Carnagiu în Ungaria: 12 oameni au murit și peste 20 sunt răniți după ce un autocar s-a răsturnat pe autostradă

71027335 498938c9f54363ba1a2b625e7deb73ae wm
Index.hu

Doisprezece oameni şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 20 au fost răniţi după ce un autocar polonez a fost implicat într-un accident în Ungaria, a anunţat duminică premierul ungar, Peter Magyar, într-o postare pe Facebook, informează Reuters.

Cel puțin 12 oameni au murit și alte aproximativ 20 de persoane sunt rănite, după ce un autocar polonez s-a răsturnat în noaptea de sâmbără spre duminică pe autostrada M3 din Ungaria, scrie Agerpres.

Autobuzul a intrat într-un şanţ şi s-a răsturnat duminică dimineaţă, în apropiere de oraşul Mezokeresztes din estul Ungariei, a relatat la rândul său agenţia de ştiri MTI, citată de Reuters.

Potrivit Index, în autocar se aflau 57 de pasageri și doi șoferi, iar ”unitățile sosite la fața locului au intrat în vehicul prin geamurile autobuzului și salvează încontinuu pasagerii”.

Polonia a trimis de urgență zboruri cu salvatori

Duminică dimineața, ”macarale civile se îndreaptă spre fața locului pentru a muta autocarul de 24 de tone. Până la sosirea macaralelor, pompierii încearcă să ridice puntea spate cu un troliu, astfel încât să poată scoate oamenii de sub el”.

Polonia a trimis de urgență zboruri cu salvatori și pentru aducerea aceasă a victimelor, mai spune publicația maghiară.

"Un autocar înmatriculat în Polonia, care circula pe autostrada M3 spre Nyiregyhaza a deviat de pe porţiunea dreaptă de drum într-un şanţ şi s-a răsturnat. Informaţiile preliminare sugerează că cel mai probabil şoferul a adormit", a informat și poliţia maghiară.

Doisprezece persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva au fost rănite în accident, a adăugat poliţia, care a anunţat reţinerea şoferului autocarului. Răniţii au fost transportaţi la spital.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
Vlcsnap 2026 08 16 07h28m36s594
Accident cu 5 victime pe un drum din Suceava. Greșeala flagrantă a unui șofer a fost surprinsă de o cameră de bord
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe un drum din județul Suceava.
Whatsapp image 2026 08 15 at 194552
Accident pe centura Timișoarei: un autocar a lovit o motocicletă care circula regulamentar. Două persoane au ajuns la spital
Un motociclist şi pasagera sa au fost răniţi, sâmbătă seară, după ce vehiculul, care circula regulamentar, a fost lovit de un autocar, la urcarea pe centura ocolitoare a municipiului Timişoara. 
Accident mures
Trei morţi şi patru răniţi în urma unui accident cu trei autoturisme şi un autocamion militar, în județul Mureș
Şapte victime, între care trei decedate, au fost înregistrate în urma unui accident rutier petrecut vineri după-amiază în localitatea Mihai Viteazu, în care au fost implicate trei autoturisme şi un autocamion militar.