Ce spun liderii europeni despre decizia lui Trump de a suspenda definitiv contribuția SUA la OMS

62113878
Getty

OMS trebuie consolidată în faţa pandemiei de coronavirus, au susţinut lideri europeni marţi, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat să suspende definitiv contribuţia SUA la această agenţie a ONU, informează marţi dpa.

"Este timpul cooperării, este timpul ştiinţei şi solidarităţii, este timpul ca întreaga umanitate să se ralieze în jurul unei cauze comune", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul adunării anuale a OMS organizate online.

La rândul său, şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, a subliniat "rolul central al OMS în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. "OMS trebuie întărită, susţinută şi îmbunătăţită pe viitor", a pledat Maas.

Premierul italian Giuseppe Conte a susţinut că sistemul global de sănătate trebuie îmbunătăţit prin "întărirea rolului OMS".

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat luni să suspende definitiv contribuţia SUA la OMS dacă aceasta nu procedează la "îmbunătăţiri substanţiale" în termen de 30 de zile, adăugând că ar putea să reconsidere apartenenţa Statelor Unite la această organizaţie.

Washingtonul contribuie cu 400-500 de milioane de dolari pe an la bugetul OMS de aproape 3 miliarde de dolari.

Într-o scrisoare de patru pagini adresată directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, Trump a subliniat ceea ce el consideră a fi erorile repetate ale organizaţiei. Trump a afirmat că OMS împarte responsabilitatea pentru numărul mare de decese cauzate de COVID-19. El a susţinut că proasta gestionare din partea OMS şi încrederea în informaţii venite din China au înrăutăţit dramatic epidemia şi au răspândit-o la nivel global.

Însă premierul italian Conte a oferit o explicaţie diferită pentru actuala situaţie. "Să recunoaştem, nu suntem pe deplin pregătiţi pentru o criză globală atât de mare", a spus el cu privire la răspunsul la nivel mondial la pandemie.

Şi Rusia a denunţat marţi tentativele americane de a "casa" Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe care Washingtonul îl acuză de complicitate cu Beijingul în ceea ce priveşte coronavirusul. "Suntem împotriva casării (OMS), care ar merge în sensul intereselor politice şi geopolitice ale unui singur stat, altfel spus ale SUA", a declarat ministrul-adjunct al afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Serghei Riabov.

"Suntem împotriva politizării a tot ce este legat de răspândirea coronavirusului. Pledăm pentru găsirea unor soluţii (...) care să permită o soluţionare mai eficientă a problemelor legate de pandemie, o consolidare a rolului OMS, care să nu permită o slăbire a organizaţiei şi transformarea ei într-un teren pentru reglarea de conturi politice. Din păcate, ceea ce nu ne-am dori noi s-a transformat în priorităţi ale politicii SUA şi a unor aliaţi apropiaţi ai lor", a subliniat Riabkov, citat de TASS.

Ţările membre ale OMS au adoptat marţi o rezoluţie propusă de UE privind necesitatea unei anchete independente asupra reacţiei la nivel global la pandemia de coronavirus.

Cu sediul la Geneva, OMS - o agenţie specializată a ONU - conduce iniţativa globală pentru dezvoltarea de vaccinuri, teste şi medicamente sigure şi eficiente pentru prevenirea, diagnosticarea şi tratarea COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62126158
O mare companie, atacată de hackeri. Au fost furate date despre 9 milioane de clienți

Compania aeriană easyJet a declarat că a fost ținta unui atac cibernetic în care au fost furate informații personale despre aproximativ 9 milioane de pasageri, inclusiv datele cardurilor bancare.

62126157
Prințul Charles le cere britanicilor să iasă pe câmp și să ajute fermierii să strângă recolta în timp pandemiei

Prinţul Charles le-a cerut marţi britanicilor să iasă pe câmp şi să ajute fermierii să strângă recoltele în timpul pandemiei de Covid-19.

62115346
Ce s-a descoperit despre bolnavii de Covid-19 care au mers la serviciu

”În fabricile din Veneto, cei infectați cu Covid-19 nu i-au infectat pe colegi”, susține un proiect pilot realizat la nouă firme din regiunea Veneto, din Italia, scrie huffingtonpost.it.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.