Cele 2 companii aeriene din România care au comandat avioane din modelul prăbuşit în Indonezia

61996874

189 de oameni au murit luni într-una din cele mai mari catastrastrofe aviatice. Un avion de pasageri s-a prăbuşit în mare, la scurt timp după decolarea din Jakarta. Nu există supravieţuitori.

Aceste imagini înfiorătoare au fost filmate în avion cu câteva momente înaintea prăbuşirii. La bord erau şi 3 copii, între care doi bebeluşi, potrivit directorului general al aviaţiei civile din Ministerul Transporturilor. În jur de 20 de pasageri erau angajaţi ai Ministerului de finanţe, care se întorceau de la o reuniune.

Avionul decolase la ora locală 6.20 şi ar fi trebuit să ajungă la destinaţie într-o oră. Dar pilotul a raportat probleme tehnice şi a cerut să se intorca pe aeroportul internaţional din Jakarta, la scurt timp după decolare. A pierdut legătura cu turnul de control după 13 minute de zbor şi s-a prăbuşit la 15 kilometri nord în largul insulei Java, din arhipelagul indonezian. Epava se afla pe fundul mării, la o adâncime de 30 - 40 de metri.

Aceasta este prima catastrofă aviatică majoră în care a fost implicat un avion Boeing 737 Max, o variantă modernizată a cunoscutului B. 737. În imaginile de prezentare nu este avionul prăbuşit.

Acesta intrase în serviciul companiei low cost Lion Air acum 2 luni, şi era un avion nou, cu doar 800 de ore de zbor. Directorul companiei a recunoscut ca acelaşi avion avusese probleme tehnice în cursul unui zbor precedent, dar susţine că au fost rezolvate.

De şapte ani, de când Boeing a anunţat modelul 737 max 8, nu mai puţin de 75 de companii din toată lumea s-au pus pe lista de aşteptare şi au comandat 4.783 de aeronave. Livrările au început acum doi ani şi cele 219 avioane 737 max 8 livrate sunt departe de a satisface cererea uriaşă. Blue Air a comandat 6 avioane de acest tip, iar Tarom 5 şi spera să primească unul sau două abia în 2023. Un 737 max costa de la 52 de milioane de dolari în sus, însă consumul redus, autonomia sporită şi tehnologia modernă au transformat modelul într-unul dorit de toată lumea.

Potrivit companiei Lion Air, pilotul şi copilotul erau experimentaţi, având fiecare peste 11.000 de ore de zbor. În plus, condiţiile meteo erau sigure în momentul decolării.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noul Audi A5 impresionează cu un detaliu incredibil + În cât timp prinde suta: ”E mai sportiv decât generația precedentă”
FOTO Noul Audi A5 impresionează cu un detaliu incredibil + În cât timp prinde suta: ”E mai sportiv decât generația precedentă”
Citește și...
Un urmărit internaţional aflat pe lista Most Wanted, adus din Rusia în România. Are de executat peste 12 ani de închisoare

Un urmărit internaţional din categoria Most Wanted a fost adus în ţară, luni, din Rusia.

Un bărbat din Timiş a fost reţinut după ce a furat 40 de panouri fotovoltaice

Un bărbat a fost reţinut, marţi seara, de poliţiştii timişeni, pentru furtul calificat a 40 de panouri voltaice şi a altor componente, în urma mai multor percheziţii domiciliare efectuate în satul Jena din comuna Găvojdia.

Primăria Capitalei anunță că va construi opt parcări subterane și una supraterană. Zonele vizate de proiect

Municipalitatea București intenţionează să construiască opt parcări subterane şi una supraterană, toate în parteneriat public-privat.

Recomandări
Consultări politice la Cotroceni. SURSE: Președintele Nicușor Dan nu a spus ce soluție vede pentru ieșirea din blocaj

Prima rundă de consultări de la Palatul Cotroceni pentru formarea unui nou guvern s-a încheiat fără un rezultat concret.

Negocieri la Cotroceni. Este tot mai clar ce fel de Guvern exclud din start forțele parlamentare. Varianta fără susținere

După consultările politice de luni, de la Palatul Cotroceni, între președintele Nicușor Dan și marile partide parlamentare, este tot mai sigur că nu vom mai avea o coaliție cu PSD și PNL, iar ideea unui Executiv tehnocrat nu are momentan susținere clară.

Ce arată primele sondaje după moțiunea de cenzură. Diferențe mari privind intențiile de vot

AUR se menţine pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, iar PNL a crescut faţă de aprilie şi a trecut pe locul al doilea, devansând PSD, care a ajuns pe poziţia a treia.