Cine va fi noul lider al Hamas după ce Israelul l-a eliminat pe Yahya Sinwar. Rolul pe care îl va avea fratele acestuia

62392639
Getty

Gruparea teroristă Hamas îl va înlocui, probabil, pe Yahya Sinwar cu un nou lider politic cu sediul în afara Fâșiei Gaza, spun experţi consultaţi de Reuters.

De asemenea, este de așteptat în timp ce fratele fostului șef al Hamas - Mohammad Sinwar - să îşi asume un rol mai important în conducerea războiului împotriva Israelului în teritoriu.

Atunci când va decide cine preia conducerea, Hamas trebuie să ia în considerare nu numai preferinţele principalului său susţinător - Iranul - ci şi interesele statului arab Qatar din Golf, unde locuiesc în prezent toţi candidaţii principali pentru preluarea funcţiei de şef al aripii politice.

Yahya Sinwar, creierul atacului din 7 octombrie 2023 care a declanşat războiul devastator din Gaza, a fost ucis miercuri de forţele israeliene într-un schimb de focuri, fiind a doua oară în mai puţin de trei luni când Hamas îşi pierde liderul principal. Şeful său anterior, Ismail Haniyeh, a fost asasinat în Iran în iulie. Atunci când Sinwar l-a înlocuit, el a fuzionat atât conducerea militară, cât şi cea politică din Gaza, dar acest lucru nu pare probabil de data aceasta.

După mai mult de un an de atacuri israeliene feroce care au lovit Hamas, au ucis mii de luptători ai săi şi au eliminat figuri de rang înalt atât în Gaza, cât şi în afara ei, nu este clar cum va ieşi gruparea islamistă din această ultimă lovitură.

Cine conduce Hamas? 

Adjunctul lui Sinwar, Khalil Al-Hayya, care este văzut ca un potenţial succesor, a avut o atitudine sfidătoare vineri, afirmând că ostaticii israelieni nu vor fi trimişi acasă până când trupele israeliene nu se vor retrage din Gaza şi războiul nu se va încheia.

Hamas are obiceiul de a-şi înlocui rapid şi eficient liderii căzuţi, organul său decizional suprem, Consiliul Shura, fiind însărcinat cu numirea unui nou şef.

Consiliul Shura îi reprezintă pe toţi membrii Hamas din Fâşia Gaza, Cisiordania, închisorile israeliene şi diaspora palestiniană, ceea ce înseamnă că noul lider ar trebui să aibă autoritatea de a iniţia negocieri de încetare a focului chiar dacă nu se află în Gaza, unde oamenii înarmaţi ai Hamas încă ţin ostatici zeci de israelieni.

În afară de Hayya, care este negociatorul-şef al Hamas, ceilalţi candidaţi principali la conducere sunt Khaled Meshaal, predecesorul lui Haniyeh, şi Mohammad Darwish, o figură puţin cunoscută care prezidează Consiliul Shura, potrivit analiştilor şi unei surse Hamas.

Hamas va trebui să notifice Qatarul, care a jucat un rol major în rundele de negocieri de încetare a focului, până acum fără rezultat, şi alte capitale regionale înainte de a lua o decizie, a declarat sursa Hamas.

Împărțirea sarcinilor

Ashraf Abouelhoul, un expert în afacerile palestiniene, se aşteaptă ca responsabilităţile lui Sinwar să fie împărţite între două roluri: unul care supraveghează afacerile militare şi altul care conduce biroul politic, responsabil pentru contactele internaţionale şi elaborarea politicilor.

„Iranul este cel mai puternic aliat al Hamas, care sprijină gruparea cu bani şi arme, iar binecuvântarea lor este esenţială pentru cine va deveni succesorul lui Sinwar”, a declarat Abouelhoul, redactor-şef al ziarului de stat Al-Ahram din Egipt.

