Canibalismul, o practică zilnică într-un lagăr nazist. Ororile, povestite de o supraviețuitoare: Îi tăiau ca să mănânce ficat
O supraviețuitoare a Holocaustului a povestit, marți, în timpul unui proces, cum prizonierii unui lagăr mâncau părți ale corpurilor deținuților morți pentru a rămâne în viață.
Prizonierii au recurs la canibalism zilnic, uneori tranșând cadavre pentru a le mânca ficatul, a spus femeia.
Afirmațiile șocante au fost făcute în timpul unui proces deschis împotriva lui Irmgard Furchner, în vârstă de 97 de ani, fostă secretară a lagărului Stutthof din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Alegeri 2024
15:07
BEC a retras materialele online ale unui candidat. Ce regulă importantă nu a respectat și care a fost reacția lui
14:21
Câți bani vor câștiga membrii secțiilor de votare la alegeriile parlamentare și prezidențiale. Sumele pe care le vor încasa
12:32
Cine poate deveni președintele României. Ce prevede Constituția
11:25
Cum și unde pot vota românii la alegerile prezidențiale. Ce trebuie să ai la tine când mergi la secția de vot
Furchner este acuzată că a contribuit la moartea a 11.000 de victime.
O supraviețuitoare, Risa Silbert, 93 de ani, a povestit în timpul procesului că prizonierii înfometați au recurs la canibalism în acea perioadă.
„Stutthof a fost un iad. Canibalismul se practica în lagăr. Oamenii erau înfometați și tăiau cadavre ca să le scoată ficatul. Se întâmpla zilnic”, a povestit Silbert, născută într-o familie din evrei, într-un oraș din Lituania.
Bătrâna a mai spus că tatăl și fratele ei au fost uciși de colaboratori germani în Kaunas, un oraș din țara ei natală, în 1941. Ea, mama și sora ei au fost duse într-un ghetou înainte să ajungă în Stutthof, în august 1944.
În fiecare zi, la 4 sau 5 dimineața, prizonierii trebuiau să seprezinte la raport. Cei care nu puteau sta nemișcați erau biciuți fără milă de gardienii SS.
„Niciunuia dintre noi nu i se spunea pe nume. Eram numiți nenorociți”, a spus ea.
Silbert avea vârsta de 15 ani atunci când ea și sora ei mai mare s-au ascuns de gardieni sub cadavre. Din cauza unei epidemii de tifoidă, lagărul era plin de trupuri decedate.
Prizonierilor de război ruși li s-a ordonat să scape de cadavre, însă le-au lăsat pe cele două să rămână ascunse. Silbert a povestit în timpul procesului că prizonierii dispăreau pur și simplu și nu mai reveneau niciodată.
Mama ei a murit de tifos în ianuarie 1945, iar la mijlocul lui aprilie 1945, în timp ce Germania era în retragere - prizonierii au fost obligați să meargă spre Danzig înainte de a fi duși în Holstein, pe Marea Baltică.
În orașul Neustadt, prizonierii au fost, într-un final, eliberați de soldații britanici, pe 3 mai.
Irmgard Furchner este acuzată că a ajutat la uciderea sistematică a peste 11.000 de prizonieri din lagăr, unde a lucrat din iunie 1943 până în aprilie 1945. Ea susține că nu știa nimic despre aceste crime.
Însă, în timpul procesului, soțul ei (fost soldat nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial) a mărturisit că știa despre oamenii care erau gazați în lagăr.
