Cele două bariere care stau în calea revenirii la normalitate. Cum putem reveni la viața pre-pandemică

62180382
Shutterstock

Majoritatea statelor extind campaniile de vaccinare și speră că vor atinge imunitatea de grup cât mai curând, în timp ce lumea așteaptă revenirea la normalitate.

Unele țări, precum Israelul sau părți din SUA au început să ridice restricțiile și să redeschidă economia.

Însă experții spun că există două bariere în calea revenirii la normalitate - noile tulpini de coronavirus și refuzul unei părți a populației de a se vaccina, potrivit CNN.

„Vedem că restricțiile sunt ridicate în multe zone din țară, iar călătoriile sunt la un nivel istoric. Oamenii deja se întorc la normalitatea dinaintea pandemiei. Avem o fereastră foarte mică pentru a lămuri populația de beneficiile vaccinării. Știm că aceste vaccinuri sunt cu adevărat eficiente în prevenirea unei forme severe a bolii. De asemenea, redus substanțial riscul de infectare la restaurant, la sală, sau când ne întâlnim cu prietenii ori familia”, a declarat medicul american Leana Wen.

Peste 23% dintre americani - adică mai mult de 77,2 milioane de persoane - au primit cel puțin o doză de vaccin, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA. În total, peste 118 milioane de doze de vaccin Covid-19 au fost administrate în SUA, potrivit datelor CDC.

Cu toate acestea, cel puțin 10 state au înregistrat creșteri de peste 10% a numărului infectărilor zilnice comparativ cu săptămâna trecută, potrivit datelor Universității Johns Hopkins. Creșterea vine pe măsură ce tot mai multe state raportează răspândirea tulpinilor mai contagioase și care îi pot infecta inclusiv pe cei care au trecut deja prin boală și au dobândit imunitate la variantele anterioare de Covid-19.

Experții de la CDC se așteaptă ca varianta B.1.1.7, descoperită pentru prima dată în Marea Britanie, să devină dominantă până la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie. Vestea bună este că studiile realizate la începutul anului arată că vaccinarea poate oferi protecție inclusiv împotriva noilor variante.

Răspândirea agresivă a tulpinii britanice înseamnă că vaccinarea este mai importantă ca oricând, la fel și măsurile anti-Covid precum utilizarea măștilor și distanțarea socială, a spus dr. Anthony Fauci, deoarece această variantă nu este doar mai contagioasă, ci probabil și mai letală.

Citând o serie de studii realizate în Marea Britanie, Fauci a explicat că tulpina B.1.1.7 este cu până la 64% mai letală decât variantele precedente de coronavirus. Cu toate acestea, vaccinurile par să ofere protecție împotriva B.1.1.7, iar tratamentele utilizate în prezent funcționează și împotriva acestei variante, a remarcat medicul.

Din cauza complicațiilor provocate de noile variante de virus, experții spun că este necesară inocularea în masă. Dar, potrivit medicului Leana Wen, deși percepția este că societatea este împărțită strict între cei pro-vaccinare și anti-vaccinare, situația reală este mai complexă.

„Neglijăm numărul mare de oameni din zona de mijloc, care au nevoie și vor să se vaccineze, dar pot avea unele îngrijorări sau pur și simplu nu cum să-și ia timp liber de la serviciu sau să găsească pe cineva care să aibă grijă de copii. Trebuie să facem vaccinarea mai accesibilă pentru acei indivizi și, de asemenea, să arătăm clar care este beneficiul vaccinării, să clarificăm mesajele că vaccinurile reprezintă calea de întoarcere la viața pre-pandemică”, a explicat ea.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum au ajuns kenienii cei mai mari fani ai mașinilor electrice. De ce renunță la automobilele clasice

Puțini șoferi se pot lăuda cu o mașină electrică, prin urmare nepoluantă și silențioasă. Mai ales că prețul unui astfel de vehicul nu e deloc de neglijat.

Armata chineză a interzis accesul mașinilor Tesla în complexele sale. Reacția lui Elon Musk

Armata chineză a interzis accesul automobilelor Tesla în complexele sale, din cauza îngrijorării legate de securitate, provocată de camerele video instalate pe vehicule.

Ziua și scandalul privind AstraZeneca. Amenințarea transmisă de șefa CE producătorului

Cu vaccinul AstraZeneca nu pare să existe cale de mijloc. Când nu este suspendat, devine aprig disputat.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.