Judecătorii au pus în balanță dreptul la libertate al inculpaților și interesul societății de a fi protejată, concluzionând că acesta din urmă trebuie să prevaleze în acest moment al anchetei.
Instanța precizează însă explicit că arestarea preventivă nu reprezintă o constatare a vinovăției, ci o măsură procesuală destinată să asigure desfășurarea normală a procesului penal.
De asemenea, instanța a apreciat că există riscul ca acesta să se sustragă anchetei, în condițiile în care ar fi căutat o țară în care să obțină azil politic, dar și să influențeze desfășurarea procesului penal, decizia fiind luată cu opinia separată a judecătoarei Cristina Grecu, care a considerat că nu se impune nicio măsură preventivă.
În motivare, completul arată:
Interesul societății de a se afla în siguranță
”Completul de judecată constată că măsura arestării preventive este astfel proporţională cu gravitatea acuzațiilor aduse şi, respectiv, cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în raport cu particularităţile cauzei descrise anterior, considerând că interesul societăţii de a se afla în siguranţă şi de a elimina, măcar temporar, persoanele care prezintă un grad de pericol social crescut, este primordial şi trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce li s-ar cauza inculpaților prin privarea acestora temporară de libertate. De asemenea, Completul are în vedere că, prin caracterul procesual al măsurii arestării preventive, nu exprimă convingerea de vinovăţie, ci recurgerea la o măsură care să asigure normala desfăşurare a procesului penal”.
Riscul de sustragere
”Completul apreciază că riscul de sustragere de la urmărirea penală şi de influenţare a bunei desfăşurări a procesului penal are caracter actual. În acest sens, apreciază relevanța în probațiune a elementelor mai sus indicate, respectiv: discuții privind plecarea din țară, căutarea unei țări în care persoana intenționează să solicite azil, identificarea unei locuințe în străinătate (Italia), procurarea documentelor necesare deplasării, existența unor contacte în străinătate care să faciliteze stabilirea în Italia”.
Iniţial, completul de judecată a fost format din judecătoarele Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry şi Cristina Grecu, care nu au reuşit să se pună de acord în legătură cu măsurile preventive care trebuie să-i fie aplicate lui Georgescu. În consecinţă, s-a format un complet de divergenţă, prin intrarea unui al treilea magistrat, în persoana lui Dragoş Mirea, care a înclinat balanţa în sensul aplicării arestului preventiv.
Ancheta în acest caz a pornit de la o plângere depusă de un afacerist din Buzău, Răzvan Leu, care susţine că ar fi fost păgubit cu suma de 1,1 milioane de euro.
Lui Răzvan Leu i s-ar fi propus să se implice într-o afacere cu tranzacţii cu metale preţioase, pentru care era nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro. Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetăţean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveţia. Pentru a obţine creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanţie de un milion de euro, dintre care 100.000 de euro ar fi urmat să fie folosiţi pentru a finanţa campania lui Călin Georgescu la prezidenţiale.
Răzvan Leu ar fi fost convins apoi să mai transfere alţi 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate creşte la 15 milioane de euro. Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanţiei totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.
