Ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel a fost anulată, din cauza pandemiei. Este o premieră din 1944

62149068
Shutterstock

Ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel din 10 decembrie de la Stockholm a fost anulată, o premieră din 1944, din cauza pandemiei de COVID-19, a anunţat marţi Fundaţia Nobel, potrivit AFP şi dpa.

Cu toate acestea, este planificată o ceremonie televizată, ce va fi transmisă din capitala Suediei pe 10 decembrie, în absenţa câştigătorilor care îşi vor primi premiile de la distanţă, în ţările lor, transmite Agerpres.

Numele laureaţilor diferitelor premii (Medicină, Fizică, Chimie, Literatură, Pace şi Economie) vor fi anunţate la datele prevăzute, între 5 şi 12 octombrie, din Stockholm şi Oslo.

O mică ceremonie de decernare a premiului Nobel pentru Pace este prevăzută la Oslo pentru data de 10 decembrie, însă într-un format foarte restrâns, a anunţat mai devreme directorul Institutului Nobel.

La Stockholm, în fiecare an pe 10 decembrie - data care comemorează decesul creatorului premiului Nobel, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei - sunt înmânate premiile acordate de comitetele suedeze: Medicină, Fizică, Chimie, Literatură, la care se adaugă premiul pentru Economie, creat mai recent.

„Ultima dată când nu a existat o ceremonie la Stockholm a fost în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Gustav Källstrand, istoric al Fundaţiei Nobel, pentru AFP.

„Cu toate acestea, anul acesta va exista o ceremonie digitală", a precizat el.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai multe premii nu au fost nici acordate, nici înmânate, deşi Suedia nu a participat la conflict. Premiile din 1944 au fost acordate retroactiv în 1945.

În 1940, 1941 şi 1942 nu au fost acordate premii şi nu au avut loc ceremonii.

Anul acesta, "ideea este ca medaliile şi diplomele să fie înmânate laureaţilor în siguranţă în ţările lor de reşedinţă, cel mai probabil cu ajutorul ambasadelor şi al universităţilor laureaţilor", a explicat Fundaţia Nobel.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62149065
Summitul UE, amânat, după ce președintele Consiliului European a intrat în carantină
Summitul UE de joi şi vineri a fost amânat pentru 1 şi 2 octombrie din cauza faptului că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a intrat în carantină.
62140610
Explozie puternică în Liban, la un depozit de armament al Hezbollah. Mai mulți răniți
Un depozit de armament al grupării şiite pro-iraniene Hezbollah a explodat marţi în sudul Libanului, rănind mai multe persoane, potrivit unei surse de securitate citate de Reuters.
62139202
Evadare spectaculoasă în Indonezia. Un deținut a săpat un tunel prin canalizarea închisorii
Un traficant de droguri chinez condamnat la moarte în Indonezia a evadat din închisoare săptămâna trecută prin sistemul de canalizare al penitenciarului, a anunțat luni poliția locală.