unit (United National Congress - UPC). Voi dezvalui o avalansa de secrete'', a afirmat Warner, intr-un clip de cinci minute difuzat de canalul TV6, potrivit Agerpres.
''In aceste documente e vorba si de cunostinta mea despre tranzactiile internationale din cadrul FIFA, incluzandu-l pe presedintele Sepp Blatter, dar si despre chestiuni in care este implicat prim-ministrul'', a mai spus fostul oficial, fara a oferi detalii.
''Actele, printre care se gasesc cecuri si declaratii coroborate, au fost incredintate mai multor persoane de incredere'', a subliniat fostul oficial al FIFA, pus sub acuzare de justitia americana pentru plati ilegale, coruptie, spalare de bani si care figureaza de miercuri pe lista celor mai cautate persoane de catre Interpol.
Warner, fost presedinte al Confederatiei Americii de Nord, Centrale si Caraibelor (CONCACAF), a afirmat ca are motive pentru a se teme pentru viata sa.
''Am decis ca nu voi mai pastra aceste secrete in folosul unor persoane care cauta acum sa distruga aceasta tara (Trinidad-Tobago, n. red.), imaginea sa in strainatate si destinul'', a afirmat Warner, care a subliniat ca nu le va permite persoanelor in cauza sa il priveze de libertate.
"Nu se mai poate merge inapoi'', a conchis Warner, care este acuzat ca ar fi primit zece milioane de dolari in schimbul a trei voturi in favoarea candidaturii Africii de Sud pentru organizarea Cupei Mondiale din 2010.
Ancheta in Australia pentru deturnare de fonduri
Politia australiana a anuntat, joi, ca a deschis o ancheta pentru o presupusa deturnare de fonduri in cadrul candidaturii Australiei la organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2022, atribuita Qatarului pe fondul unor suspiciuni de coruptie, informeaza AFP.
Qatarul a obtinut votul pe 2 decembrie 2010 in dauna Australiei, Statelor Unite, Japoniei si Coreei de Sud. Australia, care a cheltuit 40 de milioane de dolari australieni (27,5 milioane euro) pentru candidatura sa, nu a primit decat un singur vot.
Presedintele Federatiei australiene de fotbal, Frank Lowy, a afirmat miercuri ca procedura de desemnare a tarii organizatoare nu a "fost curata". El l-a acuzat, de asemenea, pe Jack Warner, fost vicepresedinte al FIFA si fost presedinte CONCACAF, ca ar fi deturnat o importanta donatie australiana.
CONCACAF ar fi cerut 4 milioane de dolari australieni pentru realizarea unui centru de formare din Trinidad Tobago, dar federatia australiana si comitetul organizator nu au oferit decat 500.000 de dolari. Dupa cum sustine Fank Lowy, banii au fost virati CONCACAF, dar Warner a "deturnat fondurile in profitul sau"
Chuck Blazer recunoaste ca a primit mita pentru Mondialele din 1998 si 2010
Botezat si "Domnul 10 procente", Blazer a declarat ca, impreuna cu alti oficiali ai FIFA, a acceptat bani, in 1992, cand s-a decis că Franta va fi gazda Cupei Mondiale din 1998.
A facut acelasi lucru si cand s-a stabilit ca Mondialul din 2010 va avea loc in Africa de Sud. In varsta de 70 de ani, Blazer a fost luat in vizor de Fiscul american pentru ca avea impozite neplatite, in valoare de milioane de dolari.
Fara cale de iesire, s-a invoit sa-si inregistreze in secret colegii de la FIFA, furnizand probele ce stau la baza anchetei care zguduie acum organizatia.
Sepp Blatter a zguduit lumea fotbalului marti seara anuntand ca se retrage de la sefia FIFA. Potrivit ABC News, el s-ar afla in colimatorul FBI si al procurorilor americani pentru faptele de coruptie si mita care au dus saptamana trecuta la sapte arestari in randul oficialilor forului fotbalistic mondial. 14 persoane au fost puse sub acuzare in acest caz.
Chuck Blazer, informator-cheie al FBI
Chuck Blazer, altadata omul forte al fotbalului din Statele Unite, a intors spatele FIFA pentru a deveni un informator-cheie in vasta ancheta care ameninta sa-i ingenuncheze pe conducatorii sportului cu balonul rotund, scrie AFP.
Impunatorul Chuck Blazer, 70 de ani, care ar suferi de cancer la colon, nu mai este figura de neocolit a fotbalului de cand, in noiembrie 2013, a pledat vinovat in legatura cu o lunga serie de acuzatii formulate de justitia americana, printre care extorcare de bani prin intimidare, viramente frauduloase, spalare de bani si evaziune fiscala, scrie Agerpres.
Fost secretar general al CONCACAF si membru al Comitetului Executiv al FIFA, doua institutii in colimatorul justitiei, cu 14 inculpari pentru coruptie anuntate miercuri, Blazer risca sa fie condamnat de justitia din SUA la ani grei de inchisoare.
Politia americana a profitat de probleme sale judiciare, mai ales de neplata impozitului pe venit, pentru a-l convinge sa coopereze in ancheta sa.
Potrivit New York Daily News, Chuck Blazer ar fi devenit atunci informator al FBI si al IRS, agentia care colecteaza impozitul pe venit, pentru a compromite microcosmosul oficialilor corupti ai fotbalului mondial. De exemplu, el ar fi ascuns un microfon intr-un breloc, pentru a inregistra, fara stirea lor, mai multe figuri marcante ale fotbalului.
"Cooperarea lui Blazer le-a oferit anchetatorilor americani din districtul de est din New York o rara fereastra spre culisele finantarii internationale a fotbalului, o lume cunoscuta pentru coruptia si excesele sale", a adaugat ziarul.
Chuck Blazer este o figura controversata atat in SUA, cat si in cadrul FIFA. In momentul coborarii sale in infern in 2013, el avea deja o reputatie solida de om care abuzeaza de puterea sa pentru a duce o viata de lux: avioane private, hoteluri de cinci stele, vacante generoase.
Blazer s-a ales cu supranumele putin magulitor "domnul 10%", aluzie la mita pe care se pare ca o cerea. El ar fi strans astfel mai bine de 21 de milioane de dolari in lumea fotbalului, a scris anul trecut site-ul BuzzFeed News. Blazer ar fi folosit acesti bani pentru a cumpara proprietati in jurul globului, printre care ar fi, potrivit unor surse, un apartament luxos pentru... pisicile sale.
Cand s-a aflat in conducerea FIFA, Blazer a imprimat un caracter mai comercial organizatiei, conform unor observatori. Presupusul sau rol in valul de arestari al unor oficiali FIFA nu ofera in schimb raspunsuri in legatura cu problemele sale judiciare, scrie AFP.