Ce s-a aflat despre șoferul BMW-ului urmărit de 5 mașini de poliție, toate distruse după ce s-au ciocnit, în UK. FOTO

62534238
Getty

Doi polițiști rămân internați în spital în urma unui grav accident petrecut miercuri pe autostrada A1. Cinci mașini al poliției au fost distruse, în timp ce agenții încercau să oprească șoferul unui BMW.

Șapte polițiști au fost transportați la spital după ce patru mașini de poliție inscripționate și o mașină neinscripționată, dar tot a oamenilor legii, au fost implicate într-un accident cu un BMW M Sport în primele ore ale dimineții de miercuri.

Poliția a încercat să-l oprească pe suspect după ce a primit reclamații asupra felului periculos în care conducea.

Unitatea de Poliție Rutieră a Northumbria Police a fost trimisă în zonă, iar puțin înainte de ora 2:30, poliția urmărea BMW-ul când a avut loc accidentul.

La fața locului au fost trimise cinci echipaje de ambulanță, Serviciul Aerian de Ambulanță Great North și Serviciul de Pompieri. Se pare că polițiștii răniți au suferit răni care nu le pun viața în pericol, iar ambii ocupanți ai BMW-ului au scăpat nevătămați.

Cinci polițiști au fost externați din spital, în timp ce doi au rămas internați pentru observație, iar unul a primit tratament pentru o leziune la picior.

La volanul BMW-ului se afla un bărbat de aproximativ 20 de ani. El a fost arestat sub suspiciunea că a cauzat vătămări corporale grave prin conducere periculoasă, pentru neoprirea la semnalul poliției, lipsa asigurării auto și conducerea unui vehicul fără a deține permis corespunzător. O femeie, tot în jur de 20 de ani, a fost arestată sub suspiciunea de complicitate la conducere periculoasă, deținere de droguri de clasa B și deținere de droguri de clasa A.

Amândoi au fost eliberați ulterior pe cauțiune. Femeia nu va mai fi urmărită penal pentru acuzațiile de complicitate la conducere periculoasă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62510499
Două avioane s-au ciocnit pe pista unui aeroport din Washington. La bordul unuia dintre ele se aflau cinci aleşi din Congres

Două avioane – dintre care unul transporta membri ai Congresului Statelor Unite – au intrat în coliziune pe pista Aeroportului Internaţional Ronald-Reagan, la Washington, potrivit unor postări pe X ale mai multor aleşi, relatează Reuters.

 

62518319
Donald Trump afirmă că Uniunea Europeană a fost "foarte inteligentă" în răspunsul la taxele vamale

Donald Trump a afirmat că Uniunea Europeană a fost "foarte inteligentă" după ce a decis joi să suspende timp de 90 de zile riposta sa la taxele vamale americane, la o zi după ce preşedintele SUA luase o decizie similară cu privire la aplicarea lor.

62534543
Papa Francisc, încă în convalescenţă, a vizitat Bazilica Sfântul Petru. Cum arată Suveranul Pontif după spitalizare. FOTO

Papa Francisc, aflat încă în convalescenţă după o gravă pneumonie, a efectuat joi o scurtă vizită la Bazilica Sfântul Petru, a doua zi după audienţa privată pe care le-a acordat-o la Vatican regelui Charles al III-lea şi reginei Camilla.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.