Cercetătorii francezi testează 4 tratamente experimentale împotriva Covid-19, pe 3.000 de oameni

62116561

Un test clinic european menit să evalueze patru tratamente experimentale în lupta împotriva noului coronavirus a început în Franţa, a anunţat Institutul Naţional francez de Sănătătate şi Cercetare Medicală (INSERM), relatează Reuters.

Intitulat ”Discovery”, testul priveşte clorochina, un tratament împotriva malariei, care a obţinut rezultate promiţătoare în cadrulunui studiu efectuat pe un număr redus de pacienţi la Marsilia, dar care provoacă o dezbatere în interiorul comunităţii medicale.

Testul are ca scop să analizeze eficienţa şi toleranţa opţiunilor terapeutice la pacienţi într-o perioadă limitată de timp”, a anunţat duminică într-un comunicat Inserm.

În afară de clorochină, testul urmează să evalueze de asemenea remdesivir, lopinavir în combinaţie cu ritonavir - şi aocierea sau nu a acestui din urmă tratament cu inferon beta.

În partea sa franceză, testul include cel puţin 800 de pacienţi atinşi de forme severe de noul coronavirus.

În total, aproximativ 3.200 de pacienţi europeni sunt incluşi în studiu, la care s-au asociat Belgia, Olanda, Luxemburgul, Regatul Unit, Germania şi Spania.

Datele obţinute urmează să fie împărtăţite cu alt test internaţional - intitulat ”Solidarity” - care urmează să aibă loc sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În contextul în care unele voci cer ca clorochina să fie folosită în lupta împotriva noului coronavirus, ministrul francez al Sănătăţii a îndemnat la prudenţă şi a amintit că speranţe legate de tratamente au fost uneori dezamăgite.

”Acest tratament, dacă este eficient, le va fi propus francezilor fără întârziere”, a declarat Olivier Véran la LCI, adăugând că mai mulţi pacienţi trataţi în spitale franceze sunt pe cale să-l experiemnteze.

”În 15 zile vom avea date consolidate”, a precizat el.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62116471
Cazul curios al Germaniei. Are o rată de victime de doar 0,3% în pandemia de coronavirus

Germania a stârnit curiozitatea experților din Europa. Deși este printre cele mai afectate țări de coronavirus, numărul victimelor este foarte mic.

62103951
Iranul refuză asistența umanitară, însă cere ridicarea sancțiunilor economice

Președintele iranian, Hassan Rouhani, a declarat luni că dacă Washingtonul dorește să ajute Iranul să constrângă focarul de coronavirus, este necesar să ridice sancțiunile economice.

62116543
Mesajul unui tânăr bolnav de coronavirus la 29 de ani. „Mă simțeam invincibil”

Un italian de 29 de ani care s-a îmbolnăvit de Covid-19 a transmis un mesaj tinerilor care ignoră recomandările autorităților, crezând că nu vor fi afectați de boală. „Mă simțeam invincibil, dar acum sunt în spital și mă uit cu virusul”, a transmis el.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.