Catalonia a votat pentru ruperea de Spania. Exit-poll-urile arata ca separatistii au majoritatea si pot declara independenta
Locuitorii din provincia spaniola Catalonia au votat duminica cei 135 de membri ai Parlamentului regiunii. De fapt, votul este un referendum neoficial pentru independenta acestei provincii
UPDATE 21:00 Urnele s-au inchis, iar primele exit-poll-uri indica o victorie a separatistilor, care ar fi obtinut majoritatea in Parlamentuil catalan. Potrivit AP, coalitia "Impreuna pentru DA" ar fi obtinut cel putin 63 de locuri iar partidul separatist de stanga CUP, minim 11, in conditiile in care e nevoie de 68 de parlamentari pentru a controla majoritatea in legislativul regional.
Sondajul comandat de TV3 acorda intre 74 si 79 de locuri separatistilor, din totalul de 135. Un alt sondaj, al companiei GAD3 pentru radioul Cope, arata ca separatistii obtin intre 71 si 76 de locuri. Secesionistii ar obtine impreuna 49,8% din voturi potrivit primului sondaj si 48% potrivit celui de-al doilea, noteaza France Presse. Ambele formatiuni au anuntat ca daca vor castiga majoritatea, ar declara unilateral independenta in termen de 18 luni.
Alegeri 2024
20:15
AUR depune plângere penală împotriva ministrului de Externe: ”Fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale” din diaspora
19:14
Alegeri prezidențiale 2024. Secțiile de vot din toată țara sunt pregătite. Pedepse aspre pentru cei care încalcă legea
19:07
Alegeri prezidențiale 2024. Ce spun românii care votează din străinătate: ”Doamne ajută!”. ”De noi depinde soarta țării”
18:39
USR acuză: Ministrul de Interne folosește poliția pentru a-i sancționa pe fanii lui Lasconi pentru mesajele de pe Facebook
Dupa ce guvernul de la Madrid le-a interzis liderilor catalani sa organizeze un referendum oficial pentru independenta, nationalistii au cerut alegeri anticipate care sa functioneze drept referendum.
Scrutinul, in principiu pentru reinnoirea parlamentului regional, este unul crucial, pentru ca, daca vor obtine majoritatea absoluta, adeptii independentei sunt decisi sa realizeze secesiunea intr-un an si jumatate.
Regiunea din nord-vestul Spaniei vrea secesiunea de ani de zile. Inainte de alegerile din 2012, Parlamentul Cataloniei a adoptat o rezolutie potrivit careia "poporul are dreptul de a hotari liber si democratic viitorul prin referendum".
Seful diplomatiei spaniole: "Nu va aruncati de pe pod"
Miercuri seara, seful diplomatiei spaniole, Jose-Manuel Garcia Margallo, i-a indemnat pe catalani "sa nu se arunce de pe pod" prin separarea de Spania. El a prezis o catastrofa pentru economia Cataloniei, in cazul in care adeptii independentei vor castiga, informeaza AFP.
"Atunci cand prieteni incearca sa se arunce de pe un pod, incerc sa-i conving sa nu o faca", a declarat Margallo, in cadrul unei dezbateri, cu patru zile inainte de alegerile regionale, centrate pe independenta.
Margallo a elaborat o lunga lista de consecinte pe care, in opinia lui, le-ar avea secesiunea: pierderea nationalitatii spaniole si a cetateniei europene, situatia dramatica a natiunilor care nu sunt pe deplin recunoscute de comunitatea internationala, precum este Republica Democrata a Saharei Occidentale, inainte de a avertiza cu o catastrofa financiara.
"Catalonia traieste in special din exporturi", a amintit el, in conditiile in care aceasta regiune de nord-est asigura 25% din exporturile spaniole.
"Daca se creeaza o frontiera", aceasta va presupune o pierdere in comert, apoi "689.000 de locuri de munca pierdute", "un nivel al somajului de 37%, cel mai ridicat din lume" si, din lipsa de cotizatii, "o scadere a pensiilor cu 39-44%", cu 250-400 de euro pe luna mai putin, a avertizat seful diplomatiei spaniole.
"Va exista control asupra capitalurilor si o pierdere a capitalurilor", a avertizat Jose-Manuel Garcia Margallo. "O acumulare de profetii apocaliptice, care nu corespunde realitatii", a replicat Oriol Junqueras.
