Videoclipul este însoțit de mesajul „Courtesy of the Red, White and Blue”, titlul unei melodii a cântărețului country Toby Keith, scrisă după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.
Titlul complet al piesei este „Courtesy of the Red, White and Blue (The Angry American)” – „Oferit de roșu, alb și albastru (Americanul furios)”.
În videoclip sunt incluse imagini ale unor lovituri asupra Iranului efectuate de SUA în diferite perioade, nu doar din cadrul operațiunii începute la sfârșitul lunii februarie.
SUA și Israelul au început pe 28 februarie să lanseze atacuri asupra Iranului. La rândul său, Iranul atacă Israelul și țările aliate ale SUA din Orientul Mijlociu cu drone și rachete.