Cercetătorii britanici analizează mutațiile suferite de coronavirus și cum s-a răspândit

62116563

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie vor monitoriza răspândirea noului tip de coronavirus şi vor căuta apariţia unor eventuale mutaţii, folosind tehnica de secvenţiere genetică, pentru a analiza tulpinile de SARS-CoV-2.

Cercetătorii vor obţine date medicale din probele recoltate de la pacienţi infectaţi în Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord, a anunţat guvernul britanic, potrivit Agerpres.

Cel puţin 281 de britanici au murit din cauza COVID-19, boala cauzată de noul tip de coronavirus, care s-a răspândit în întreaga lume, devenind pandemie.

"Virusul este una dintre cele mai mari ameninţări cu care ţara noastră s-a confruntat în ultima vreme şi înţelegerea modului său de răspândire este crucială pentru lupta pe care o ducem împotriva lui", a declarat Sharon Peacock, directoarea departamentului naţional de boli infecţioase din cadrul Serviciului de Sănătate Publică din Anglia (Public Health England - PHE).

Grupaţi în mai multe echipe în diverse centre din Marea Britanie, oamenii de ştiinţă vor cartografia şi vor analiza codurile genetice prelevate din probele recoltate de la pacienţi cu COVID-19.

"Secvenţierea genetică ne va ajuta să înţelegem mai bine COVID-19 şi răspândirea sa. Această tehnică ne va ajuta, de asemenea, să alcătuim un ghid al tratamentelor în viitor şi să vedem impactul intervenţiilor medicale", a declarat Patrick Vallance, consilier-şef pe probleme ştiinţifice în cadrul Guvernului britanic.

În timpul epidemiilor, secvenţierea genomurilor îi ajută pe cercetători să monitorizeze micile schimbări apărute la nivelul virusului la scală naţională sau internaţională, să înţeleagă felul în care acesta se răspândeşte şi să observe dacă apar tulpini virale diferite.

"În acest moment, întrebările importante la care putem să răspundem cu ajutorul acestei secvenţieri vizează rolul importurilor de cazuri internaţionale confirmate în Marea Britanie", a precizat Nick Loman, profesor de genomică microbiană şi bioinformatică la Universitatea Birmingham.

Noul proiect, ce beneficiază de o finanţare de 20 de milioane de lire sterline (23 de milioane de dolari) şi intitulat COVID-19 Genomics UK Consortium, va fi coordonat de Wellcome Sanger Institute, specializat în cercetări genetice, de PHE şi alte agenţii din domeniul sănătăţii publice, alături de Sistemul de asistenţă medicală de stat din Marea Britanie (National Health Service - NHS) şi de mai multe instituţii academice.

"Toate virusurile suferă mutaţii de-a lungul timpului, unele mai repede decât altele", a declarat Paul Klenerman, profesor la Universitatea Oxford, care va participa la acest proiect. "Pentru COVID-19, acest proces abia a început - însă această variaţie emergentă poate fi monitorizată în detaliu", a adăugat profesorul britanic.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62116129
O fetiță de 12 ani din Statele Unite a fost confirmată pozitiv cu coronavirus

O fetiță de 12 ani din Statele Unite luptă pentru viața ei într-un spital din Atlanta, anunță CNN.

62116561
Cercetătorii francezi testează 4 tratamente experimentale împotriva Covid-19, pe 3.000 de oameni

Un test clinic european menit să evalueze patru tratamente experimentale în lupta împotriva noului coronavirus a început în Franţa, a anunţat Institutul Naţional francez de Sănătătate şi Cercetare Medicală (INSERM), relatează Reuters.

62116471
Cazul curios al Germaniei. Are o rată de victime de doar 0,3% în pandemia de coronavirus

Germania a stârnit curiozitatea experților din Europa. Deși este printre cele mai afectate țări de coronavirus, numărul victimelor este foarte mic.

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.