CNN: Cum a ajuns India o putere mondială în trei sferturi de secol. 75 de ani de la declararea independenței
S-au împlinit 75 de ani de la declararea independenței. Un moment de cotitură a fost exploatat politic, iar de atunci India ajuns să conteze la scară mondială. În prezent are propriul „Silicon Valley”.
„Modul în care lumea vede India se schimbă. Există speranță datorită priceperii a 1,3 miliarde de indieni", a spus premierul Narendra Modi la sărbătorirea a 75 de ani de la proclamarea independenței Indiei, pe 15 august 1947.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
De la obținerea independenței, India a construit una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din lume, găzduiește unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii și, potrivit Națiunilor Unite, populația sa o va depăși în curând pe cea a Chinei, relatează CNN.
Dar, în ciuda progresului la nivel național, sărăcia rămâne o realitate zilnică pentru milioane de indieni, cu o serie de provocări semnificative pentru o națiune diversă cu regiuni, limbi și credințe disparate.
În 1947 era dezastru
Imediat după momentul 1947, a fost dezastru în India. Speranța medie de viață în anii de după plecarea britanicilor a fost de doar 37 de ani pentru bărbați și 36 pentru femei, și doar 12% dintre indieni erau alfabetizați. PIB-ul țării a fost de 20 de miliarde de dolari, potrivit cercetătorilor.
De atunci, în următorii 75 de ani, economia Indiei a ajuns la aproape 3 trilioane de dolari și este acum a cincea ca mărime din lume și printre cele cu cea mai rapidă creștere. Banca Mondială a promovat India de la statutul venituri mici pe cap de locuitor la cel cu venituri medii -- o categorie care denotă un venit național brut unitar între 1.036 și 12.535 USD.
Rata de alfabetizare a crescut la 74% pentru bărbați și 65% pentru femei, iar speranța medie de viață este acum de 70 de ani. Indienii au ajuns mai peste tot în lume, studiind la universități internaționale și ocupând roluri de conducere în unele dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume, precum directorul executiv al Google, Sundar Pichai, CEO-ul Microsoft, Satya Nadella și șeful Twitter Parag Agrawal.
Reformele inovatoare din 1990
O mare parte din această transformare a fost determinată de „reformele inovatoare” din anii 1990, când prim-ministrul de atunci PV Narasimha Rao și ministrul de Finanțe, Manmohan Singh, au deschis țara investițiilor străine. Până atunci, India era într- o criză acută a datoriilor și o inflație crescută, sub guvernul anterior condus de socialistul Nehru.
De atunci, au venit investiții serioase din partea firmelor americane, japoneze și din Asia de Sud-Est în orașele mari, inclusiv Mumbai, capitala financiară, Chennai și Hyderabad.
S-a ajuns chiar la un „Silicon Valley” al Indiei, orașul Bengaluru, devenit unul dintre cele mai mari centre tehnologice din regiune.
În același timp, India a cunoscut o creștere a numărului de miliardari, acum găzduiește peste 100, față de doar nouă în anii 99-2000.. Printre aceștia se numără magnatul Gautam Adani, a cărui valoare netă este de peste 130 de miliarde de dolari, potrivit Forbes, și Mukesh Ambani, fondatorul Reliance Industries, care cu o avere de aproximativ 95 de miliarde de dolari.
Ani de zile după independență, relațiile internaționale ale Indiei au fost definite de politica sa de nealiniere , poziția din perioada Războiului Rece, favorizată de fostul premier Jawaharlal Nehru, care a evitat să se alieze cu Statele Unite, ori cu Uniunea Sovietică.
Astăzi, în timp ce India rămâne nealiniată altei mari puteri, din punct de vedere tehnic, nevoia Washingtonului de a echilibra ascensiunea Chinei a determinat-o să o considere partener cheie în gruparea de securitate din ce în ce mai activă cunoscută sub numele de Quad.
Gruparea, care include și Japonia și Australia, este percepută pe scară largă ca o modalitate de a contracara puterea militară și economică în creștere a Chinei și revendicările sale teritoriale din ce în ce mai agresive în Pacificul de sud-est.
O parte din influența geopolitică în creștere a Indiei se datorează cheltuielilor sale militare în creștere, pe care New Delhi le-a intensificat pentru a contracara amenințările percepute atât din partea Chinei, cât și a vecinului său deținător de arme nucleare, Pakistan.
Cu China, India își dispută granița din munții Himalaya, unde peste 20 de soldați indieni au fost uciși într-o luptă sângeroasă cu soldații chinezi, în iunie 2020.
Devine putere spațială
Ambițiile Indiei se întind acum până în spațiu. În 2017, țara a doborât un record mondial când a lansat 104 sateliți într-o misiune, în timp ce în 2019, premierul Modi a anunțat că India a doborât unul dintre propriii sateliți într-o demonstrație de forță militară,
Ulterior India aîncercat ă debarce o navă spațială pe Lună. Deși încercarea istorică a eșuat, a fost percepută ca o declarație de intenție.
Anul trecut, India a cheltuit aproape 2 miliarde de dolari pentru programul său spațial, imediat după SUA și China la nivelul sumelor investite. În 2023, se așteaptă ca India să lanseze prima sa misiune spațială cu echipaj.
În ciuda PIB-ului în creștere al Indiei, aceasta rămâne o țară „profund săracă” și asta, este o „îngrijorare extraordinară” a spus Rohan Venkat, consultant al think tank-ului indian Center for Policy Research.
În 2017, aproximativ 60% din cei aproape 1,3 miliarde de oameni din India trăiau cu mai puțin de 3,10 dolari pe zi, potrivit Băncii Mondiale, iar femeile se confruntă încă cu o discriminare pe scară largă în țara profund patriarhală.
Violența împotriva femeilor este prezentă permanent într-o țară în care acuzațiile de viol sunt adesea subraportate, din cauza lipsei unui sistem penal eficient pentru presupușii atacatori,