"Noi vom ramane in Uniune", a dat asigurari acesta, subliniind ca "cel mai interesat" in aceea ca regiunea sa fie parte a UE "nu este nimeni altul decat guvernul spaniol", in conditiile in care "70% dintre exporturile spaniole merg spre Europa trecand prin Catalonia si in consecinta Madridul nu are niciun interes sa existe taxe".
"Vreti sa va pastrati nationalitatea, vreti sa ramaneti pe piata spaniola. Sa plecati pastrandu-va totul", a ironizat ministrul de externe spaniol.
Potrivit celor mai recente sondaje, secesionistii ar castiga majoritatea absoluta in parlamentul regional, la alegerile de duminica.
Liderul partidului antiliberal spaniol Podemos, Pablo Iglesias, a afirmat luni ca este "urgenta" consultarea catalanilor asupra relatiei pe care doresc sa o aiba cu restul Spaniei.
"Oricare vor fi rezultatele alegerilor in cursul carora se va decide componenta Parlamentului Catloniei, este bine, necesar, important si urgent ca in Catalonia sa fie organizata o consultare pentru ca toata lumea sa stie ce vor catalanii", a declarat Iglesias. El apara dreptul la autodeterminare, indiferent de rezultatul scrutinului de duminica, prezentat de seful executivului catalan, Artur Mas, ca un plebiscit pentru sau impotriva independentei.
De mai multi ani, nationalistii catalani cer statului spaniol posiblitatea de a organiza un referendum ca in Scotia (2014) sau Québec (1980 si 1995).
Guvernul conservator al Partidului Popular, aflat la putere de la sfarsitul lui 2011, refuza insa o astfel de consultare, fiind de parere ca intreg poporul spaniol trebuie sa se pronunte asupra viitorului acestei regiuni din nord-est, in care traiesc 7,5 milioane din totalul celor 46,5 milioane de locuitori ai tarii.
"Catalanii au impresia ca in Spania nu sunt ascultati (...) Cred ca Spania are nevoie de un premier care sa asculte Catalonia", a declarat Pablo Iglesias, candidat la presedintia guvernului la alegerile parlamentare prevazute pentru sfarsitul lui decembrie. Lista stangii radicale "Catalonia, da este posibil", din care face parte si Podemos, se situeaza pe locul al treilea in ultimele sondaje efectuate.
Comisia Europeana: O Catalonie independenta va trebui sa paraseasca UE. Reactia NATO
UE a avertizat saptamana trecuta ca un vot al Cataloniei, in favoarea independentei sale, va duce in mod automat la iesirea din UE si ea va trebui sa inainteze o noua cerere de aderare, informeaza AFP.
"Daca o parte dintr-un stat membru inceteaza sa faca parte din acest stat, pentru ca acest teritoriu devine stat independent, tratatele (europene) inceteaza sa se mai aplice", a amintit purtatorul de cuvant al CE, Margaritis Schinas, la Bruxelles.
"O noua regiune independenta ar deveni o tara terta in raport cu UE si ar putea atunci sa-si inainteze candidatura pentru a deveni un membru al UE", a explicat Schinas, care a precizat ca aceasta pozitie a fost exprimata pentru prima data in 2004 de Romano Prodi, presedintele de atunci al Comisiei Europene, intr-un moment in care UE primea noi state din Europa de Est.
Ulterior, aceasta pozitie a fost reafirmata in mai multe reprize, inclusiv de actualul sef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, in 2014.
Problema a fost pusa inainte de referendumul asupra independentei Scotiei, in urma cu un an, si executivul european a avut aceeasi pozitie.
Sute de mii de persoane au defilat la inceputul lunii la Barcelona, de Ziua Nationala a Cataloniei, in sustinerea listelor celor care pledeaza pentru separarea regiunii, in alegerile din 27 septembrie.
Eventuala independenta a Cataloniei pune probleme similare si in cadrul NATO, Spania fiind un membru strategic al Aliantei Nord-Atlantice.
"Un teritoriu care se separa de un stat membru al NATO nu va ramane in mod automat in Alianta. El va trebui sa urmeze procedurile in vigoare, daca va dori sa adere la Alianta. Membrii NATO pot sa invite alti membri sa li se ralieze, insa acest lucru trebuie sa se faca prin unanimitate", a declarat pentru AFP un responsabil al NATO, transmite Agerpres.
Sursa: The Guardian
Etichete: Spania, alegeri, referendum, catalonia,
Dată publicare:
27-09-2015 09:28