Acesta se aşteaptă ca Hamas să-şi păstreze cererile principale în cadrul viitoarelor discuţii privind încetarea focului, în principal retragerea forţelor israeliene din Gaza şi încetarea războiului. Dar ar putea da dovadă de mai multă flexibilitate în ceea ce priveşte anumite condiţii, cum ar fi detaliile oricărui acord care prevede schimbul ostaticilor israelieni cu palestinienii închişi de Israel.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că uciderea lui Sinwar reprezintă o etapă importantă, dar că războiul nu s-a încheiat încă, promiţând că luptele vor continua până când ostaticii vor fi eliberaţi.

Hamas a fost fondată în 1987 şi este o ramură a mişcării islamiste sunnite Frăţia Musulmană. Deciziile sale sunt de obicei luate prin consens în cadrul instituţiilor Hamas.

Odată cu moartea lui Sinwar, conducerea Hamas pentru Gaza a trecut temporar la adjunctul său din Qatar, Hayya.

Dar războiul în curs şi dificultăţile de comunicare ar putea impune limite în ceea ce priveşte contactul zilnic pe care Hayya îl poate avea cu oamenii de pe teren, lăsând aripa armată - Brigăzile Qassam - la conducere, spun experţii.

Rolul vital al Iranului

O sursă Hamas a declarat că Hayya nu ar trebui să întâmpine probleme în exercitarea rolului său de „lider de facto în Gaza”. Sursa a menţionat că Hayya a menţinut relaţii bune cu aripa militară şi a fost apropiat atât de Sinwar, cât şi de Haniyeh.

Akram Attallah, un analist politic palestinian, a declarat că se aşteaptă ca aripa armată să respecte autoritatea lui Hayya - chiar şi de la distanţă. El se aşteaptă, de asemenea, ca Mohammad Sinwar, fratele liderului ucis, să devină o figură mai importantă în aripa armată şi în Hamas în general. Mohammad Sinwar, un comandant veteran al Brigăzilor Qassam, a apărut rar în public, se află de mult timp pe lista celor mai căutaţi oameni de către Israel şi a supravieţuit mai multor atentate, au declarat surse Hamas.

Numirea lui Sinwar în august a fost văzută atât ca o dovadă de sfidare, cât şi de unitate internă a Hamas. Legăturile sale strânse cu Iranul au fost considerate un factor de susţinere a candidaturii sale. Atât Darwish, cât şi Hayya sunt, de asemenea, consideraţi apropiaţi de Teheran, al cărui sprijin va fi vital pentru ca Hamas să îşi revină după război.

Între timp, perspectivele fostului lider proeminent al Hamas, Khaled Meshaal, au fost întunecate de un istoric de fricţiuni cu Teheranul după sprijinul său pentru revolta condusă de musulmanii sunniţi în 2011 împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Attallah a declarat că legăturile lui Hayya cu Iranul l-au pus într-o poziţie mai bună decât pe Meshaal. Dar dacă Iranul îşi flexibilizează opoziţia faţă de Meshaal, el ar putea avea o şansă, consideră el.
 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Zelenski vrea ca Ucraina să exporte arme. Ce capacitate de producție are țara

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că a cerut Ministerului Apărării să lucreze la propuneri pentru posibile exporturi de arme, relatează Reuters.

„Este cea mai sacră datorie!”. Mark Rutte a stabilit „prioritate absolută” a NATO. România, menționată de șeful Alianței

Miniştrii Apărării din NATO şi-au încheiat, vineri, cele două zile de discuţii cu un angajament de a sprijini în continuare Ucraina, de a strânge legăturile cu partenerii din Asia-Pacific şi de a consolida descurajarea şi apărarea Alianţei.

Zelenski, acuzat că a contribuit la declanșarea războiului cu Rusia. „Nu ar fi trebuit să îl lase niciodată să înceapă”

Războaiele din Orientul Mijlociu și susținerea Ucrainei în războiul de agresiune al Rusiei au fost temele dominante ale vizitei-fulger a președintelui Joe Biden la Berlin.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.