Cine este noul lider al Camerei Comunelor. A fost ales cu 325 de voturi din 540

62090128
AFP

Deputaţii britanici l-au ales luni pe laburistul Lindsay Hoyle în postul de preşedinte al Camerei Comunelor în locul fostului "speaker" John Bercow, care se afla în funcţie de zece ani, relatează AFP şi Reuters.

 

Dat favorit, deputatul de 62 de ani a fost ales în al patrulea tur cu 325 de voturi din 540. El va avea sarcina delicată de a conduce dezbaterile privind Brexitul, într-un parlament a cărui fizionomie va fi definită de alegerile de la 12 decembrie.

Hoyle, care era adjunctul preşedintelui Camerei din 2010, va prelua funcţia de la John Bercow, acuzat de unii că a fost de partea celor care au vrut să dejoace planurile guvernului pentru Brexit şi elogiat de alţii pentru că a dat parlamentului puterea de a ţine sub control executivul.

"Voi fi neutru. Voi fi transparent. Această casă se va schimba dar se va schimba în bine", a spus Lindsay Hoyle după alegerea în funcţie.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62090122
Povestea romilor din "satul scandinav al României", într-un reportaj Al Jazeera

Jurnaliștii Al Jazeera au realizat un reportaj despre localnicii dintr-un sat românesc nevoiți să plece în țările nordice în căutarea unei vieți mai bune.

62090120
Nigel Farage: Marea Britanie nu va ieși din UE fără Partidul Brexit

Nigel Farage, liderul Partidului Brexit, a declarat luni că este „sigur” că Marea Britanie nu va putea părăsi Uniunea Europeană fără formațiunea sa.

62090118
Noi amenințări din partea Turciei. Ce se va întâmpla cu prizonierii ISIS

Turcia îi va trimite pe membrii Statului Islamic capturaţi înapoi în ţările lor de origine, chiar dacă le-a fost revocată cetăţenia, a declarat luni ministrul de interne Suleyman Soylu, criticând abordarea ţărilor europene faţă de acest subiect.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.