Casa Albă afirmă că Iranul a oprit execuţia a 800 de manifestanţi după avertismentele lui Trump. „Toate opţiunile, pe masă”

62605301

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a asigurat joi că Iranul a abandonat planurile de a executa 800 de manifestanţi, în urma ameninţărilor cu intervenţia formulate de preşedintele american Donald Trump.

Purtătoarea de cuvânt a adăugat că pentru Statele Unite „toate opţiunile” rămân pe masă, notează AFP, preluat de Agerpres.

„Preşedintele înţelege astăzi că 800 de execuţii care erau programate şi urmau să aibă loc ieri (miercuri) au fost suspendate”, a declarat Karoline Leavitt presei.

„Toate opţiunile rămân pe masă pentru preşedinte”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, reamintind că Donald Trump a avertizat Iranul cu privire la „consecinţele grave” dacă reprimarea manifestaţiilor va continua.

De asemenea, ea a confirmat că preşedintele SUA a vorbit cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care, potrivit New York Times, i-a cerut să nu intervină militar în Iran.

De la declanşarea protestelor, pe 28 decembrie, Donald Trump a ameninţat în repetate rânduri cu intervenţia împotriva Teheranului. Miercuri, el a afirmat că a fost informat „de surse foarte importante” că „uciderile au încetat” şi că execuţiile planificate ale manifestanţilor „nu vor avea loc”.

În faţa uneia dintre cele mai grave provocări pentru Republica Islamică de la proclamarea sa în 1979, apărătorii drepturilor omului au denunţat o represiune soldată cu mii de morţi, într-o ţară în care accesul la internet rămâne restricţionat de peste o săptămână.

Cel puţin 1.500 de persoane condamnate la moarte au fost executate în Iran în 2025, potrivit unui bilanţ publicat la începutul lunii ianuarie de ONG-ul Iran Human Rights (IHR), care a afirmat că acesta este cel mai mare număr anual de execuţii înregistrat de organizaţie în ultimii 35 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62602714
Un șofer moldovean cu cetățenie română, condamnat în Rusia pentru „ajutor oferit inamicului”. Câți ani va sta după gratii

Un șofer din Republica Moldova, cu cetățenie română, a fost condamnat în Rusia la 11 ani de închisoare pentru „ajutor oferit inamicului”, în prima sentință cunoscută bazată pe acest delict introdus în 2024, potrivit presei independente ruse.

 

62606439
Reacție de la Casa Albă după desfăşurarea unor trupe europene în Groenlanda

Desfăşurarea unor trupe europene în Groenlanda, promisă Danemarcei de mai multe state europene membre ale NATO, nu va influenţa obiectivul preşedintelui american Donald Trump de a prelua controlul asupra insulei arctice, a transmis joi Casa Albă.

62606437
Un avion a aterizat de urgență în Spania după o amenințare cu bombă. Pasagerii și membrii echipajului, evacuați în siguranță

Un avion al companiei Turkish Airlines a aterizat de urgenţă joi la Barcelona după o ameninţare cu bombă la bord, ceea ce a iniţiat o acţiune din partea forţelor de securitate, a comunicat Garda Civilă spaniolă, potrivit EFE.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.