Transcrierea conversaţiei telefonice dintre Donald Trump şi Zelenski a fost publicată

×
Publicitate

Casa Albă a publicat miercuri transcrierea conversaţiei pe care preşedintele SUA Donald Trump a avut-o pe 25 iulie cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski şi care a declanşat un scandal în SUA.

Potrivit CNN, acest document arată faptul că președintele Trump i-a cerut în mod ”repetat” președintelui Zelenski să redeschidă ancheta în privința potențialului său rival la alegerile din 2020, fostul vicepreședinte al SUA Joe Biden, precum și asupra fiului său.

”Se vorbește mult despre fiul lui Biden, că Eiden a stopat acuzarea și multă lume vrea să afle mai multe despre asta, așa că orice ai putea să faci împreună cu Procurorul General ar fi extraordinar. Biden s-a lăudat că a oprit acuzarea, așa că dacă ai putea să te uiți la asta ... Sună groaznic pentru mine”, a spus Trump.

transcript discutie Trump-Zelensky

De asemenea, el i-a cerut liderului ucrainean să colaboreze cu avocatul său Rudy Giuliani și cu procurorul general William Bar referitor la acest caz. 

Autorităţile ucrainene şi-au dat acordul pentru publicarea stenogramei convorbirii, iar duminică şi preşedintele Trump a spus că este de acord cu publicarea acesteia, după ce democraţii au susţinut că el i-ar fi cerut lui Zelenski investigarea fiului fostului vicepreşedinte Joe Biden.

Potrivit Agerpres, Hunter Biden a lucrat începând din 2014 pentru o companie ucraineană din sectorul gazelor, în perioada când tatăl său, Joe Biden, era vicepreşedinte al SUA în mandatul preşedintelui democrat Barack Obama. Respectiva companie ucraineană a fost ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei. Dar Trump sugerează că motivul real al acestei cereri ar fi fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Biden.

Conversaţia telefonică avută de Trump cu Zelenski pe 25 iulie, interceptată de serviciile secrete americane, a fost urmată de un denunţ intern al unui membru al acestor servicii, conform mass-media preşedintele american făcându-i omologului său ucrainean în această discuţie o ''promisiune'' neobişnuită şi încurajându-l în privinţa unei investigaţii asupra lui Hunter Biden.

Joe Biden, posibil contracandidat al lui Trump la scrutinul prezidenţial anul viitor, i-a cerut vineri acestuia să publice transcrierea acelei convorbiri şi a asigurat că nu a vorbit niciodată cu fiul său despre activităţile sale profesionale în străinătate, afirmaţie catalogată apoi de Trump drept ''o minciună''.

Acesta din urmă şi-a manifestat indignarea pentru că a fost interceptat de propriile sale servicii secrete, dar s-a declarat de acord cu publicarea transcrierii. ''Nu se poate face aşa ceva unui preşedinte şi altor ţări, dar, toate acestea fiind spuse, am avut o conversaţie foarte bună, o conversaţie foarte sinceră, foarte onestă. Sper că vor putea să o arate''

Anchetă demarată oficial în vederea demiterii lui Trump, pentru telefonul dat în Ucraina

 

Camera Reprezentanților va analiza în cadrul unei anchete dacă președintele Donald Trump trebuie destituit, a anunțat Nancy Pelosi, președinta Camerei. Aceasta a precizat că nimeni nu este mai presus de lege.

În replică, Donald Trump a scris pe Twitter că este vorba despre o „hărțuire” și o „vânătoare de vrăjitoare”. El a precizat că Pelosi și ceilalți democrați au lansat ancheta, deși nici măcar nu au citit stenograma convorbirii pe care el a avut-o cu președintele ucrainean.  

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62054797
Orașul german care oferă cazare gratis timp de o lună. Primar este un român

Oraşul german Görlitz, în care primar este românul Octavian Ursu, a găsit o idee inedită de a revitaliza comunitatea.

62079921
O bucată masivă dintr-un ghețar de pe Mont Blanc, în pericol de prăbușire

O bucată de aproximativ 250.000 de metri cubi din ghețarul Planpincieux de pe muntele Mont Blanc este în pericol să se prăbușească, au anunțat autoritățile italiene, care au decis închiderea mai multor drumuri și evacuarea mai multor cabane din zonă. 

62079874
Insula unde un cercetător caută o comoară cu tone de aur și bijuterii, ascunsă de pirați

Autorizaţia oferită de autorităţile chiliene pentru foraje ce vizează localizarea unei comori care ar fi fost ascunsă de piraţi în secolul al XVIII-lea pe insula Robinson Crusoe din Oceanul Pacific a generat polemici în această ţară.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.