Zelenski cere sancționarea tuturor rușilor. ”Cetățenii statului terorist să simtă partea lor de responsabilitate”

62278761

Zeci de ţări au cerut într-o declarație comună retragerea imediată a trupelor ruseşti de la centrala nucleară Zaporojie, din Ucraina. Obuzele de artilerie au lovit însă din nou oraşul Energodar, din apropierea centralei.

 

Experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică urmează să inspecteze locul. Dar Naţiunile Unite, Rusia şi Ucraina nu pot ajunge la un acord cu privire la planificarea vizitei.

Pe de altă parte, trupele rusești din Herson – 20.000 de soldați, potrivit estimărilor - riscă să rămână blocate, după ce toate podurile peste Nipru au fost scoase din uz ca urmare a bombardamentelor ucrainene.

Volodimir Zelenski: ”Fiecare soldat rus care trage spre teritoriul centralei nucleare sau trage de acolo, folosind centrala nucleară ca acoperire, trebuie să înțeleagă că devine o țintă specială pentru serviciile noastre de informații, serviciile noastre de securitate și pentru armata noastră”.

Forțele ruse au ocupat centrala Zaporojie, care are șase reactoare nucleare, încă de la începutul războiului. A fost menținut personalul ucrainean care operează instalțiile, însă tehnicienii lucrează sub pază armată și permanente amenințări.

Rusia a transformat centrala nucleară într-o bază de unde lansează bombardamente

Acum, Rusia este acuzată că a transformat centrala într-o bază, de unde lansează bombardamente asupra orașelor apropiate, aflate pe celălalt mal al râului Nipru.

Kira Rudik, parlamentar ucrainean: ”Catastrofa nucleară cu care amenință Rusia acum la centrala de la Zaporojie ar putea fi de zece ori mai gravă decât cea de la Cernobîl. Facem apel la toți partenerii noștri internaționali să determine Rusia să permită accesul observatorilor internaționali și organizațiilor internaționale la centrală pentru a verifica dacă totul este în regulă”.

Pe de altă parte, rușii insistă că ucrainenii sunt cei care bombardează în zonă și că forțele ruse au preluat controlul asupra centralei ca sa prevină eventuale scurgeri radioactive în timpul luptelor din regiune.

David McKenzie, CNN: ”Șeful politicii europene este unul dintre oficialii care au solicitat recent demilitarizarea zonei din jurul centralei Zaporojie, din sudul Ucrainei. De zile întregi se fac acuzații reciproce din partea rușilor și a ucrainenilor de bombardare în interiorul sau în apropierea acelui sit, ceea ce a dus la temeri legate de o posibilă defecțiune sau chiar de o lovitură directă asupra unuia dintre reactoare”.

Națiunile Unite și Agenția Internațională pentru Energie Atomică au avertizat asupra riscului tot mai mare de producere a unui dezastru nuclear. Experți ai Agenției ar trebui să facă verificări la centrală, însă ONU, Rusia şi Ucraina nu pot ajunge la un acord cu privire la planificarea vizitei.

”Discuția despre restricțiile vizelor în Europa pentru posesorii de pașapoarte rusești se extinde”

Dincolo de temerile legate de securitate, s-a iscat o întreagă dispută privind traseul pe prin care experții agenției ar trebui să-l parcurgă pentru a ajunge Zaporojie. O posibilă traversare a Crimeei, anexate de Moscova, ar putea fi văzută drept un afront de către Kiev.

Pe de altă parte, forțele ucrainene continuă eforturile de a întrerupe liniile de aprovizionare și sprijin pentru forțele rusești de pe malul drept al râului Nipru, în regiunea parțial ocupată, Herson.

Au lovit din nou podul de pe barajul unei centrale hidroelectrice, făcându-l inutilizabil pentru vehiculele grele. Podul de la Kakhovka era singura cale rutieră pe care o puteau folosi rușii, după ce ucrainenii au reușit să scoată din funcțiune celălalt pod din zonă, Antonivsky.

Între timp, președintele Ucrainei, cere cu insistență blocarea vizelor pentru toți cetățenii ruși.

Volodimir Zelenski: ”Lucrăm la noi sancțiuni împotriva Rusiei și la stimularea cetățenilor statului terorist să simtă partea lor de responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă. Discuția despre restricțiile vizelor în Europa pentru posesorii de pașapoarte rusești se extinde în fiecare zi, iar noi state și noi politicieni se alătură măsurii. În cele din urmă, asta trebuie să ducă la o decizie corectă”.

Dincolo de luptele de pe frontul din estul Ucrainei, în regiunea Luhansk incendiile de vegetație fac ravagii, iar în plin război pompierii au posibilități extrem de reduse pentru a interveni.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Vitali Klitschko divorțează după 25 de ani de căsnicie. "Aceasta este dorința ambelor părți"

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, 51 de ani, a dezvăluit că el și soția sa, Natalia, 49 de ani, au decis să divorțeze, după 25 de ani de căsătorie.

Autoritățile dintr-un oraș german au impus un lockdown de trei luni pentru pisici. Care este motivul

Proprietarii de pisici din orașul german Walldorf au voie să-și scoată animalele de companie afară pentru prima dată în ultimele trei luni, după ce autoritățile au decis să încheie un lockdown special.

Peste 40 de ţări, inclusiv România, îi cer Rusiei să îşi retragă imediat trupele de la centrala nucleară Zaporojie

Patruzeci şi două de ţări, inclusiv România, au cerut, într-o declaraţie comună, ca Rusia să îşi retragă trupele şi personalul neautorizat de la centrala nucleară Zaporojie şi din vecinătatea acesteia, informează eeas.europa.eu.

 

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.