Cea mai gravă epidemie de holeră din ultimii ani, în Sudan. Într-o săptămână, s-au înregistrat peste 40 de decese

62567097
Shutterstock

Cel puţin 40 de decese cauzate de holeră au fost înregistrate într-o săptămână în regiunea Darfur, din vestul Sudanului, aflat în război, a raportat joi organizaţia Medici fără Frontiere (MSF).

„Pe lângă un război generalizat, sudanezii se confruntă în prezent cu cea mai gravă epidemie de holeră pe care ţara a cunoscut-o de ani de zile", a subliniat MSF.

„Doar în regiunea Darfur, echipele MSF au tratat peste 2.300 de pacienţi şi au înregistrat 40 de decese săptămâna trecută din cauza holerei", a adăugat organizaţia.

Această boală diareică gravă, transmisă prin apă şi alimente contaminate, poate ucide în câteva ore dacă nu este tratată.

Din iulie 2024, circa 100.000 de cazuri de holeră au fost raportate în întreaga ţară, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), boala răspândindu-se „în toate statele sudaneze".

Ajuns în al treilea an, războiul, care a ucis zeci de mii de persoane şi a strămutat alte câteva milioane, a provocat ceea ce ONU descrie drept „cea mai gravă criză umanitară din lume".

Într-o ţară în care luptele blochează principalele căi de acces şi paralizează logistica, livrarea ajutorului umanitar devine aproape imposibilă. Convoaiele sunt oprite, iar rezervele se epuizează.

Sezonul ploilor, care se intensifică în august, ar putea agrava criza sanitară.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62567029
Trump, dispus să ofere garanţii de securitate pentru Ucraina. NATO rămâne în afara discuţiilor

Preşedintele Donald Trump le-a spus liderilor europeni şi ucraineni că SUA sunt dispuse să ofere garanţii de securitate pentru Ucraina, cu anumite condiţii, au declarat pentru Politico.com trei persoane familiarizate cu discuţiile.

62528581
Marea întâlnire dintre Putin şi Trump va începe vineri la ora 22:30. Întrevederea, urmată de o conferință comună de presă

Întâlnirea de la Anchorage (Alaska) între preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, va începe vineri la ora 19:30 GMT (22:30 ora României) a anunţat joi Kremlinul, citat de AFP.

62567076
Mii de europeni, evacuați din cauza incendiilor devastatoare. Situație gravă în Grecia, unde e plin de turiști români

Cel puțin trei morți, numeroși răniți și mii de evacuați. Incendiile de vegetație fac prăpăd în sudul Europei. În Grecia, pompierii se luptă să țină sub control focul care amenință periferiile orașului-port Patras din Peloponez.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.